Aseară am fost în Joy Pub întru delectare audio-vizuală cu muzici în interpretarea bloggerilor care au nu doar o voce electronică ci şi una potrivită pentru a gâdila urechile oamenilor într-un mod plăcut. Cum ar fi, ca să numesc doar pe câţiva dintre ei, Andra, Oana, Make, Dulea, Copolovici sau… nu ştiu, Chinezu a cântat sau a recitat, ca un veritabil Tudor Gheorghe?! :))

A fost distracţie, ok, dar, dincolo de cântat şi aplaudat, evenimentul ăsta a avut un scop precis, şi anume acela de a aduna nişte bani, cât mai mulţi, pentru a-l ajuta pe Ştefănuţ, iar asta nu prea s-a întâmplat, cei 1500 de lei strânşi nefiind vreo sumă!

În pagina de pe FB a evenimentului de aseara, au fost mulţi care au spus că vin şi n-au venit, printre ei şi bloggeri, unii chiar cunoscuţi. M-a iritat faptul că nu s-au strâns suficient de mulţi oameni şi suficient de mulţi bani şi vreau să cred că asta nu spune nimic despre onor blogosfera autohtonă, despre cum se susţin bloggerii unii pe alţii şi, despre cum, împreună, pot să schimbe ceva. De exemplu, o viaţă mai bună pentru un copil bolnav.

Într-un asemenea context, ba chiar şi într-unul mai larg, cine pe cine înjură, şi de ce, sau cine câte poze pune pe FB de la un eveniment, contează… cum să spun?! Foarte puţin spre deloc!

Share: