Ce să te aştepţi de la locuitorii unei ţări în care însuşi preşedintele ei vădeşte, de multe ori, un mojicism vecin cu tembelitatea?! – îmi pare rău, în acest context, eu nu pot fi la fel de elegantă precum Cristina. Şi ce să te aştepţi, de pildă, când vezi, pe un drum naţional, un indicator mic ce-şi arată drumul către un palat numit nici mai mult nici mai puţin decât Micul Trianon?! Virezi la dreapta şi te duci să vezi ce e…

Ieri am ieşit c-o prietenă prin oraş, la terasă, şi am ajuns la Sinaia. Mi s-au mai întâmplat din astea, nu e prima dată, e foarte fain, şi a fost foarte fain şi ieri, chiar dacă la Cabana Schiorilor, unde ne-am oprit să mâncăm (bine şi destul de ieftin), erau cam 15 grade iar noi eram îmbrăcate de vară.  La întoarcere, tributară cumva obiceiurilor lui Doru (salut, colegu’!), şi fiindcă văzusem un indicator, în loc să mergem înainte spre Capitală, am virat dreapta, spre Floreşti, să găsim Micul Trianon.

(Înţeleg că ar fi trebuit să ştiu deja de el. Nu ştiam, na!)

Trecând peste mica rătăcire şi ratarea unui ai doilea indicator (Palat la dreapta. Fă la dreapta! La dreaptaaaaaaa!), o altă descoperire în zonă (despre care vorbesc cu altă ocazie, că deocamdată documentez subiectul) şi un ocol pe la sanatoriul TBC însoţite de privirile insistente ale localnicilor, am pătruns pe-o uliţă lată de-o maşină şi-un căţel (ştiu dimensiunea deoarce câinele nu s-a mişcat din loc) şi am ajuns pe fostul domeniu al Cantacuzinilor.

Aşa cum aveam să mă documentez aseară şi azi dimineaţă, domeniul cu pricina avea cam 150 de hectare şi a aparţinut prinţului Grigore Cantacuzino, poreclit Nababul, fost primar de Bucureşti, ministru de justiţie şi prim-ministru. Nababul a avut mulţi copii, între ei fiind şi Mihai, căsătorit cu Maria “Maruca” Rosetti Tescani, cea care, după moartea lui Cantacuzino, avea să fie iubita lui Nae Ionescu şi, mai târziu, soţia lui George Enescu.

Pentru Alice, fiica Marucăi, Nababul avea să înceapă, acum 100 de ani, construcţia Micului Trianon de la Floreşti. Alice Cantacuzino îşi dorise un palat cu 365 de camere, însă arhitectul Dan Berindei a gândit o construcţie mult mai mică, în stil eclectic şi cu accente rococo şi neoclasice, o combinaţie între Micul Trianon şi Marele Trianon de la Versailles.

După numai doi ani, cu meşteri aduşi din Franţa, construcţia şi cea mai mare parte a decoraţiunilor interioare sunt gata. Din păcate, Nababul moare înainte ca palatul să fie complet terminat, iar fiul său, Mihai, nu moşteneşte interesul pentru frumos al tatălui, aşa că nu duce la bun sfârşit Micul Trianon din Floreşti. Cele două războaie mondiale, comunismul şi nou-dobândita libertate de după ’89, fac din bijuteria arhitecturală un loc numai bun în care să ne plângem de… silă! De silă de oamenii care pot salva aceste locuri şi aleg să nu o facă.

Din Micul Trianon de la Floreşti s-a furat tot ce s-a putut fura, iar ceea ce a rămas acum e păzit, probabil, de frica de bacilul Koch – pe domeniul Cantacuzinilor, în conac, comuniştii au făcut un sanatoriu TBC: 50 de ani de tuberculoşi în zonă au dus, fireşte, la multe legende şi mituri. Pe unul dintre ele, şi cel mai important, mi l-a spulberat azi dimineaţă un medic de la Marius Nasta, dar mai bine să lăsăm bacilul Koch să păzească în continuare ruinele rămase în picioare, negru pe alb, iată: dacă furi din palat, mori de tuberculoză, şi încă repede!

Ca şi în primăvară la castelul Nopcsa #dinromania, si aici construcţia, odinioră nobilă, a ajuns la mâna localnicilor, care nu s-au sfiit să fure şi să prăduiască. Pe ziduri, pe coloane, vezi câte un “Te iubesc, Mimi” – sau alte urme lăsate de idiotus contemporanus! M-am simţit neputincioasă în faţa ruinelor şi extrem de furioasă la evidentele şi aproape agresivele încercări ale localnicilor de a se băga în seamă cu noi. Sunt o fire destul de paşnică dar probabil că, dacă nu o armă, cel puţin un câine mare şi rău mi-ar fi prins bine, să danteleze câteva jugulare de floreşteni.

N-am vrut să plecăm până nu am făcut fotografii din toate unghiurile, în ciuda faptului că localnicii ne-au urmărit şi parcă mă vedeam aşa niţel prin presa locală, “Două bucureştence jefuite (sau şi mai rău!) la ruinele Micului Trianon”, dar până la urmă, păstrând distanţa, cât s-a putut, am scăpat tefere. După cum vedeţi, totuşi, încercările de a se face observaţi au mers până la căţărarea pe ziduri:

(Ha! Cineva tot a găsit jugulara unuia dintre ei!)

Revenind la Micul Trianon, ieri şi azi, citind istoria palatului şi a Cantacuzinilor, m-a pălit o mâhnire de numa’, cum că avem lucruri şi poveşti atât de frumoase în ţara asta şi ne batem uite-aşa joc de ele cu o seninătate care nu are cum să însemne nimic bun! Zicea Grigore Cantacuzino acu’ un secol, şi e valabil şi azi: Noi, domnilor, facem legi foarte frumoase, pe hartie sunt minunate, dar cand vine timpul sa le ducem la indeplinire, nu avem cu cine le aplica” – Codul Penal prevede amenzi şi pedepse cu închisoarea pentru distrugerea şi degradarea monumentelor istorice!

Pe de altă parte, dacă preşedintele dă dovadă de lipsa de respect faţă de Rege, de ce li s-ar rupe floreştenilor de castelul unui prinţ?!

Share: