June 7

Cluj, Capitală Culturală Europeană?

Azi, la TIFF Lounge, invitatul lui Mihnea Măruţă a fost Constatin Chiriac, iar subiectul principal de al discuţiei fost legat de Capitale Culturale Europene, în condiţiile în care invitatul face parte din Comisia UE care stabileşte Oraşele Capitală Europeană.

Fireşte, s-a discutat şi despre posibilitatea oraşului-gazdă TIFF de a candida pentru acest titlu, dar Constantin Chiriac s-a arătat destul de sceptic în privinţa şanselor, Clujul fiind, susţine acesta, divizat din punct de vedere politic, dar şi din punct de vedere al celor doua etnii, română şi maghiară.

Clujul are instituţii putiernice de cultură, fiind unul dintre puţinele oraşe în Europa cu două Opere, este cel mai important centrul universitar după Bucureşti, iar acestea sunt tot atâtea premise pentru o reuşită la nominalizare. Din păcate, însă, politicul e prea prezent aici, există o disociere care sfâşâie oraşul şi, probabil, autoritatea unui unic lider pentru un asemenea proiect este puţin probabilă.

Constantin Chiriac a mai adăugat că autorităţilor locale din România le rămân doar trei ani în care pot pune la punct proiecte pentru candidaturi la titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021 (trebuie trimis dosarul în toamna lui 2015), decizie ce va fi luată în 2017, şi că recomandă oraşe din Marea Britanie (New Castle în special) pentru o colaborare în acest sens.

De asemnea, dincolo de proiectul ca atare, autorităţile locale trebuie să convingă comisia că oraşul ce urmază a fi desemnat Capitală Culturală Europeană are premise de dezvoltare sustenabilă, culturală şi nu numai, şi pentru următorii cinci ani de la numire. La Sibiu, a mai adăugat Chiriac, creşterea numărului de turişti a fost constantă în fiecare an de după 2007, atunci când oraşul a fost Capitală Culturală Europeană împreună cu Luxemburg.

April 20

Undeva la Palilula e o alta lume, nebună şi colorată!

Aşteptam de (prea) multă vreme un film românesc care să-mi placă mai mult decât Balanţa (1993) lui Pintilie şi, în fine!, miercuri seara l-am văzut! Şi nu oricum, ci chiar la avanpremiera-i de gală, dimpreună cu toată echipa de producţie şi toată distribuţia, alături de câteva sute de alţi invitaţi! Se numeşte UNDEVA LA PALILULA, iar scenariul şi regia poartă semnătura (şi amprenta) lui Silviu Purcărete! (un interviu, aici)

Aveam ceva emoţii dar şi aşteptări foarte mari, pe de-o parte pentru că ştiam că regizorul nu e pe deplin mulţumit de rezultat (nu cred că e vreodată!) şi, pe de altă parte, pentru că am o mare admiraţie pentru munca sa în teatru – cine i-a văzut spectacolele ştie despre ce vorbesc, iar cine nu… Să facă bine să le vadă!

UNDEVA LA PALILULA (site | FB | twitter | YT) mi-a întrecut cu mult aşteptările, însă, poate şi pentru că, în afara de ceea ce ştiam despre film de la regizor însuşi şi de la o parte dintre cei implicaţi în producţie, nu m-am uitat, înainte de proiecţie, la trailer, poze sau interviuri, la nimic, de fapt, pentru că am vrut să fiu influenţată. Filmul este, fără îndoială sau exagerare, o super realizare cinematografică şi, indiferent de reacţia pe care publicul mai puţin cult(ivat) o va avea, unul dintre cele mai mişto pe care le-am văzut!

Palilula asta e o amărâtă de comună din Dolj în care a primit repartiţie medicul pediatru Serafim (Áron Dimény cu vocea lui Marius Manole), cel care are dublu rol, de personaj, dar şi de povestitor. E noapte, ninge de rupe, iar Serafim se îndreaptă către Palilula, urmând o linie de tren din mijlocul nicăieriului. O locomotivă veche se opreşte milimetric până la el şi din ea coboară Ilie Tudorin (George Mihăiţă), administratorul spitalului, care a venit, cu locomotiva, să-l recupereze şi transporte la destinaţie pe bunul doctor.

De aici păşim pe tărâmul imaginaţiei realizatorilor filmului şi orice legătură cu realitatea pe care o (re)cunoaşteţi voi se cam întrerupe. E bine să ştiţi asta ca să nu căutaţi repere liniare, facile, banale şi meschine, pentru că o să vă stricaţi, voi înşivă!, plăcerea de a urmări acest film. Locomotiva în care intră Serafim e anticamera Palilulei, cu o parte din personaje, cu leandru şi lăutari, absolut orice te-ai aştepta să NU existe într-o locomotivă care traversează nicăieriul într-o noapte!

Odată ajuns la destinaţie, încet-încet, aştepările lui Serafim sunt alterate de Palilula şi personajele locului iar tu, ca spectator, cu logica ta de-acasă, cauţi nişte repere, cât de cât! Le găseşti şi nu prea, aşa cum v-am avertizat, dar dacă accepţi să intri în jocul propus, nu te mai poţi opri din zâmbit şi din râs. Nu că fresca imaginată de Silviu Purcărete ar fi neapărat o comedie, însă comicul nu lipseşte deloc, întocmai ca la Caragiale. Totul e o băşcălie mustind a balcanism, dar o băşcălie ale cărei tuşe sunt perfect trasate, uneori dramatică, alteori chiar duioasă, presărată cu frunze de leandru, futuluşi în poeniţă, un spectacol de operă ori un festin pantagruelic cu pui de baltă.

Fiecare caracter are povestea lui şi nu vreau să vă iau din plăcerea de a le descoperi singuri, în felul vostru dar nu pot să nu notez distribuirea Ofeliei Popii* în rolul Leana Mică, cea care tentează bărbaţii cu tocăniţă şi alte bunătăţi, “ba chiar şi cu icre”.

Altfel, oricât ar putea părea de aberante personajele sau întâmplările, nimic nu e nerotunjit sau lăsat la voia întâmplării, disecţia (nu autopsia!) acestui organism se face complet, plenar, iar lumea Palilulei se închide aproape matematic, ca o miniatură ce redă la scară un univers complex şi complet. Smintit, poate, dar nu mai puţin perfect.

La senzaţia asta contribuie din plin muzica lui Vasile Şirli dar şi extraordinarele soluţii scenografice şi decorurile propuse de echipa Dragoş Buhagiar – Helmut Stürmer, şi costumele Liei Manţoc. Filmările s-au realizat la Republica (alt univers!), într-o uriaşă hală dezafectată: acolo a trebuit să încapă toată Palilula, cu tot cu lac, prăvălii, Grandiflora, Boema, spitalul sau maternitatea, ba chiar şi locomotiva, măgarul şi broaştele!

Nu pot să vă spun că un actor joacă mai bine decât altul, fie pentru că distribuţia e fără greş, fie pentru că actorii aleşi oricum au intrat atât de bine în pielea personajelor pe care le interpretează. Mie mi-a plăcut în mod special Constantin Chiriac, dar s-ar putea să fiu un pic subiectivă, poate şi pentru că-l cunosc pe omul din spatele actorului***, şi mă gândesc că nu i-a fost deloc uşor să compună rolul tovarăşului Trotzky, idiotul secretar de partid al spitalului.

Apropo de comunism, care nu putea lipsi, fiindcă filmul e plasat, temporal, în perioada “luptei pentru pace” (cât de aberant sună sintagma asta?!), Silviu Purcărete nu se fereşte de el, ba dimpotrivă!, dar nici nu-l transformă în balaurul dialectic al vremii ci îl umple de un ridicol… multilateral dezvoltat şi dus pe cele mai înalte culmi ale progresului, absolut delicios***, care ajunge până la certări de genul “Înjuri partidul de lup?!”sau anunţul: “Din cauza vremii nefavorabile, lupta pentru pace se ţine la morgă”.

Aş putea să scriu încă pe-atât**** despre universul palilulian (sic!) însă nu vreau să ridic decât un pic cortina pentru a vă lăsa, fiecăruia dintre voi, plăcerea întâlnirii, descoperirii şi îndrăgostirii de acest loc, de vremea şi de oamenii săi. Şi când vă duceţi, fiindcă o să vă duceţi la Palilula, mai devreme sau mai târziu, să-mi trimiteţi şi mie o vedere de-acolo!

Începând de azi, filmul e pe ecrane, atât în cinematografe cât şi, atenţie!, în unele teatre. Eu vă urez drum bun spre Palilula! uuuu huuuuuu!

____________________

* Ofelia Popii a jucat rolul Mefisto într-unul dintre cele mai apreciate spectacole puse în scenă de Silviu Purcărete, Faust, la Teatrul Naţional Radu Stanca din Sibiu.

** Constantin Chiriac, directorul celui mai important festival de teatru din România (FITS), joacă în filmul produs de Tudor Giurgiu, directorul celui mai important festival de film din România (TIFF), ha! :)

*** spre deosebire de cei mai mulţi dintre regizorii autohtoni care au făcut filme despre România din perioada comunistă şi care, în opinia mea, legându-se prea mult de trista realitate şi de moştenirea ideologică, au exagerat şi, astfel, eşuat lamentabil din punctul ăsta de vedere.

**** nu pot să nu felicit organizatorii pentru evenimentul de miercuri. În ciuda faptului că am îngheţat niţel în hala aia, detaliul cu broscuţele de hârtie primeşte o mare bilă albă!

June 2

Jurnal de Festival (V)

Când am spus că anul ăsta sunt Community Manager nu mă referam doar la comunicarea online ci şi la o gramadă de lucuri drăguţe pe care le facem cu şi pentru publicul nostru – altele decât spectacolele din FITS. Printre ele, asta:

Cu ajutorul celor de la SmartGifts am tipărit câteva sute de astfel de diplome ce vor fi  înmânate unora dintre cei prezenţi în publicul Festivalului. Fireşte, e vorba de un gest simbolic, de apreciere pentru faptul că participă (şi) la această ediţie a FITS, dar din reacţiile primite de mine atunci când am oferit astfel de recunoaşteri, pare-se că înseamnă cu adevărat ceva pentru “diplomaţi” si mă bucur tare! Şi mai sunt încă vreo câteva mii de printuri mai mici, cam cât o carte de vizită, pe care am scris, simplu, “Mulţumim pentru că ne sunteţi alături”, şi care oferă şi o reducere la magazinul cu promoţionale FITS din Piaţa Mare.

Da, ştiu că e drăguţ, şi mă bucur de-acum pentru cei care vor putea adăuga la amintirile lor despre FITS şi această mică memorie tipărită, pe lână bilete sau ce-or mai păstra ei.

Ceea ce este şi mai fain, cel mai fain, este faptul că Constantin Chiriac, director FITS, om ultra ocupat, mai ales în această perioadă, a ţinut să semneze de mână fiecare dintre aceste dimplome. Fiecare!!!

Apropo, citiţi la Oltea şi Cristina câteva rânduri despre întâlnirea lui C.C. cu câţiva dintre bloggeri.