June 3

TIFF 2014, filme: Muzeul vienez și Dragoste în sânge

Nu reușesc să văd mai mult de unul-două filme pe zi, pe lângă scris, povești cu unii și alții, dar și alte evenimente care se petrec la frumosul festival, dar ieri am văzut două bucăți, un documentar, Muzeul vienez | Das Grosse Museum (Austria), și un film din secțiunea “Nou cinema german”, Dragoste în sânge | Love Steaks.

muzeul

Dacă aș avea când, m-aș duce la toate documentarele, fiindcă sunt alese pe sprânceană, atât ca subiecte, cât și ca manieră aproape artistică de realizare. Încerc, în orice caz, să văd cât mai multe, iar ieri am fost sedusă de o plimbare prin culisele Muzeului de Istorie a Artei din Viena sau, dacă preferați și vă ține pronunția germană, Kunsthistorisches Museum. Am văzut eforturile pe care cei de-acolo le fac pentru a prezenta publicului cea mai bună ofertă de artă, detalii din eforturile de rebranding, dar și (aproape) venerația cu care cei care lucrează la departamentul de restaurări se apropiau de operele de artă pe care trebuiau să le refacă.

Kunsthistorisches Museum are încasări anuale de 138 de milioane, primește și bani de la buget, și tot iese pe plus, nu mult, dar semnificativ: 130-150.000 de euro în 2013. Cheltuielile, însă, sunt pe măsură, iar bugetele sunt socotite până la fiecare eurocent. Într-una din ședințele de staff am asistat la o discuție despre declinările vizuale ale noului abonament anual, de 34 de euro, în care unul dintre directorii museului și cea care avea taskul cu pricina discutau despre fontul folosit la cifra 3, care, oricum, e percepută ca fiind agresivă, și mi-a plăcut la nebunie genul ăsta de atenție la detalii. Inclusiv cea pentru formularea celor câteva cuvinte de pe un flyer, aranjarea milimetrică a tablourilor într-una din galerii, felul în care se curăță pânzele vechi sau verificarea capcanelor pentru molii. Fiindcă, da, în plafon, din loc în loc, există capcane pentru molii – dăunătorii sunt una dintre cele mai mari amenințări la adresa unui asemenea patrimoniu.

Alături de ceea ce poate vedea publicul, partea dedicată depozitării lucrărilor și tuturor departamentelor care fac acest muzeu unul dintre cele mai impresionante din lume, și care sunt suficient de mari încât unii dintre angajați să folosească o trotinetă pentru a ajunge din punctul A n punctul B. Iar cei de la muzeu, vă asigur, sunt mai mult decât conștienți de onoranta lor datorie și obligațiile pe care le au odată cu poziția de păstrători și îngrijitori ai istoriei artei. O bucurie de loc, o bucurie de documentar!

Celălalt film văzut ieri e mai degrabă un experiment cinematografic cu buget redus, cu doi actori profesioniști (protagoniștii) care lucrează, amândoi, la un hotel de lux, el la SPA, ea la bucătărie. Platoul e chiar un hotel, iar ceilalte personaje care apar în film sunt oameni care lucrează în respectivul loc, așa că toată construcția are un fir roșu, dar și mult loc pentru spontaneitate. Am reținut scenele de pe plajă și suprapunerea momentelor cu prim plan al cărnii masate de el cu cele care surprind perpelirea unei fripturi pe grătar. Pentru un asemenea experiment (primul într-un nou curent cinematografic numit Fogma, cu trimitere directă la von Trier) aș zice că rezultatul nu e rău deloc, dar, firește, e mai e loc de rafinare.

Pe seară am fost la Maria T, dar despre asta o să citiți în Jurnalul de festival (III), alături de alintul zilei! Mintenaș scriu!

____

Mai multe detalii despre TIFF găsiţi pe site, Twitter, FB şi YouTube, Instagram, iar in partea dreaptă, jos, a site-ului, găsiţi şi linkurile pentru descărcarea aplicaţiei festivalului, atât pentru Android cât şi pentru iChestii.



Tags: , , ,
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 03/06/2014 by ruxandra in category "evenimente", "Filme

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *