October 1

Cancer. Și, poate, speranță.

Nu știu dacă e cineva căruia boala asta perfidă să nu-i fi luat pe cineva drag, nu cred. Mie nenorocita asta de boală mi-a luat cea mai bună prietenă. Și pe soră-mea. Și pe tata.
O să înțelegeți, sper, de ce, după ce am aflat că există, o să-mi instalez aplicatia DreamLab, dezvoltată pentru a accelera cercetarea împotriva cancerului cu ajutorul telefoanelor mobile, și de ce, mai jos, încerc să vă conving și pe voi să faceți asta.
Cum? E relativ simplu. Instalezi aplicația (o să las linkuri la final), îi dai drumul noaptea, înainte de somn, și, prin intermediul ei, primești niște calcule pe care telefonul tău le procesează și le trimite înapoi la laborator.

Aplicația are la bază un algoritm complicat, dezvoltat fix și exclusiv în scopul cercetării oncologice, care se bazează pe inteligența artificială pentru a analiza date complexe, acesta necesitând o putere foarte mare de procesare – pe care o rețea de telefoane smart o poate oferi. Cu cât mai multe, cu atât mai mare puterea, cu atât mai rapide cercetările.
De exemplu, unui computer personal care ar funcționa 24 de ore, zi de zi, i-ar trebui 300 de ani pentru a analiza toate informațiile necesare unui astfel de studiu, pe când 100.000 de telefoane inteligente funcționând, fiecare, șase ore pe noapte ar putea să obțină aceleași rezultate în trei luni.

Aplicația a fost dezvoltată de Vodafone Foundation și Institutul pentru Cercetări Medicale Garvan din Australia și a fost preluată și implementată de Fundațiile Vodafone din Noua Zeelandă, Marea Britanie, Italia și, începând de acum, și România.



Puteți alege între mai multe proiecte de cercetare, vă las link pentru fiecare, ca să citiți mai multe informații: tumori maligne – descifrarea corelațiilor genotip-fenotip (Garvan Institute of Medical Research – Australia – link), medicamente personalizate genetic pentru tratamentul anti-cancer (Imperial College London – Marea Britanie – link) și folosirea arhitecturii genomului în elaborarea medicamentelor personalizate pentru pacienții cu cancer (Istituto Firc di Oncologia Molecolare – Italia – link).

Până acum sunt două proiecte de cercetare care au folosit aplicația și care, datorită acesteia, au redus semnificativ timpul de cercetare și procesare a datelor.
Primul este Decode, a cărui perioadă de cercetare a fost înjumătățită cu ajutorul sutelor de mii de oameni care au descărcat și pornit aplicația DreamLab, și care arată corelații între tipul de cancer de care suferă o persoană și profilul său genetic, ceea ce ar putea ajuta la apariția unor tratament super-personalizate și, deci, mult mai eficiente.
Al doilea proiect este Drugs, făcut cu Imperial College London, prin care s-au analizat date despre conținutul molecular a peste opt mii de alimente și, astfel, au fost identificate peste 110 molecule care ajută lupta împotriva cancerului.
De asemenea, s-au evidențiat, prin intermediul aceleiași cercetări, proprietăți anticancerigene la câteva medicamente care până în prezent erau folosite doar pentru a trata alte boli, iar acum pornesc testele pentru a vedea cât sunt de eficiente împotriva cancerului.


Îmi imaginez că vă tentează să ajutați, dar aveți multe întrebări mai concrete și mai tehnice decât aș putea eu să răspund – găsiți aici o colecție destul de stufoasă de întrebări și răspunsuri referitoare la aplicație și la funcționarea ei și sper să vă convingă să ajutați.

Eu am mai găsit și asta:


Linkuri pentru aplicație:
Google Play
App Store

Și sper că v-am convins. Poate sunt naivă, dar, dacă am de ales între a crede că pot să ajut, oricât de puțin, o să aleg să cred. E, oricum, mai bine decât neputința AIA. Știu ce zic.


Tags: , , ,
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 01/10/2019 by ruxandra in category "ganduri printre randuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *