Nu m-am uitat la premii aseară, nici măcar la defilările de pe covorul roșu. Cred că e o premieră pentru mine asta, dar, sincer, mi se pare că Oscarurile au devenit, mai ales în ultimii doi ani, cireasa din vârful unei prăjituri cu prea multe ingrediente sintetice. Sigur, au fost și anul acesta filme care mi-au plăcut, însă nici măcar unul la care să resimt vreun pumn în stomac și mult chef să tac după vizionare*. Mă rog, poate și pentru că Dunkirk sau Darkest Hour au fost doar montări (remarcabile, poate, însă nu epice) ale unui moment cunoscut din istorie, poate pentru că am mai văzut filmul cu fata mută și zeul pește, sau poate pentru că e prima dată din câte pot să-mi amintesc când un film care-l are protagonist pe Daniel Day-Lewis m-a plictisit până la renunțare**.