October 26

Câte ceva despre antreprenoriat – my way

La începutul lui 2018 vor fi opt ani de când am ales să rămân pe cont propriu, cu proiecte de comunicare în regin de freelancing. N-a fost neapărat prima decizie, eram obișnuită să fiu lipsită de bătăi de cap la sfârșitul lunii – mă rog, dacă nu punem la socoteală întârzierile cu salariile pe care industria media le-a experimentat din 2008 încoace – dar, cumva, uite că s-au făcut opt ani și, vorba cântecului, I’m still standing. Însă n-a fost și nici nu a devenit mai ușor între timp.

Ce mișto de tine, tu lucrezi când ai chef, de unde ai chef e lucrul pe care îl aud cel mai frecvent când vine vorba de asta.

Așa credeam și eu dar, în realitate, nu e deloc așa, poate și pentru că am două job-uri, partea de PR și partea de blogging. Sigur, într-o formă sau alta se îmbină destul de armonios, însă fiecare cere rigoare și… timp. Iar timpul nu se referă doar la perioada în care scriu efectiv ci la (uneori multă) muncă de documentare presupusă de texte. Sunt multe texte pe blog care au presupus ore, uneori chiar zile de cercetare și un folder dedicat în browser în care strâng multe resurse pe care, mai apoi, înainte să scriu, le parcurg. Și așa fac și în PR, nu există proiect făcut fără documentare amplă.

Sigur, teoretic sunt liberă să aleg să fac lucrurile altfel, mulți fac așa, știu și că nu s-ar vedea diferența. În realitate, însă, mi-ar fi imposibil să mă simt confortabil făcând lucrurile pe jumătate, chiar dacă sunt încurajată uneori să schimb abordarea, fiindcă se poate și altfel.  Cred că, de fapt, ăsta e luxul meu din freelancing: că pot lucrez la proiecte în felul pe care îl consider eu corect. Lasă că am perioade, ca asta, în care dorm abia șase ceasuri pe noapte!

Și mai e ceva: libertatea aia în timp și spațiu? Nu prea există. Oamenii care au un job 9 to 5 pleacă din când în când de la serviciu. Eu nu. Sunt aproape tot timpul conectată. Cred ca partea de creativitate în PR ține de experiență, sigur, și pe asta o am, dar e foarte legată și de curiozitate. Ca să pot să-mi ajut partenerii să fie relevanți trebuie să știu multe, din multe domenii, cine ce face, cu cine și cum, să așez idei noi în contextele potrivite. Dacă nu ești conectat, o să sfârșești prin a avea mereu aceleași idei. Iar dacă te desprinzi prea mult e ca atunci când te întorci dintr-un concediu și e inbox-ul plin: ai mult de recuperat.

De ce nu-ți faci agenție? e cealaltă întrebare care mi se adresează.
M-am gândit la asta, dar am decis că nu mă simt suficient de curajoasă încât să-mi asum, în contextul economic actual, dependența unor oameni de salariul plătit de mine. Dacă întârzie plata unor proiecte, asta e, eu mă descurc cumva să supraviețuiesc. Dar cum aș putea să-i spun unui om, care are și el obligațiile lui, aaa… sorry, n-a plătit clientul, când omul ăla cu mine are contract, nu cu clientul agenției. Plus că te omoară taxele – și pe asta o știu tot de la prietenii mei mai curajoși decât mine.

În plus, o barcă mare presupune stres mai mare, văd asta la toți cei care au avut curajul ăsta nebunesc să facă antreprenoriat ”di grande”, nu ca mine – eu centrez, (și aproape doar) eu dau cu capul. Știu că e imposibil să nu ai bariere, că trebuie să faci compromisuri, într-un fel sau altul, că banii vin greu și sunt puțini și că foarte rar primești prețul corect raportat la munca, nevoile și cheltuielile tale pentru că în profesia asta majoritatea celor care cumpără servicii are impresia că nu e mare lucru să legi niște vorbe, acolo…

Dacă e greu? Da, este, și uneori îmi vine să las baltă așa-zisa libertate pentru comoditatea zilei de salariu și pentru că sunt conștientă că, fără o formă mai elaborată de existență fiscală și colaboratori, nu pot decât să fiu parte din proiecte mari, în loc de a le manageria, și uneori mi-e foarte dor de adrenalina aia, și uneori mi se pare că sunt prea mici pașii pe care-i fac pentru o lume mai bună.

Mă consolez, însă, cu gândul că pot, la o adică, să fac pașii ăia mici într-un parc la ora la care alții sunt încartiruiți într-un birou, și măcar pot să mă încalț cu ceva comod. Mă rog, de cele mai multe ori! Azi, de exemplu, da.

Altfel, voi? Antreprenori au ba? Care vi-s satisfacțiile și provocările? Vi se pare că mai puteți schimba drumul ăsta profesional – de la antreprenor/freelancer la angajat sau viceversa?



Tags: , , , ,
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 26/10/2017 by ruxandra in category "ganduri printre randuri", "PR sau piar

2 COMMENTS :

  1. By Andrei Valentin Niculae on

    Nu stiu daca a fost curaj sau nebunie, dar de curand am ajuns si eu de pe bancile corporatiilor in bratele feelanceingului/antreprenoriatului. E frumos, e incitant si cel mai mult imi place ca pot sa fac lucrurile asa cum le vad eu. E mai mult de munca decat “la patron”, dar si satisfactie e enorm mai mare. Acum cu problemele care sunt, in ambele parti ai cate un minus ceva. Asa ca fiecare trebuie sa isi ia decizia.

    Reply
  2. By Cris on

    M-am gândit de multe ori la asta. Dar, cum tu spui ca nu ți-ai putea asuma grija unor angajați din cauza mersului nefiresc al lucrurilor, nici eu n-aș putea să-mi privesc copiii în ochi și sa le spun ca n-am, când știu că un salariu fix ma ajuta sa am. Știu ca e mult, mult mai mult de munca atunci când ești antreprenor decât atunci când mergi la job și asta ar însemna și mai puțin timp cu ei. E un vis frumos, dar greu de pus în practică în România dacă nu ai un back up financiar. Dacă ai și rate și copii e (aproape) imposibil.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *