Da, ştiu, de obicei se zice că fugi de acasă, îţi iei lumea-n cap şi te duci. Ei bine, eu am să fug… acasă. Am tot fost plecată în ultima vreme, fără timp şi răgaz pentru mine, fără să mai am momentele mele de respiro şi m-am ferit – abil, recunosc! – de o serie de discuţii cu mine însămi şi decizii ce se cer luate. Poate chiar cu lista de Pro şi Contra, o să văd eu.

Pentru mine toamna semnifică noi începuturi aşa că în zilele – puţine, ştiu! – care ne despart de acest anotimp, am pus la cale o mică revoluţie… casnică! Îmi împrospătez casa, aşadar, şi, odată cu asta, şi gândurile. Pentru că ideilor noi le şade bine într-o agendă nouă şi pentru că am nevoie ca apartamentul meu să redevină locul magic care mă încarcă cu energie şi inspiraţie.

(fotografia asta zice şi ea de noi începuturi)

Aşa că, până la finele săptămânii, o să-mi folosesc creativitatea pentru a-mi reface scenografia. La modul propriu! Dacă aveţi idei şi ponturi despre spălat şi revopsit pereţii cu lavabilă ori soluţii drăguţe pentru cărţi (altceva decât clasica bibliotecă), le aştept la comentarii. Altfel, uraţi-mi succes!

Share: