Săptămâna trecută, am avut o discuţie referitoare la cerinţele pentru un job de PR postat pe PRWave. Printre altele, candidaţii la poziţia cu pricina trebuiau să aibă minim doi ani de experienţă şi “ceva prieteni prin presă”. Acum, sigur, formularea e regretabilă, dar dincolo de ea am intuit că se referă la nişte contacte în presă, lucru pe care îl consider perfect normal după doi ani de experienţă în meseria asta.

Aşa mi-a venit ideea să întreb câţiva manageri de agenţii ce anume trebuie să ştie şi cum anume trebuie să fie un potenţial candidat la un potenţia job în agenţiile pe care le conduc. Am primit şi răspunsurile, majoritatea cu lux de amănunte, astfel încăt în locul unui articol cât o zi de post, am decis să public câte un răspuns pe zi. Cu alte cuvinte, un soi de serial care sper să fie de folos în egală măsură agenţiilor (pentru că primesc sute de CV-uri de la candidaţi nepotriviţi) dar şi celor care îi caută un job în domeniu, pentru a targeta mai bine locul de muncă potrivit.

Prima agenţie cu care încep este DC Communication, iar cea care a răspuns (şi-i mulţumesc foarte mult!) întrebării mele este Crenguţa Roşu, Managing Partner şi Owner al agenţiei, un om special şi foarte cald, cu mult simţ al umorului şi bun simţ şi cu o extraordinară empatie cu clienţii săi.

Înainte să redau răspunsul ei, mai adaug doar că valorile DC Communication sunt: abordarea strategică,  onestitatea, lucrul în echipa şi inovaţia. Ţineţi cont de ele dacă şi când o să fie cazul să aplicaţi acolo pentru un job. Sublinierile îmi aparţin.

Iata mai jos cateva lucruri pe care le cautam cand se pune problema de angajare in echipa. Sigur ca acestea sunt valabile in cazul general – cand angajam pe cineva pentru ce urmeaza. Daca este cazul unei supraincarcari este posibil ca acestea sa mai capete nuante – in sensul ca ne uitam la un anumit set de abilitati  care este necesar imediat in echipa care este supra incarcata.

Criterii de angajare

La un interviu, pentru o pozitie de entry-mid level

1.      Competentele de baza necesare

a.      Capacitatea de a scrie un text corect, cursiv, raspunzand regulilor stirii

b.      Capacitatea de a pune intrebari relevante pentru colectarea de informatii destinate textelor specifice ( press release, materiale de background, prezentari, newslettere interne/externe/ publicatii)

c.      Capacitatea de a selecta informatiile relevante si de a concepe sinteze

d.      Cunoasterea mediului mass media ( on si off line) – informatii despre publicatii, structura lor, subiectele abordate, unghiurile abordate, audienta- dimensiune si caracteristici – eventual cu specializare pe industriile in care isi desfasoara activitatea clientii nostri sau echipa petru care se cauta un nou coechipier;

e.      Capacitatea de a opera online; deschiderea pentru a invata elemente de lucru cu instrumente online: ce posibilitati/capacitati are fiecare mediu – blog, site, pagina facebook, twitter; Intranet- cum functioneaza, ce ofera fiecare relevant pentru situatii de comunicare constante sau pe proiect etc

f.      Capcitatea de a creiona un plan editorial, de a colecta informatie cu relevanta pentru mediile diverse

g.      Capacitatea de lucru in echipa: coordonarea cu diferitele departamente interne- tehnic, evenimente, grafica etc, inscrierea in deadline;

Apropo, iată cât de cool arată birourile DC din clădirea The Ark! Iar atmosfera e pe măsură!

2.      ATITUDINE

a.      Responsabilitate fata de proiect: clientul este The King, il sfatuim si sprijinim pentru a-si valorifica la maximum informatia relevanta pentru publicul relevant (ceea ce presupune invatarea industriei si modelului de business al clientului, alertele – orice informatie relevanta este retinuta si utilizata – implicare constanta – semnalarea situatiilor care au consecinte asupra proiectelor/activitatilor etc..

b.      Colegialitate – spirit de echipa: Proiectele sunt suma implicarii mai multor oameni, ca atare bunul management al timpului, briefurile interne corespunzatoare, capacitatea de a  „vorbi??? si in limbaj tehnic sau artistic, cand este necesara coordonarea etc. sunt importante pentru noi

Deschidere- bun raport cu echipa, bun raport cu clientul, capacitatea de a invata continuu, de a fi un colaborator placut, capacitatea de coordonare 

Poate nu vi se pare greu, poate lucrurile astea vi se par la îndemâna oricui, dar vă asigur că nu e chiar aşa, altfel n-ar fi atâtea exemple “aşa nu” în această industrie. Referitor la apectul punctual al “prietenilor din presă”, Crenguţa a adăugat:

Tema raporturilor/contactelor cu media este un sensibila, in sensul ca este normal ca omul de PR sa aiba informatiile despre publicatii, persoanele specializate pe una sau alta dintre industrii, sa stie titlurile si politicile editoriale, sa urmareasca modul in care se scrie pe subiecte, pe industrii, opiniile exprimate etc dar nu este normal sa i se ceara sa puna pe masa lista de prieteni in media.

Nu prietenia trebuie sa fie cea care genereaza un text ci tipul si calitatea informatiei. Marfa de „trade??? este informatia si nu prietenia. (…) Este imoral fata de jurnalisti sa fie tratati cu ipocrizie: “suntem prieteni si atunci tu vei scrie despre clientii mei”. Nu: suntem prieteni pentru ca avem interese si subiecte comune, impartasim idei, ne placem ca oameni. In spatiul profesional, insa, oferim rapid informatie relevanta, corecta. Pe aceste baze functioneaza relatia profesionala.

Mărturisesc onest că pe mine relaţiile în presă în aceşti ani m-au ajutat. N-am cerut niciodată, e drept, acoperire media fără să ofer o ştire dar sunt conştientă că, uneori, dacă nu ştiam pe cineva, undeva, probabil că vreunul dintre evenimentele culturale pe care am avut plăcerea să le promovez ar fi avut mai puţine şanse să vadă printul sau sticla, şi asta pentru că, din păcate, agenda publică pe care presa o acoperă are mai mult circ şi mai puţină cultură. Remember?

Oricum, aveţi o primă idee despre ce fel de oameni, cu ce set de valori şi calităţi, caută – când caută! – DC Communication. Mâine vă povestesc ce a răspuns aceleiaşi întrebări Sorana Savu, Managing Partner şi Owner la Premium PR.

Share: