Zilele trecute căutam ceva pe blog şi, din text în text, am ajuns să recitesc poveşti de la FITS, poveştile mele şi ale bloggerilor care au fost acolo în ultimii ani. Am zâmbit, inevitabil, pentru că Jurnalele mele de Festival mi-au amintit de multe momente frumoase (greutăţile sau ploaia nu mai contează peste ani), iar textele celorlalţi de entuziasmul lor faţă în faţă cu FITS, fie că vorbim de spectacolele de teatru sau dans, de concerte ori de impresionantele manifestări artistice de pe străzile oraşului.

SYS
Bucuria celor pe care i-am convins până acum să vină la FITS şi care au descoperit, adesea uimiţi, că nimic din ceea ce am spus sau scris despre acest festival nu este exagerat a fost şi rămâne una dintre cele mai mari satisfacţii profesionale şi personale, şi sper să reuşesc în continuare să aduc oameni spre Sibiul festivalier, atunci când tot oraşul este un spectacol!

Anul ăsta FITS e la ediţia cu numărul 21 iar tema este “Unitate în diversitate”. Veţi putea regăsi, ca în fiecare an, spectacole de teatru (Pippo DelBono, Peter Stein, Silviu Purcărete – ca să spun doar câteva nume de regizori!), dans (dans contemporan, flamenco, butoh), circ, film, cu multe dintre spectacolele semnate Peter Brook… Ah! Dacă stau să vă spun cam tot ce se va întâmpla în acest an la FITS o să iasă un text muuuuult prea lung! Programul este aici şi e bine să ştiţi că, deşi mai sunt posibile modificări, biletele au fost deja puse în vânzare, inclusiv online, şi… se vând, aşa că trebuie să vă grăbiţi un pic dacă vreţi să prindeţi locuri (bune) la spectacolele-eveniment!

Nu vreau să vă fac recomandări, dar vă promit că la Festival găsiţi ceva pentru orice gust, de la comedii la dramă, de la spectacole mai grele la reprezentaţii de stradă, montări impresionante sau distribuţii formate din doar câţiva artişti. Şi, da, se joacă şi Faust, trei reprezentaţii, ultimele în acest an!

Deci veniţi la Sibiu cândva, oricând, între 6 şi 15 iunie, anul ăsta. O să (re)găsiţi oraşul altfel decât îl ştiţi deja, mai colorat, mai vesel, mai animat, un spectacol ce nu se opreşte vreme de zece zile, care o să vă consume energie, da, dar energie pe care o veţi primi înapoi înzecit, împreună cu o experienţă pe care e mai bine s-o trăieşti decât s-o povesteşti! Ca la artificii!

©Sebastian Marcovici |FITS

©Sebastian Marcovici |FITS

PS: Vă fac, totuşi, o recomandare: staţi la Continental! Nu pentru că îmi place mie sau pentru că au brioşe bune la micul dejun şi oameni foarte îndatoritori şi politicoşi de dimineaţa până seara, ba chiar şi în schimbul de noapte, ci pentru că e cea mai potrivită variantă de cazare în perioada FITS-ului: peste drum de Teatrul Naţional “Radu Stanca” şi Casa Sindicatelor şi chiar la intrarea pe pietonală, în aşa fel încât puteţi urmări spectacolele de stradă de la început până la sfârşit. Iar de Piaţa Mare şi Mică, de Teatrul Gong sau Sala Thalia vă vor despărţi, după caz, doar câteva minute, cel mult zece, dacă vă e lene să mergeţi repede. Şi, din proprie experienţă, vă spun că uneori chiar se aleargă de la un spectacol la altul! :)

Share: