N-aş fi aflat că premierul Ponta are o nouă consilieră super şcolită în State dacă nu mă ciocneam (pe FB, unde în altă parte?!) de un articolaş scris de consiliera cu pricina, Ioana Petrescu pe numele ei.

Consiliera Petrescu a stat şi a studiat 15 ani în America. A făcut matematici la colegiul Wellesley ( şcoală de oaresce fiţe, din câte pricep), este specialistă în combaterea evaziunii, are un masterat şi un doctorat în economie la Harvard. Bravo ei! Serios zic: bravo ei!, cu atât mai mult cu cât a ales să-şi aducă educaţia şi să lucreze la stat, la România. Daaaaaar…

Nici nu venise bine în ţară, practic “imediat ce am venit în ţară”, după cum scrie, s-a dus să-şi cumpere o cafetieră. Cu cafetiera în poşetă, şi cu bon fiscal până la ieşirea din magazin, presupun, că aşa e legea!, a ieşit din magazin. Pe lângă alţi vânzători ambulanţi (evaziuneeeee!), consiliera din poveste a văzut o bătrânică rugându-se în genunchi de un tânăr să-i cumpere o funie de usturoi. Zău, chiar aşa se numeşte articolul cu pricina, Cumpăraţi-mi usturoiul, vă rog! Nu am vândut nimic azi!

Impresionată de bătrâna de 70-80 de ani, care ar fi trebuit să fie acasă cu nepoţii, nu pe stradă, vânzând usturoi, consiliera a scos bani din poşetă şi a cumpărat usturoiul.

usturoi
Pornind de la această întâmplare, consiliera premierului României aduce în discuţie nişte statistici potrivit cărora în România s-au colectat, anul trecut, venituri de doar 35% din PIB şi că, desigur, cu venituri atât de mici, cum s-o ducă bine bătrânica din poveste? Şi concluzionează după cum urmează: toţi contribuabilii să îşi plătească impozitul, să avem destui bani pentru a plăti pensii mai mari şi pentru a oferi servicii de calitate pensionarilor.

Eu nu m-am specializat în evaziune pe la facultăţi celebre şi probabil de-aia nu-mi dă mâna să fac pe deşteapta cu pilde din astea dezgustătoare prin concluzia lor de 2 parale. Da, ar fi ok dacă n-ar mai exista evaziune, dar problema nu e la evazionişti ci la stat care, deşi are o armată de funcţionari, nu e în stare nici să faciliteze plata taxelor pentru cei care îşi doresc s-o facă, nici să-i ardă pe ăia care nu o fac!

Şi dacă ar fi doar colectarea nu m-aş fi enervat atâta! Dar chiar dacă fiecare persoană fizică ori juridică din ţara asta ar plăti impozite, bătrâna cu usturoiul tot n-ar trăi mai bine. Pentru că şeful consilierei noastre şi prietenii lui de la guvern(are) trăiesc cu MULT peste cât muncesc şi cât produc, pentru că fură de rup, pentru că se plimbă cu maşinile lor scumpe şi stau în vile de serviciu, pentru că aproape fiecare licitaţie publică se câştigă cu şpagă şi pentru că nici măcar nu se mai străduiesc să ascundă jaful sub o spoială, cât de cât!

Şi peste toate astea vine consiliera premierului, veselă ca o panseluţă în rond la Universitate, după 15 ani de America, şi ne îndeamnă să ne plătim impozitele ca s-o ducă bătrânii mai bine. Bine, mulţumim de sfat, drăguţă!

Şi, de final, o întrebare retorică, de pe blogul consilierei: De ce există această mentalitate diferită referitor la plata impozitelor între americani şi români? Primesc oare americanii mai multe beneficii şi mai mult respect din partea statului american decât primesc românii din partea statului român?

Poate doriţi să-i raspundeţi. O găsiţi aici.

Share: