July 24

Royal Canin recunoaşte că a sponsorizat concursul din Ucraina

Ieri pe la prânz am aflat că Royal Canin ar fi sponsorizat un concurs de câini în cadrul căruia aceştia atacau un urs, dar nu aşa, oricum. Săracul urs era legat cu un lanţ, incapabil să se mişte  şi să se apere prea mult, tras cu lanţul de trei bărbaţi, ba, înţeleg, avea şi ghearele tăiate. Vier Photen a făcut public un video în care se vedea clar că ursul era atacat de câini, iar toată treaba avea pe ea însemnele Royal Canin.

Continue reading

August 12

GDF Suez la JO: Energie pentru performanţă

Eh, şi se termină şi Jocurile Olimpice din 2012 – urmează cele Paralimpice, sper că echipele româneşti să se bucure de cel puţin la fel de multă susţinere cât au avut cele care îşi iau, în acestă seară, “La revedere” de la Londra. Ultima dintre companiile care sunt sponsori oficiali ai Comitetului Olimpic şi Sportiv Român cu care am stat de vorbă despre această implicare este GDF Suez. Interesant este că la nivelul Grupului GDF SUEZ nu există un parteneriat global cu Comitetul Internaţional Olimpic, colaborarea cu Comitetul Olimpic şi Sportiv fiind una locală şi că acest parteneriat – o să vedeţi – e cu bătaie lungă, nu doar o oportunitate de promovare cât sunt reflectoarele pe sport.

Fără alte introduceri, aşadar, vă redau exact răspunsul celor de la GDF la întrebările mele, aceleaşi pentru toţi sponsorii: de ce acest parteneriat, cum se desfăşoară şi cum îl comunicaţi. Şi, fireşte, mulţumirile mele pentru că au ales să susţină perfomanţa olimpică a României şi, de ce nu?, bucuria adusă de sportivi nouă, celor care le-am ţinut pumnii pentru medalii!

În septembrie 2010 GDF SUEZ Energy România a încheiat un parteneriat cu Comitetul Olimpic şi Sportiv Român. Structura parteneriatului are la bază două componente: susţinerea sportivilor de performanţă incluşi în programul Pol România şi evenimente dedicate publicului larg din dorinţa de a face să renască mândria românilor faţă de valorile olimpice şi de a promova practicarea sportului de masă.

Am ales să susţinem Comitetul Olimpic şi Sportiv Român din dorinţa de a sprijini excelenţa şi performanţa în sportul românesc dar şi de a încuraja practicarea sportului de către un număr din ce în ce mai mare de români, sportul ca mişcare în general şi nu neapărat la nivel de performanţă. Pentru a avea din  nou elite în domeniul sportului românesc trebuie să formăm baza de selecţie din care să se facă recrutarea pentru nivelul de performanţă. În plus, valorile brandului GDF SUEZ sunt apropiate de cele din domeniul sportului : Angajament, Îndrăzneală, Coeziune, Exigenţă.

În anul 2011, evenimentele Caravana olimpică GDF SUEZ, derulate în Craiova, Ploieşti şi Bucureşti au reunit numeroşi participanţi, iubitori ai sportului. În cadrul acestor evenimente au fost organizate activităţi sportive precum handbal, badminton, tenis de masă, tenis de câmp, streetball, volei şi competiţii de cros pe tranşe de vârstă. Alături de participanţi au fost prezente nume sonore din sportul românesc precum Violeta Beclea (vicecampioană olimpică atletism), Doina Melinte (campioană olimpică atletism), Cristiana Cojocaru (medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice), Natalia Andrei (campioană europeană atletism), Otilia Bădescu (campioană europeană la tenis de masă), Ionela Tîrlea (vicecampioană olimpică atletism), Leonard Doroftei (medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice box), Anamaria Tămîrjan (medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice gimnastică artistică), Ionela Tîrlea (vicecampioană olimpică atletism), Corina Ungureanu (campioană mondială la gimnastică artistică) dar şi membri ai loturilor naţionale şi olimpice de pe plan local, activând în diverse sporturi.

Câştigătorii competiţiilor au primit premii iar pentru participanţii atelierelor de sport a fost organizată o tombolă cu premii constând în articole sportive.

În preajma evenimentului anului 2012, Jocurile Olimpice de la Londra, GDF SUEZ Energy România împreună cu Comitetul Olimpic şi Sportiv Român lansează campania de promovare a echipei olimpice a României ,,Energie pentru performanţă’’. Sandra Izbaşa (gimnastică artistică), Andreea Ogrzeanu (atletism 100m), Nicoleta Grasu (aruncare disc), Flavius Koczi (gimnastică artistică), Georgeta Andrunache şi Viorica Susanu (canotaj) sunt vedetele acestei campanii.

Campania de comunicare se va desfăşura astfel:

–          9 iulie  – 12 august – campanie online pe site-urile Hotnews, Yahoo (News, Mail&Messenger) şi Facebook.

–          23 iulie -12 august – campanie TV pe canalele de televiziune TVR1 şi TVR2.

Din partea GDF Suez România mi-a răspuns – şi îi mulţumesc (şi) pe această cale – Ramona Sărărescu, Project Manager Comunicare :)

August 11

Şi Renault a strigat “HAI ROMANIA!” la Olimpiadă

E aproape la final această ediţie a Jocurilor Olimpice, cu bune şi cu rele, cu bucurii şi dezamăgiri, cu eleganţă şi, uneori, cu nedreptate. Aşa cum am scris şi zilele trecute, însă, sportul are nevoie de susţinere financiară, fără asta perormanţa e mult prea greu de atins în condiţiile în care sportivii români concurează cu sportivi din ţări care pun preţ pe performanţă. Tocmai de aceeea am vrut să vă povestesc unele lucruri despre sponsorii principali ai Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, pentru că eu cred că aceste companii merită aprecierea noastră, a tuturor, pentru că au als să susţină sportul şi pregătirea olimpicilor români!  Azi aflăm de la Renault, prin Dora Pasare, PR & Brand Manager, de ce au ales să facă acest parteneriat cu COSR, în ce constă el şi, mai ales, cum îl comunică.

De ce ati ales sa faceti acest parteneriat cu COSR?

Am ales să facem acest parteneriat din dorința de a fi cât mai aproape de sportivii care vor reprezenta România la Jocurile Olimpice de la Londra. Credem că ei trebuie să fie încurajați, iar performanța lor merită răsplătită. Parteneriatul este unul natural pentru noi deoarece valorile brandului Renault sunt în deplină concordanță cu valorile olimpice. Astfel, mentalitatea de învingător, ambiția, dinamismul și spiritul de fair-play sunt sunt elemente definitorii ale olimpicilor, dar și ale brandului Renault.

In ce consta acest parteneriat?

Renault România a devenit sponsor principal al Comitetului Olimpic și Sportiv Român din dorința de a sprijini, încuraja și răsplăti sportivii români care participă anul acesta la Jocurile Olimpice de la Londra. Astfel, ca urmare a acestui parteneriat, fiecare sportiv medaliat cu aur, argint și bronz la Jocurile Olimpice de Vară de la Londra din 2012 va fi premiat cu un autoturism Renault. Modelele Renault cu care vor fi premiați olimpicii români sunt Latitude, Mégane sau Twingo, în funcție de culoarea medaliei pe care o vor aduce acasă.

Cum comunicati acest parteneriat?

Comunicarea parteneriatului cu COSR se axează pe evidentierea valorilor olimpice. Renault a pornit în căutarea a 100 de oameni obișnuiți care se ghidează în viața lor după aceleași valori ca și olimpicii români care ne vor reprezenta la  Londra. Ei vor deveni ambasadori ai valorilor olimpice și vor avea ocazia de a-i cunoaște personal pe sportivii din lotul olimpic, în cadrul Galei de Premiere ce va fi organizată la București.

Pentru o comunicare cât mai eficientă, folosim în strategia noastră de comunicare toate canalele disponibile, atât cele clasice, cât și social media. Astfel, campania de căutare a celor 100 de Ambasadori Renault are în centrul său platforma online, unde vizitatorii își pot înscrie poveștile prin care argumentează cu exemple concrete de ce cred ei că merită titlul de ambasador al valorilor olimpice. În plus, pagina de Facebook a Renault România a devenit vector principal de susținere a sportivilor români, prin mesajele de încurajare pe care românii le pot posta în fiecare zi.

Campania conține și o componentă de bloggeri pentru susținerea platformei online. Până acum, cinci bloggeri au căutat și au propus la rândul lor posibili ambasadori ai valorilor olimpice. Mai mult, alți cinci bloggeri din cinci orașe diferite (București, Brașov, Timișoara, Cluj și Iași) au pornit pe 27 iulie, odată cu Deschiderea Jocurilor Olimpice, într-o Ștafetă Națională.

„Torța olimpică” este un Renault Megane Olympic care a dus spiritul olimpic mai departe la propriu, din oraș în oraș, într-un adevărat tur național. Primul blogger care a preluat cheile mașinii a fost Răzvan Baciu. El a dus mașina la Zoso, apoi ștafeta a ajuns la Tomata cu Scufiță, Răzvan Dragoș și Sorin Grumăzescu

August 9

Împreună cu Vodafone la Jocurile Olimpice!

Fix azi citeam cum onor guvernul a retras vreo sută de milioane din bugetul destinat bazelor sportive. Că, deh, se face prea mult sport în ţara noastră şi, na, de ce să încurajăm aşa ceva?! E încă un exemplu, dacă vreţi, al modului în care ne susţinem sportivii cu bani de la bugetul de stat, banii ăia la care contribuim toţi, noi, cei care ne bucurăm şi ne mândrim cu medaliile olimpice. Tocmai din acest motiv, vreau să vă spun câte ceva despre companiile care sponsorizează Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, fiindcă merită aprecierea noastră! Zilele trecute am vorbit despre Farmec iar azi am detalii despre implicarea Vodafone, cu răspunsuri de la reprezentanţii companiei.

De ce ati ales să faceţi acest parteneriat şi în ce anume constă el? 

Vodafone sustine cu onoare Comitetul Olimpic si Sportiv Roman si participarea echipei olimpice la cel mai important eveniment sportiv al anului – Jocurile Olimpice de la Londra. Ca partener de comunicaţii, Vodafone pune la dispozitie serviciile şi produsele sale, pentru a facilita comunicarea membrilor COSR şi ai echipei olimpice, ajutându-i să fie conectaţi în permanenţă cu familiile şi apropiaţii.

Vodafone România este sponsorul şi partenerul de comunicaţii al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), cu o susţinere în valoare totală de 175.000 euro, acordată pentru o perioadă de un an. În plus, Vodafone ofera servicii de comunicaţii COSR şi membrilor echipei olimpice a României.

Cum comunicaţi acest parteneriat?

Odata cu inceperea Jocurilor Olimpice, Vodafone Romania a lansat aplicatia de Facebook „Impreuna la Jocurile Olimpice” dublata de aplicatia de smartphone „Impreuna la Jocurile Olimpice”. Scopul aplicatiei este acela de a-i ajuta pe romani sa isi sustina zilnic sportivii preferati si chiar sa intre in legatura cu ei,  pentru a-i incuraja sa ia cat mai multe medalii la Jocurile Olimpice de la Londra.

Din 3 iulie 2012, oricine poate intra in aplicatia de Facebook „Impreuna la Jocurile Olimpice”, fie direct prin link , fie din pagina de Facebook Vodafone Buzz. Aplicatia permite utilizatorilor sa intre in legatura cu sportivii lor preferati prin mesaje zilnice postate direct in aplicatie si prin sesiuni de live-streaming. In cadrul sectiunii „Sustine sportivul”, utilizatorii sunt incurajati sa trimita sportivilor mesaje de sustinere, iar in sectiunea „Urmatorul streaming live” sunt transmise in direct interviuri cu sportivii romani, utilizatorii avand posibilitatea de a le adresa intrebari la care acestia raspund in direct.

De asemenea, mici filmulete de prezentare a sportivilor pot fi vizualizate pe contul oficial YouTube – Vodafone Romaniasau direct in aplicatia „Impreuna la Jocurile Olimpice” – vedeţi mai jos un interviu cu Corina Căprioriu, medaliată cu argint la Judo:

In plus, toti cei care intra in aplicatie in perioada 27 iulie – 12 august si transmit un mesaj de sustinere sau adreseaza o intrebare sportivilor, pot castiga, prin tragere la sorti, una dintre cele 30 de genti de voiaj sau unul dintre cele 100 de tricouri, editie speciala Vodafone – COSR 2012.

Din aplicatia de Facebook, stirile sunt preluate in aplicatia pe mobil „Impreuna la Jocurile Olimpice”, disponibila momentan pentru Android. In plus fata de aplicatia din Facebook, aplicatia de smartphone ofera acces in timp real la ultimele stiri despre participanti, rezultate live, calendar evenimente si multe altele.

Aplicatia a fost promovata in social media (pe Facebook, Twitter, Google+ si YouTube), in mediul online, prin Facebook Ads, dar si pe TV.  In momentul de fata, aplicatia de Facebook a depasit 10.000 de utilizatori, avand un numar zilnic de peste 3.000 de utilizatori. Conform http://www.facebrands.ro/apps.html, pe 31 iulie, figura in top 10 aplicatii Facebook in Romania ♦

Iată, aşadar, Vodafone nu doar că susţine sportivii români, dar îi ajută pe admiratorii acestora să intre în legătură cu ei, să le mulţumească şi să le trimită mesaje frumoase! Cum spune şi Corina, “înseamnă enorm de mult pentru noi să fiţi alături de noi”. Aş zice că merită aprecierea celor care iubesc sportul şi se mândresc cu performanţele olimpicilor români!