November 27

Networking la înălţime: SMS Camp by BIZ, ediţia a şasea!

Înainte să încep a scrie rândurile astea, m-am plimbat un pic printre aşteptările şi concluziile generate de celelalte Social Media Camps, aşa cum se văd ele printre rânduri de blog personal. Cu bune şi cu mai puţin bune, îmi dau seama, totuşi, că anul trecut parcă eram un pic mai optimistă la capitolul aşteptări – nu de la tabără ci de la actorii principali ai spectacolului intitulat generic Social Media: companii, agenţii, bloggeri.

Continue reading

July 9

Social Media Camp, episodul 5: câteva concluzii

Cred că trebuie să încep concluziile astea cu un disclaimer, şi anume: atunci când protestez faţă de modalitatea neprofesionistă a unora de a trimite informaţii sau invitaţii pe email o fac în primul rând ca om de comunicare şi doar mai apoi, dacă e, ca blogger. Şi, da, o fac, pentru că militez pentru personalizare, într-o epocă în care chiar avem nenumărate instrumente să facem asta, şi pentru că mailurile autoadresate cu destinatari în BCC sunt atât de passe iar unii par a se încăpăţâna să rămână, (şi) din punctul ăsta de vedere, în secolul trecut.

Continue reading

July 8

BIZ Social Media Camp, episodul 5

După patru zile de comunicare parlamentar-europeană, am plecat la Pârâul Rece, ca să văd comunicarea autohtonă în cadrul unei întâlniri trilaterale: clienţi – agenţii – bloggeri. Organizator şi maestrul de ceremonie a fost aceeaşi neobosită echipă BIZ condusă de Marta “ÎnZeceMinuteÎncepem” Uşurelu. Iar asta a fost, în opinia mea, cea mai bună ediţie de SMS Camp din cele cinci de până acum.
NB: zic “în opinia mea” pentru că sunt, oricum, subiectivă, dar şi pentru că eu am participat doar la patru dintre cele cinci ediţii.

Update: vedeţi aici prezentările.

Continue reading

June 25

SMS Camp, ediţia vară 2013

Întocmai precum la colecţiile de modă, fiecare sezon aduce şi în zona de comunicare idei şi oameni noi. Şi tocmai pentru ca, nu-i aşa?, cei care avem legătură cu lumea asta vrem să ne facem treaba cât mai bine, e important să ieşim în offline, să ne vedem unii cu alţii, bloggeri, agenţii, clienţi, să învăţăm unii de la alţii şi împreună să facem campanii mai bune şi mai plăcute publicului.

Şi, da, să ne şi distrăm împreună, că amiciţiile (şi ideile faine!) aşa se leagă mai bine: la o bere, la un foc de tabără, sau, de ce nu, făcând parte din aceeaşi echipă care se joacă de-a pitchul.
Continue reading

November 9

Zece motive pentru care ar trebui să mergi la SMS Camp by BIZ

Dragi prieteni din blogosferă, piarosferă, marketosferă, agenţiosferă, clientosferă şi alte sfere înrudite cu acestea, se cuvine să ştiţi că între 13 şi 16 decembrie are loc, la Pârâul Rece, o nouă ediţie de Social Media Snow Camp by Revista BIZ, şi vă spun asta doar fiindcă-mi sunteţi simpatici (unii dintre voi, în orice caz!) iar locurile sunt limitate.

Indiferent dacă aţi mai participat sau nu, ar trebui sa veniţi pentru că lucrurile s-au mai schimbat la capitolul Agendă, nu mai discutăm, doar, ci facem şi nişte workshopuri, punem la cale o campanie, adică, un exerciţiu util, fiindcă la teorie poate mai ştim, dar c-o practică toţi suntem datori! Tocmai de aceea, am alcatuit o cerere-tip pentru şefii voştri, cu zece motive pentru care ar trebui ca voi să veniţi la SMS Camp iar ei să plătească şi să vă dea două zile, atenţie!, doar aparent libere: joi şi vineri! Restul, sâmbătă şi duminică, sunt de la voi, bonus!

Continue reading

December 8

Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, Ionuţ Tecuceanu!

Cine a fost la Biz SMS Camp ştie. Cine nu, are ocazia acum să afle. Ei, bine, nu chiar acum-acum ci pe 20  UPDATE: 19 decembrie, seara în care Ionuţ Tecuceanu o să ne (în)cânte din nou cu chitara si vocea lui. Căci serile târzii de tabără semesească ar fi fost, cu siguranţă, mai triste fără Nothing Else Matters sau Nebun de alb în interpretarea tecucenească alături de all social media stars :p

(un video aici, la Zoso)

Şi taman de aia, ca reminder pentru orele mici şi cântecele mari, l-am rugat pe Ionuţ să povestească de unde până unde “PR-ul face muzica”, la propriu, şi să spună mai multe despre concertul lui. Şi vă reamintesc, dragi colegi de tabără, că i-am promis să-l ajutăm cu promovarea concertului, aşa că… do your best, că şi el ne-a cântat până i s-a rupt coarda!

Muzicalitatea PR-ului

Cineva spunea că muzica nu este o pasiune, este un diagnostic. Nu voi scăpa niciodată de muzică şi nici nu-mi doresc asta. La un moment dat, prietenii mă întrebau cum de am reuşit să mă ţin de ea, cum de nu m-am lăsat, mai ales că acum fac cu totul altceva. De fiecare dată răspundeam că nici nu mi-am propus să mă ţin de muzică, totul a fost natural, nu era ceva de genul “ok, am ajuns acasă, mănânc, citesc ceva şi exersez 30 de minute la chitară“. Nu, încă de la 16 ani, de când am început să cânt, nu trecea zi în care să nu pun mâna pe chitară, să nu încerc lucruri noi sau să experimentez. Mai târziu, am început canto, pentru că mi-am dorit dintotdeauna să îmi perfecţionez vocea.

Nu pot trăi fără muzică, o am tot timpul în căşti, pe stradă, acasă, în metrou. Cred că aveam patru sau cinci ani când m-am îndrăgostit de magnetofonul tatălui meu şi săptămânal ascultam benzile cu Deep Purple, Led Zeppelin, Queen, Abba, Status Quo şi multe altele. Luam o coadă de mătură şi simulam timp de două ore nişte solo-uri de chitară de-l intimidam şi pe Ritchie Blackmore!

(poza e făcută de Şuţu, în caz că aveaţi dubii!)

Acum cânt ori de câte ori am timp şi cel mai mult îmi place să cânt celor apropiaţi mie. Muzica mi-a scos în cale oameni extraordinari, de care acum mă leagă o prietenie strânsă. Ca orice manifestare artistică, muzica e sinceră, nu te lasă să minţi, este un tip de „discurs” în care adevăratele emoţii nu se pot ascunde. Cel puţin aşa cred eu.

În urmă cu aproape doi ani, am început să cânt într-o trupă hard-rock, ca solist vocal. Cu băieţii de la Solid Rock am trăit primele momente de magie pe scenă şi am învăţat cum se simte muzica live atunci când ai un band în spatele tău. Momentan, Solid Rock este în pauză, dar numai pentru a-şi pregăti o revenire de excepţie.

Încă din vara acestui an, mi-a încolţit în minte ideea de a pregăti un concert de Crăciun. Nu neapărat unul cu colinde ci un concert unplugged, cu piese dragi mie, pe care să le cânt prietenilor mei şi tuturor celor care vor să le asculte. M-am bucurat când Ştefan Opriţa, un chitarist foarte talentat, a acceptat în octombrie anul acesta să cânte împreună cu mine în acest concert. Aşa s-a născut The Runaways. De curând, ni s-a alăturat şi Anca Duma, care îşi va aşeza vocea alături de a mea.

Vă aşteptăm pe toţi, pe 20 decembrie, la 21:30, în The Floor Club & Culture, pentru două ore de live acoustic covers.

December 7

BIZ Snow Camp – concluziile

La Biz SMS Snow Camp s-au spus şi s-au discutat foarte multe lucruri, unele pe faţă, altele la socializare, printre rânduri, cântece şi trosnetul vreascurilor de la focul de tabără. Marta & Co. au făcut un eveniment foarte reuşit, unul necesar şi pe care îl recomand insistent oricărui blogger, companie sau agenţie care vrea să crească în zona în care activează şi să înveţe lucruri despre Social Media asta. Urmează concluziile dar, înainte de asta, să punem fondul sonor potrivit:

Gramatica, bat-o vina!

Nebuloasa a adus în discuţie aspectul deteriorat din punct de vedere gramatical al unor bloguri, întrebând (mai degrabă retoric, din ce mi s-a părut mie) de ce aceste bloguri sunt, totuşi, incluse în campanii şi dacă advertiserilor nu le face mai degrabă rău asocierea cu ele.

A răspuns, mai pe larg, Andrei Roşca, şef la Spada, adică agenţie care se ocupă cu publicitatea pe bloguri, că nu e ok, dar e ok, totuşi, aducând nişte argumente care pe mine, una, nu mă conving foarte tare: OTV-izarea şi românii mai puţin educaţi care citesc şi ei bloguri şi n-au o problemă cu respectarea – sau nu! – a regulilor gramaticale, dar şi calitatea per se a conţinutului.

Apropo şi de ce zicea Adi Hădean, cred că atenţia pe care o pretindem şi o primim, impune, în primul rând, o doză semnificativă de respect faţă de cei care te citesc, iar asta implică, fără discuţie, să dai, pe blog, cât poţi de mult, să cauţi să te îmbunătăţeşti constant şi, da, să scrii CORECT! Nu toată lumea are talent şi fler la scris, pot să fiu extrem de tolerantă la capitolul ăsta, dar regulile gramaticale sunt lege nu tocmeală! Iar asta mă duce spre următoarea concluzie:

Profesionalizarea blogărimii

Tot la Pârâul Rece s-a pus accentul pe ce trebuie să facă un blogger bun, cum trebuie să fie, cum trebuie să se îmbrace, să vorbească, să respire şi să socializeze şi mă ia râsul doar când mă gândesc că unii vorbesc despre aşa ceva în timp ce alţii dezbat (non) necesitatea respectării regulilor gramaticale.

Pe bune, admiteţi că e ilar cel puţin, e ca şi cum am face o campanie socială pentru a îmbrăca un homeless cu haine haute couture, iar cele două discursuri nu fac decât să arate, clar, că nu există un numitor comun în blogosfera noastră cea de toate zilele în ceea ce priveşte ce şi cum livrăm – că tot suntem topiţi după cuvântul ăsta! Şi mai arată ceva: blogosfera autohtonă e o mulţime de individualităţi (şi orgolii!) dar nu e o sumă. Lucrul ăsta, văzut din afară, poate arăta deplorabil deşi e parte din evoluţia pieţei şi din jocul cu o singură regulă: e loc sub soare pentru toţi.

Se vorbeşte despre profesionalizare dar nu prea mai spune nimeni nimic de pasiunea de a scrie şi, da, sunt bloguri cunoscute pe care, din ce în ce mai mult şi mai frecvent, se scrie de dragul citirii, mai degrabă decât de dragul scrierii. Ştiu că scriem pentru că vrem să fim citiţi, dar am impresia că prea mulţi uită resorturile care i-au împins să-şi facă blog în primul rând. Iar asta mă duce către următoarea concluzie.

Lumea de dincolo de monitor

Pentru cine scriem? Pentru gloria personală, pentru cititori sau pentru agenţii? Scriem de dragul de a scrie ori scriem de dragul de a fi citiţi? Recitiţi-vă articolele din ultima lună, apoi încercaţi să vă răspundeţi onest la treaba asta.

Make no mistake, în alte ţări blogosfera e Cenuşăreasa din poveste, nu Frumoasa din Pădurea Adormită care, deşi, practic, doarme toată povestea, e eroina principală, primeşte şi sărut şi happy end. În România lucrurile sunt diferite pentru că nu mai avem presă scrisă. Avem, în schimb, multe agenţii de PR care, agenţii, nu mai au cu cine organiza conferinţe de presă, fiindcă, deh, nu mai avem presă, aşa că s-au îndreptat către bloggeri.

Faptul că presa se duce în jos iar agenţiile de PR au avut încredere în ceea ce pot livra bloggerii, în termeni de conţinut şi de buzz, este o şansă şi ar trebui tratată ca atare.

Poate că unii dintre noi ne credem vedete în lumea asta, dar lumea reală e cu muuult mai mare, iar deocamdată vedetele  blogosferei nu trec testul acolo şi, atâta timp cât nu găsim echilibrul între a ne lua în serios şi a ne lua prea în serios, nici nu-l vor trece, chiar dacă îşi doresc asta! Oamenii care ar putea avea, acum, statutul ăsta şi în offline sunt de numărat pe degetele de la o mână şi aici nu includ vedetele care şi-au făcut blog şi tratează aspectul ăsta cu seriozitate, fiindcă ei nu şi-au căpătat faima din online.

La trecutu-ţi mare, care viitor?

Prin prisma jobului pe care îl am interacţionez cu mulţi oameni din variate industrii, cu mulţi PRi de companie care încă nu au încredere în bloggeri pentru că, repet, văzută din afară, lumea asta care nouă ni se arată ca un castel, pare, de fapt, ca o garsonieră confort doi. Da, şi companiile respective pierd pentru că nu intră în online, iar noi am putea adăuga plus valoare sub forma unui stil personal de a livra informaţia lor către public, dar chiar şi aşa…

Ieşiţi pe stradă, faceţi un sondaj. Câţi dintre cei care vă răspund că au acces la internet citesc şi pot nominaliza nişte bloguri? Ştiu că unii au mii de unici, respect asta, dar nu (doar) ei sunt blogosfera şi cred că ar trebui să-şi facă, da, şi ei!, probleme cu felul în care suntem percepuţi, ca ansamblu, fiindcă dacă cititorii îşi pierd încrederea în ceea ce oferim, toată lumea are de pierdut.

Partea bună e că lucrul ăsta se aplică şi invers, respectiv dacă toată lumea este preocupată de ceea ce livrăm către public, atunci toată lumea creşte, în ansamblu. Şi nu e vorba doar de percepţia publicului asupra blogosferei cât şi de bani. Cu alte cuvinte, acum mănâncă aproximativ 100 dintr-un tort de 10 kilograme. Dacă imaginea pe care o are publicul şi, implicit spenderii, s-ar modifica în bine, poate că am fi 200 de oameni care ar mânca câte o felie dintr-un tort de 30 de kilograme.

Asta înseamnă o felie mai mare pentru toată lumea, dar condiţia e să facem un efort comun, poate chiar o campanie în blogosferă pentru profesionalizarea blogosferei şi pentru a comunica publicului, agenţiilor şi clienţilor că putem. Mai mult, mai bine. Atunci vor fi şi bani. Mai mulţi, mai la timp.

De final, tot asta, poate acum sună altfel :)

PS lista completă a articolelor despre Biz SMS Snow Camp e la Cristi Manafu.

December 1

Marta Uşurelu, BIZ: La noi, “echipa face, nu doar Marta”

De azi şi până duminică, inclusiv, courtesy of Danone, sunt la ediţia de iarnă a SMS Biz Camp, în acelaşi loc prietenos de la Pârâul Rece, cu gaşca de oameni din online, companii şi alţi curajoşi ori curioşi într-ale social media. Vor fi trei zile pline – experienţa ne învaţă că şi pline de veselie – în care, sper, vom învăţa unii de alţii, adică şi să ascutăm nu doar să vorbim, şi, desigur, pe lână asta, să cântăm şi să ne distrăm.

Şi pentru că azi e ziua gazdei, Marta Uşurelu – La mulţi ani, doamnă! – zilele astea public câteva fragmente din interviul pe care i l-am luat după Zilele BIZ, un alt eveniment despre care încă se vorbeşte.. :)

Marta şi cu mine ne-am cunoscut acum nişte mulţi ani, în împrejurări pe care cred că azi le socotim amândouă cel puţin amuzante. Interviul nostru a durat mai bine de două ore, lucru de înţeles, de altfel, pentru că Marta are multe de spus în multiplele ei ipostaze de femeie, mamă, soţie, manager, jurnalist, redactor şef, antreprenor… “şi contabil”, a adaugat ea râzând. Aşadar, fără alte introduceri, Marta Uşurelu. Azi, despre management, presa noastră cea de toate zilele şi şansa BIZ de a se reinventa.

E o problemă mare a managerilor de azi, faptul că s-au blazat şi nu mai continuă să se zbată, spre deosebire de antreprenori care împing lucrurile înainte. Lumea nu e foarte încântată când spun asta, dar eu chiar cred că aşa e! Sigur, sunt şi manageri, angajaţi, care se luptă pentru firma la care lucrează, dar cei mai mulţi s-au obişnuit să fie comozi şi să se limiteze la a executa sau a spune „nu e treaba mea”. Dar ceea ce e inspiraţional nu vine din zona de management ci din cea de antreprenoriat.

Şi din pricina asta, a mentalităţii managerului, a căzut industria media la noi. Dacă jurnalistul se duce să facă un material, apoi vine în redacţie şi managerul nu-l lasă să scrie subiectul, sau nu e în regulă cu abordarea, ori industria, ori firma, şi nici nu explică de ce, jurnalistul e demotivat. Şi problema nu e la jurnalist ci la manager şi la patronat, pentru că nimeni nu-şi mai bate capul cu valoarea a ceea ce se scrie şi prea mult timp presa a fost condusă de oameni lipsiţi de etică dar care au vrut să facă un ban rapid.

Ziaristul e un angajat şi cum îl motivezi e treaba ta ca manager. Din păcate, nici ideea de echipă în presă nu mai există. La BIZ ăsta e un termen pe care eu încerc să-l păstrez viu, la noi „echipa face”, nu face doar Marta ci noi, toţi! 

Aici am întrerupt-o întru completare deoarece, ca om cu ştate vechi în mediul ăsta al presei am şi eu of-urile mele:

– Şi mai e ceva! S-au făcut o groază de bani din presă până la criză, dar mult prea puţini şi-au bătut capul să reinvestească ceva din profitul ăsta! Adică nu tu deschidere reală către online, nu tu proiecte speciale, eficientizare, abordări noi, nimic!

Da, dar asta a fost şansa BIZ. Noi am avut două şanse, asta, de care spui tu, şi, cea mai importantă, echipa! Echipa BIZ care a rămas alături de mine şi de revistă când eu le-am spus că nu ştiu când o să am bani de salarii şi în condiţiile în care nici măcar familiile noastre nu au crezut în acest proiect! Adică ne-am şi aşteptat la clienţi şi colaboratori să nu ne dea şanse, dar a fost chiar greu când familiile noastre nu ne-au susţinut! Dar noi am crezut în BIZ!

Uite, nu m-am făcut medic, nu m-am făcut muzician, eu am ajuns jurnalist! Şi îmi place ce fac, îmi place foarte mult ce fac şi iubesc revista asta, ideea, conceptul! Aşa că, în loc să închidem prăvălia, am rămas nouă oameni şi ne-am apucat de proiecte speciale, fiindcă era singura soluţie să câştigăm bani pentru a putea plăti costurile de apariţie. Şi proiectele astea au fost foarte bine primite de piaţă. Uite, coperta BIZ cu pictaţii, care a spart piaţa în momentul ăla, sau alte materiale cu oameni care nu voiau să vorbească despre ce fac, iar noi i-am convins, sau BIZ Bruxelles, numărul făcut integral acolo – sunt doar câteva exemple.

Eu cred că se simte pasiunea în ceea ce facem, iar oamenii au început să reacţioneze şi să ne caute. Deci şansa noastră a fost că piaţa a lâncezit, iar noi am putut să facem diferenţa şi, da, să facem şi bani!

(va urma)

July 25

Tabăra SMS BIZ: Those summer nights!

Vineri am ratat trezirea de la 6, aşa că bagajul a fost făcut pe foarte repede înainte sistemul folosit fiind “umblă chiaună prin casă şi pune în troller ce-ţi pică în mână şi crezi c-ar fi util”. E prima dată când reuşesc să nu uit ceva acasă, dar nu recomand să faceţi ca mine.

Diferenţa de vreo 15 grade fată de Capitală a fost mai mult decât binevenită, iar gazdele de la hotel Bucegi Porţile Regatului şi vila Allegria (unde am stat eu) au fost de nota 10 cu felicitări! Mi-au dat până şi-o geacă mai serioasă care a preîntâmpinat dârdâielile!

În fine, încet-încet, ne-am adunat toţi, organizatori, participanţi, agenţii, bloggeri de top, companii, şi, după masa de prânz, au urmat prezentările unde am spus, fiecare, cine şi de ce suntem acolo. În contexte din astea eu sunt şi blogger şi om care face campanii, inclusiv online, aşa că am fost de două ori mai atentă la ce s-a vorbit.

Am reţinut cel mai bun răspuns pe care îl poţi da la întrebarea “Ce ROI am eu când investesc în Social Media?”, adică: “Dar la telefonul mobil ce ROI ai?” (Victor Kapra), şi mi se pare best of din seria explicaţiilor şi argumentelor. La fel de convingător (pentru cine ştie cât de cât ce şi cum) este că a nu fi prezent (companie)  în SM e ca şi cum ai avea – vrei nu vrei – un canal important de comunicare pe care nu îl controlezi. Cine-şi permite aşa ceva?!

Râsete, voie bună, mai o înţepătură pe ici, pe colo, discuţii de voie. Şi a urmat seara, în care organizatorii s-au întrecut pe sine, cu mai multe grade în sticle decât în atmosferă, cu foc de tabără ca la carte, batal proţăpit şi carnuri la grătar, cu palinca de Sălaj via Groparu, cu karaoke, frate!, cu #bauau şi cu chitară marca Tecueanu!

Găsiţi filmuleţe, video şi poze via Manafu care le-a strâns pe toate (mai treceţi, c-o să facă updates, n-am scris chiar toţi), dar vă spun cinstit că sunt doar o palidă redare a atmosferei din prima seară de #bizsmscamp. Pentru că spaţiul era rotund (!), am stat în cerc şi nimeni nu s-a strâns pe la colţuri, nu s-au făcut bisericuţe, a fost o circulaţie liberă a participanţilor în natură (la propriu!) şi s-a râs mult. După caz, gheaţa a fost spartă, topită sau băută, şi asta s-a simţit: toată lumea a fost foarte relaxată. Aşa de relaxată încât s-a stat în jurul focului până la ore mici din noapte, exact aşa cum făceam pe vremuri în tabere.

A doua zi la conferinţa… E, dar despre asta vorbim într-un episod viitor, că tre să fug la o întâlnire! :p