Am văzut odată, la un How It’s Made, cum se face sângeretele. O chestie închisă de culoare, cu tot felul de ingrediente şi sânge praf. Chiar praf, la modul propriu! Peste care se adăuga o zeamă, după care tot amestecul e frământat într-un malaxor. Mie nu-mi place… nici nu ştiu ce e! Un cârnat? Un pateu? În fine. Nu-mi place. Dar ideea e că până la urmă, toată clisa aia era pusă frumos în nişte “maţe” de plastic, negre, etichetată şi trimisă la vânzare. Black pudding. Englezilor le place!

Aşa şi cu Black Friday ăsta. E, de câteva zile, o isterie generală, care mai de care discută că vine, vine, calcă totul în picioare! Se fac planuri, se fac liste de site-uri, toată lumea e preocupată de Vinerea Neagră. Cuvântul “reduceri” ia minţile tuturor, într-o vrie pe care, zău, nu pot s-o înţeleg, dar care m-a dus cu gândul la amestecul greţos din malaxor şi la înghesuiala de nedescris de la deschiderea unor magazine.

Mai ţineţi minte cum se călcau oamenii în picioare pentru o bormaşină ori o tigaie, cumpărând în neştire bormaşini şi tigăi! Pentru că erau “la ofertă”. Ne trebuie nu ne trebuie, cumpărăm, că e mai ieftin. Las’ să fie, acolo! Ce? Strică? Iar magazinele nu ies altfel decât pe profit. Altfel nu s-ar băga în povestea asta. Black Friday tot: pantofi, electronice, electrocasnice, cosmetice, jolidoane, ba chiar am primit şi ofertă de la sală!

Dar e ok. Pe bune, daţi iama, apăsaţi F5 până dă sângele pe tastă, inundaţi FB cu afacerile vieţii, goliţi cardurile, simteţi-vă bine! Oricum ştim cine plăteşte distracţia!

Şi dacă tot vă pasionează reducerile, Gaudeamus e deschis până duminică, inclusiv. Da’ fără tigăi ori bormaşini. La Gaudeamus au decât cărţi!

Share: