December 20

Quickies

Mi-am uitat telefonul acasă. Eu nu fac aşa ceva. Partea amuzantă (singura!) , e că fix ieri îi spuneam cuiva că eu nu cred în “mi-am uitat telefonul acasă”. Deci, da, mă scuzaţi, nu mai zic, nu mai fac. Aveam opt apeluri ratate si două sms-uri niţel furioase.

Fireşte, am fost convinsă că l-am uitat în taxi, pentru că ştiam că m-am întors din drum să-l iau. Adevărul era la mijloc, mi-a alunecat pe palier. L-a găsit o vecină şi mi l-a dat. There is magic, after all!

***

Azi am fost să iau cărţile  cu basme câştigate de Mădălina la licitaţie şi în drum spre Jurnalul m-am oprit la o florărie să iau nişte ponsettii. Cele rele să se spele, cele bune să se’adune.

În florărie, vânzătoarea şi o doamnă mai în vârstă. Scot o cască dintr-o ureche, zic ce vreau şi în timp ce le împacheta “de cadou”, cred că mi-am dat sonorul mai tare la fredonat – ce vreţi, sunt dezgustător de bine dispusă zilele astea! Fază la care vânzătoarea zâmbeşte şi zice, Uite ce mai cântă domnişoara, îţi vine să te iei după ea, aşa bună dispoziţie, ar trebui să luăm exemplu, să zâmbim şi noi mai des. Cât de tare e asta, apropo de Povestea de Crăciun scrisă azi dimineaţă?

(acum, între noi fie vorba, domnişoara cânta “In for the kill”, că i-a rămas pe creier de ieri, da’ nu e bai, era un cântec, ok? Se pune!)

***

La JN, ca un făcut, răsăreau pe hol fix oamenii care-mi sunt cei mai dragi pe-acolo, m-am bucurat mult de revederi. Mda, sunt sentimentală uneori.

Dincolo de asta, însă, am întâlnit cel mai bestial căţel în imaginea de pe monitorul domnului Victor Stroe, căruia îi şi mulţumesc pentru că mi-a dat voie s-o postez aici. Ea e Snoopy:

Căţel de fotograf profi, nene, uite ce “obiectiv” are! :)))))

December 20

And the winner is…

Licitaţia pentru pomul cu daruri a luat sfărşit! Câştigătoare este Mădălina Uceanu cu o ofertă de 450 de lei. Cu siguranţă, generozitatea Mădălinei va putea schimba ceva pentru copiii care azi nu ştiu să scrie şi să citească şi, cine ştie, poate le va oferi chiar o carieră, că doar e specialistă în aşa ceva! Îţi foarte mulţumesc, doamnă!

Pe lângă copacul propiu-zis, Mădălina va primi abonamente pe trei luni la revistele Tabu şi Money Express, un VIP Pass la ediţia a XVIII-a a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (mai/iunie 2011), o invitaţie dublă la concertul Gotan Project by Events, şi colecţia Basmele Românilor, oferită de Jurnalul Naţional.

Nu în ultimul rând, le mulţumesc foarte mult celor care au făcut oferte pentru copacul cu daruri: Vlad, Adriana, Crinuţa, Adrian şi SPV Legal, şi le amintesc că pot încă participa la tombola pentru Brad Florescu şi biletul de avion până în Thailanda oferit de Air France.

Înscrierile la tombolă se pot face AICI până pe 24 decembrie, la ora 23.59, iar banii donaţi, minim 99 de lei, vor merge în acelaşi cont, al organizaţiei Salvaţi Copiii. Extragerea şi anunţarea câştigătorului are loc pe 25 decembrie.

PS pentru cine mai are nevoie de motivaţii, poftim: “ea e Ruxandra!“. Nu e pentru suflet, e pentru minte.

December 9

Daruri, Brad şi Thailanda! Pentru voi!

Aşa cum v-am spus, sunt şi eu implicată în campania cu brazii de Crăciun pentru Salvaţi Copiii. Dar n-am făcut nici un brad. Conceptul meu se numeşte, vorba poetului, “Un copac cu flori şi un colţ uitat de cer” pentru că exact despre asta este vorba, după cum o să citiţi mai jos.

Copacul cu flori e un pretext

De fapt, important e ce am aşezat sub el, daruri oferite de partenerii mei: o invitaţie dublă la concertul Gotan Project (februarie 2011) by Events, un abonament la revista Tabu şi unul la Money Express , un pachet de cărţi cu poveşti de la Jurnalul Naţional şi o invitaţie VIP la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, ediţia 2011, care are loc la finele lunii mai. Aşa e copacul cu flori, vine cu daruri incluse!

Îl puteţi licita prin intermediul comentariilor la acest articol. Cea mai mare sumă licitată pînă pe 19 decembrie 2010, ora 23.59, câştigă toate darurile, copacul cu flori şi vaza în care este aşezat acesta.  Succes!

Colţul uitat de cer e o treabă de care sunt şi mai încântată!

Pomul meu, chiar şi cu daruri, e doar un pom, dar n-aş putea să fiu mai prejos decât ceilalţi implicaţi în campanie, aşa că vă ofer şi un Brad. Brad Florescu. Da, acel Brad Florescu, cel care a lăsat viaţa de asfalt şi corporaţii pentru Thailanda. Dar cum Brăduţ e departe, în lumea cea exotică şi se dă greu plecat de-acolo, câştigătorul primeşte şi un bilet de avion dus-întors pentru Thailanda!

O minunată aventură: Brăduţ Florescu – ghid şi un bilet Air France până în Thailanda şi înapoi – puteţi câştiga asta dacă donaţi minim 99 de lei în contul Salvaţi Copiii: RO15RNCB0071011434790005 (RON),  deschis la BCR, Sucursala Plevnei, Bucureşti.

Paşii sunt simpli: vă înscrieţi AICI, primiţi un mesaj de confirmare, donaţi, îmi trimiteţi dovada plăţii şi intraţi în tragerea la sorţi ce are loc în 24 decembrie. Mult succes şi nu uitaţi scopul acestei campanii: copiii!

UPDATE: pentru copacul cu daruri licitatorii au mutat licitaţia aici. Avem 150 170 200 250 270 300 350 400 450 de lei. Cine dă mai mult? :)