Mie mi se pare că anul ăsta a trecut cel mai rapid din istoria trecerii anilor personali şi ştiu sigur că asta a avut cumva legătură cu blogul. Pe de-o parte pentru că am avut parte, datorită lui, de o mulţime de aventuri, excursii, evenimente, conferinţe şi experienţe de neuitat, pe de altă parte pentru că mi-a impus disciplină de a scrie (aproape) zilnic.

Am încercat să fac o retrospectivă, dar sunt atât de multe lucruri făcute anul ăsta încât îmi este aproape imposibil şi ar ieşi un post kilometric. Am pierdut-o pe Darly şi îmi e dor de ea, însă caut să merg mai departe respectând lecţiile ei de fericire.

Sunt multe lucruri cu care rămân din 2011, haita din Redescoperă România, prieteni noi şi prieteni mai vechi, locurile vizitate, un răsărit, Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, Festivalul de Film de la Bucureşti,  întâlnirea cu Julie Taymor şi Elliot Goldenthal, concertul de hang, SMS-urile, obiceiuri sănătoase, Clujul şi oamenii lui, Sibiul şi oamenii lui (unii, nu toţi!), “depinde” şi nişte ochi albaştri, fenomene paranormale via Canada şi iar oameni speciali. Printre ei, şi voi, ce care citiţi printre rânduri – vă mulţumesc!

Pentru mine, 2011 a fost un an fabulos!

S-ar cuveni să mulţumesc pentru multe dintre şansele primite în acest an – sper că m-am ridicat la înălţimea aşteptărilor şi poate chiar le-am depăşit pe alocuri. Ştiu că sunt lucruri pe care n-am apucat să le termin în 2011 şi nu prea am scuze pentru asta (faţă de mine cel puţin), iar în 2012 îmi propun să fiu mai riguroasă şi să mă enervez mai puţin!

Dacă o să reuşesc sau nu, rămâne de văzut peste un an! Până atunci, însă, hai să avem un 2012 excepţional!

Share: