April 9

Dar tu respecţi regulile?

Ne plângem de autorităţi – şi pe drept cuvânt! – şi că în România bunul simţ e desuet, că statul nu face, că ţara nu-ţi dă! Dar noi respectăm regulile? Noi suntem corecţi? Încercăm să facem ca legea să fie respectată? Chemăm poliţia când vedem nereguli? Atenţionăm OPC-ul când supermaketul ne vinde mâncare expirată sau CNA-ul când televiziunile aberează pe bandă rulantă?! Ne tragem de mânecă unii pe alţii când o luăm pe arătură!? Nu prea facem asta, nu?

Absolut întâmplător am ajuns că citesc azi un text în care o studentă se plânge că a fost hărţuită de controlorul CFR pentru că avea bilet cu reducere, dar nu şi legitimaţia de student pe care, recunoaşte, o uitase acasă. Drept urmare, a fost pusă să plătească bilet întreg sau să coboare la prima staţie – corect, regulamentar:

Legitimaţiile de călătorie cu 50% reducere pentru elevi şi studenţi sunt valabile numai însoţite de carnetul de elev, pentru elevi, respectiv de legitimaţia de student pentru reducere transport si, dupa caz, a carnetului cu cupoane, pentru studenţi. La controlul legitimaţiilor de călătorie în tren, utilizatorul trebuie să prezinte atât legitimaţia de călătorie cu 50% reducere, cât şi actele prevăzute mai sus.

Asta e regula, scrie negru pe alb că trebui să ai legitimaţia. Nu carnetul, cum avea studenta din poveste, nu legitimaţia la bibliotecă sau buletinul, ci legitimaţia de student. Deci ea e cea care nu a respectat regula. Şi tot ea e cea care, culmea!, acuza CFR de corupţie şi că a fost hărţuită şi scrie un text lacrimogen despre cum a fost ea, studenta, umilită din cauza condiţiei ei de studentă!Şi după aia mai sunt şi nişte comentatori care spun că ea avea dreptate, săraca, şi ce dacă n-a respectat regula, ce! Chiar nu mai e nici un pic de omenie în ţara asta?! Nesimţiţii ăsta de la CFR, mama lor de nesimţiţi care n-au vrut să îndoaie un pic regulile pentru studenta care n-avea actul obligatoriu la ea!
Şi tot ea e mângâiată pe cap că şi-a luat-o din lipsă de tupeu. Ba mie mi se pare că-ţi trebuie ceva tupeu să acuzi de hărţuire nişte oameni care au procedat corect. Ce îi lipseşte domnişoarei din poveste e dreptatea. Şi un pic de logică, na, cât să-şi dea seama cine a respectat regulile şi cine nu.
A nu se înţelege prin asta că CFR mi se pare vreo instituţie model cu servicii ireproşabile. I-am bârfit şi eu aici, şi pe drept cuvânt. Dar aveam bilet valid!foto 1, 2


Tags: , ,
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 09/04/2013 by ruxandra in category "ţara mea de d'oh!

6 COMMENTS :

  1. By Yamasha on

    daca cfr era o institutie capabila, careia nu i se putea reprosa nimic, poate ca le dadeam dreptate, dar stim foarte bine despre ce vorbim si despre spagile din sistem…
    era un banc cu cfr: intr-un tren ploiesti-urziceni intra nasul intr-un compartiment.
    se opreste si se uita ciudat cand vede un bilet!!

    Reply
  2. By Dragos Geornoiu on

    Domn’soara de fata reuseste sa atraga simpatie, in ciuda faptului ca dreptatea nu e de partea ei, ceea ce nu e tocmai simplu sa faci… dar asta e printre putinele cazuri cand cfr-ul actioneaza conform regulamentului. Eu am impartit o data compartimentul cu o capra :| era un miros de iti venea sa sari din tren si sa o iei pe jos…iar cand l-am intrebat pe nas cum e posibil, mi-a zis sa ma mut in alt compartiment, ca a vrut sa il ajute pe domnul ala, L-a ajutat sa fie mai sarac cu vreo 50 de lei…

    Reply
  3. By Ender on

    E cam aiurea sa iti cauti dreptate pentru vina ta. Presupun ca domnisoarea isi dadea importanta caracterului ei de prost gust.
    Este foarte corect, regulile sunt reguli. Am patit si eu sa uit legitimatia si am platit intreg… asta este neatentia costa.

    Reply
  4. By Adi on

    Nu mă aștept să primesc dreptate din partea statului atâta timp cât ca popor ( nu chiar toți) nu suntem demni de așa ceva. Majoritatea oamenilor sunt ignoranți și încalcă legi făcute să-i protejeze chiar pe ei; și atunci să te aștepți să fii tratat ca în afară. Greșim, suntem atenționați dar nu băgăm la cap. Asta e, mi-e ciudă că avem atâta informație ( ce-i drept trebuie selectata, dar există) și nu băgăm la bibilică.

    Cât despre fata de care ne-ai povestit, mi se pare oarecum o nesimțire din partea ei să acuze un om care încearcă să-și facă treaba ( atâta timp cât controlorul nu a dat dovada de agresiune). A fost greșeala ei că și-a uitat legitimația acasă, trebuia șă-și asume chestia asta și să nu se tocmească.

    Reply
  5. By Adi on

    Adevărat. Dacă ar fi după noi, numai drepturi ar trebui să avem, fără obligații :P

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *