Nu mai suport ploaia asta! Mie îmi zburdă gândurile în pasul ștrengarului dar ploaia trage de mine în jos, cu singura pereche de teniși și singura pereche de botine pe care le am la mine (în rest doar sandale și papuci) și pe care nu le mai suport! Prin urmare, ieri am plecat de la hotel în sandale, ținând cont doar de prognoza accuweather, care zicea 23 de grade, și nu de norii care au acoperit rapid și eficient soarele prezent la prima oră.

Ca să înțelegeți, programul aici e foarte plin: trezit, scris, plecat, film sau filme, întâlniri și interviuri, iar scris, apoi un eveniment special sau un alt film și, la final de zi, inevitabil o oprire la Casa TIFF, așa că plec dimineața de la hotel și mai vin când mai vin. În rest umblu ca cercetașii, cu chargere și laptop și un șal și fîșul de ploaie și laptop. Noroc că toate astea încap în rucsacul (neprețuit și primit de la sponsor, recunosc recunoscătoare!)

Eu am avut o învățătoare despre care păstrez amintiri frumoase și dragi pentru că doamna Petcu – așa o chema – a fost genul acela de dascăl dăruit cu răbdare și bucuria de a modela niște ființe mici, atât pentru a ne învăța scrisul, cititul și socotitul dar, mai ales, pentru a ne învăța că e important pentru noi să învățăm.

Ieri, însă, am văzut un documentar semnat Nicolas Philibert (interviu aici), oaspete special al TIFF-ului în acest an, despre un dascăl mai minunat decât vă puteți imagina că există. Pentru că, în timp ce învățătorii cei mai buni au format elevi buni, domnul acesta forma oameni buni. Oameni mici, unii chiar foarte mici, copilași de cel mult patru ani, dar nu mai puțin oameni și aflați chiar la vârsta când se formează.