December 24

În ajun de Crăciun

Dragilor, am centralizat lista celor care s-au înscris la tombola organizată aici pentru Salvaţi Copiii. După cum orice cititor de printre rânduri ştie, am avut o ofertă cu adevărat specială, pe Brad Florescu – ghid, dimpreună cu un bilet de avion Bucureşti-Bangkok şi retur, oferit cu multă generozitate de către Air France.

Întrucât nu cred că mai poate dona cineva de la această oră încolo iar cei care au donat s-au înscris deja, bilanţul acestei campanii este după cum urmează: 31 de înscrişi şi 3500 de lei donaţi în contul Salvaţi Copiii. Da, unii dintre voi au donat mai mult decât suma minimă pentru participarea la tombolă – şi vă mulţumesc îndoit!

La această sumă se adaugă cea obţinută în urma licitaţiei pomului cu daruri, 450 de lei, ceea ce face ca totalul donaţiilor pentru Salvaţi Copiii să fie de 3950 de lei – doar pentru acest blog. În total, cei 10 bloggeri de nota 10 am adunat peste 11300 de lei pentru Salvaţii Copiii în acest sfârşit de an – aş zice că e un bilanţ chiar bun, nu?

Mulţumesc celorlalţi nouă, Adi Hădean, Daniel Răduţă, Diana Stoleru, Roxana şi Alex Farca, Daniela Petrescu, Mugur Frunzetti, Oltea Zambori, Viorel Copolovici şi Răzvan Marc, fără de care aş fi rămas singură printre rânduri, mulţumesc Brăduţ şi Air France, pentru bunăvoinţa şi ajutorul oferit acestei campanii şi, nu în ultimul rând, celor care au promovat această acţiune.

Dar, cel mai important, vă mulţumesc vouă, tuturor celor care aţi înţeles nevoia acestor copiii şi aţi donat pentru ei. Voi sunteţi Moş Crăciun!

PS Mâine voi anunţa câştigătorul sau câştigătoarea tombolei. Succes!


December 23

Crăciun-supriză! (quickie)

Ziua de Crăciun nu se schimbă precum ziua de Paşti şi nici nu se sărbătoreşte pe 29 februarie, odată la patru ani. În fiecare an, de când mă ştiu, şi probabil nu se va schimba curând, Crăciunul se sărbătoreşte pe 25 decembrie. Adică ştiu foarte bine când pică, şi anul ăsta, şi în 2050, dacă mai trăim până atunci – noi să fim sănătoşi!

Şi atunci, cum mama cadourilor eu mă trezesc cu o mulţime de lucruri de făcut azi şi mâine, de parcă m-ar fi luat prin surprindere?! Şi în fiecare an păţesc la fel, las pentru ultima zi (ah, cum? mâine e 24?!?) ditai lista, în loc să fie totul pus la punct şi eu să mă bucur de un pic de tihnă împachetând cadouri şi …

Ah, am uitat să iau fundiţe!


December 22

The dark side of me

Cu toate că spun şi cred cu tărie despre mine că nu sunt o impătimită a shoppingului, mi se mai întâmplă şi mie să dau iama cu cardul în magazine, şi găsesc cele mai simpatice scuze să fac asta. De exemplu, ieri am ieşit la o minirepriză de cumpărături de cadouri. Am luat un singur cadou (aia nu-mi place, aia nu se potriveşte, aia n-am găsit), da’ cum n-am putut să mă abţin, am dat o raită şi pe la magazinele cu încălţări, fiindcă îmi trebuie o pereche nouă de cizme. Unele mai serioase, cu o talpă care sa-mi permită să merg safe pe stradă şi când e gheţuş, altfel decât încălţată în bocanci (nu ştiu dacă ştiţi, dar tocurile de 10 centimetri şi talpa netedă ca-n palmă nu te ajută prea tare în sensul ăsta).

Dilema clasică de shopping

OK, intrat, ochit cizmele din prima, probat, perfect! Culoarea mi-a plăcut la nebunie, talpa îndeplinea condiţiile meteo… Şi după asta le-am văzut! Erau ele, cizmele perfecte. Dragoste la prima vedere, ce să mai, ca-n filmele siropoase în care protagoniştii aleargă unul spre celălalt in slow motion. Pun cizmele alese jos, le ating blând pe Perfecte, le probez. Sunt mari. Nu-există-dreptate-pe-lumea-asta-mamă-eu-de-ce-n’am-noroc de mari. Dar vin perfect pe gleznă şi eu am problema asta, că am gleznele subtiri şi majoritatea modelelor fălfâie în jurul lor precum steagul de pe Guvern. Dar sunt mari. Dar sunt atât de frumoase…Dar mari.

This is WAR!

Şi cum mă bălăngăneam eu mental între mari dar atââât de frumoase, le iau, nu le iau, vine o tanti şi ţuşti! le înşfacă pe primele de lângă mine.

– Nu vă supăraţi, sunt ale mele. Le-am ales, probat, le cumpăr.

– Nu, că nu-s ale tale, că erau ACOLO.

– Acolo, lângă mine, da.

Ce-i drept, acolo, lângă mine erau cizmele mele şi un maldăr de alte încălţări, că femeile la shopping sunt un fel de fiare, nu mai ţin cont de nimic, iar ordinea în rafturi e un concept mai mult decât uopic. Dar, nene, întrebi! Eu eram acolo, cizmele erau în picioare, una lângă alta, frumos, nu trântite.

– Nu le-ai cumpărat, deci nu sunt ale tale.

– Alooo, cucoană, dă-mi botinele, vezi de drum şi nimeni n-o să fie rănit.

Cucoana, nici gând să mi le cedeze. Eu, nici gând să i le las. Ne-am măsurat din priviri, mai rămânea să ne înclinăm politicos înainte să ne cărăm scatoalce. Când s-a apucat să le probeze (cât tupeu să ai???), a trebuit să dea drumul uneia dintre ele. I-am luat-o din mână şi i-am spus foarte calmă că eu am vreme să aştept. Ăla a fost momentul psihologic. S-a isterizat vocal vreo 30 de secunde, timp în care eu am fredonat liniştită A Merry Merry Christmas and A Happy New Year. Într-un final a cedat.

Happy End

După ce m-am asigurat că siiiigur nu au nici o pereche de Cizme Perfecte mărimea mea şi mi-am luat adio cu noduri în gît de la ele, am plecat veselă spre casă pentru a le plăti pe primele alese şi apoi câştigate în lupta dreaptă.

***

În mod normal, aş fi cedat. La naiba, vorbim despre nişte cizme, nu e ca şi cum fi aş umblat desculţă fără ele. Totuşi, când dau nas în nas cu forme patologice de tupeu mă împunge un drac de la spate să dau niţel peste nas cui mă provoacă. Şi, până la urmă, erau ale mele.

Dar tanti aia? Ea ce scuză are? Era posedată de ShoPoltergeist?


December 21

Pe scurt, 2010

Am văzut că se poartă cinci chestii cu liniuţă de la capăt pentru 2010. Eu nu pot să fac asta, nu pot cinci, desigur, pentru că, deşi neaşteptat, ăsta s-a dovedit un an grozav din care, acum, repede, îmi vine să menţionez după cum urmează:

campania pentru Daniel – fără nici un dubiu, cred că este cel mai important lucru pe care l-am făcut anul ăsta, atât pentru ceea ce a însemnat cât şi pentru rezultat şi pentru că, în timpul acestei campanii am cunoscut nişte oameni minunaţi. Mă înclin în faţa tuturor şi vreau să vă mulţumesc pentru că mi-aţi arătat că ceea ce poate părea imposibil nu e decât puţin mai greu, atât.

Nu în ultimul rând, implicarea mea şi amploarea pe care a avut-o această campanie, mi-au schimbat un pic perspectiva şi priorităţile personale. În bine, zic eu.

+ FITS 2010 cu mine director de comunicare a fost cea mai uluitoare experienta profesională de până acum şi cred că numai ediţia viitoare poate depăşi acest record, întrucât FITS, ştiţi, e numărul trei în lume, deci ca eveniment e greu de surclasat :)

Depăşit, zic, pentru că am învăţat mult din greşelile şi experienţa anului trecut. Da, se poate mai bine, şi-mi doresc să am ocazia de a demonstra asta în 2011.

+ pauza de presă, în ciuda faptului că am avut două oferte pe care mi-a fost extrem de greu să le refuz. Una pentru că a presupus relocarea în partea de vest a ţării, unde am prieteni dragi, iar cealaltă pentru că era vorba de o dragoste veche. Greu, vă spun. Momentan aşa stau lucrurile, dar cine ştie ce poate aduce viitorul.

+ întoarcerea la freelancing nu a fost prima mea opţiune, dar nu m-aş schimba (şi, nu, nu are legătură cu punctul anterior) pentru un job.  Am făcut asta odată şi am fost nefericită, deci nu, nu mai fac.

Şi Pandora’s, pentru că mi-a dat ocazia să scriu dar şi pentru că am aflat, pe pielea mea, ce-s ăia trolli :))

+ primii clienţi ca PR freelancer. Nepreţuit.

+ printreranduri.eu, blogul care a venit ca o continuare firească a tot ceea ce mi s-a întâmplat anul ăsta în online şi offline. Mai bine de două luni am tot făcut permutări de ruxandre luate câte predescu, PR şi ruxe, iar varianta finală mi-a venit fără s-o fi luat în considerare până atunci. A doua zi am cumpărat domeniul, peste alte câteva zile am fost online. Apropo, Daniel Răduţă m-a ajutat foarte mult cu asta, lucru pentru care vreau să-i mulţumesc şi aici şi acum.

+ campania cu brazi pentru Salvaţi Copiii e încheierea perfectă pentru acest an. Dincolo de faptul că am avut alături nouă prieteni care n-au ezitat să se implice, am devenit încă şi mai conştientă că lucrurile se pot schimba în bine. Mulţumesc Brăduţ pentru ca s-a lăsat scos la tombolă şi mulţumesc Air France pentru ultra promptitudine şi acordul de a ne ajuta să strângem mai mulţi bani pentru copii.

+ nu în ultimul rând, aş vrea să rămână scris aici, negru pe alb, cât sunt de încântată că am avut ocazia să cunosc atât de mulţi oameni faini anul ăsta, unii dintre ei devenindu-mi, îndrăznesc să spun vorbă mare, prieteni. Mă, nici să vreau nu cred că pot să vă înşir pe toţi, mai ales că mi-e frică să nu care cumva să-mi scape cineva. Marea majoritate sunteţi în blogroll dar sunt sigură că vă ştiţi şi fără să vă verificaţi prezenţa acolo.

Şi mai sunt şi prietenii mai vechi, fără de care, de multe ori, aş fi fost jumătate, dacă nu chiar sfert!

În rest, concerte bune, dar am dansat şi am ajuns la mare mai puţin decât mi-ar fi plăcut şi m-am enervat mai mult decât ar fi trebuit. Bine, tre’ să-mi rămână ceva de îmbunătăţit în 2011, nu? :)


December 21

După 21 de ani

Update, 21 decembrie 2012: Postul ăsta (cu aldine) a fost scris în 2007, în principal pentru că mi se pare extrem de important să nu uităm ce s-a întâmplat atunci, să nu uităm că s-a ieşit în stradă nu pentru o pensie mai mare ci pentru libertate, pentru principii, pentru ca să putem gândi şi vorbi liber. Din păcate, însă, mi se pare că, în timp, partea cu gânditul s-a cam atrofiat, şi am rămas doar cu vorbitul… Şi cerutul.

Nu a fost în van moartea acestor oameni, vreau să cred asta, am nevoie să cred asta! Şi tocmai de-aia sunt, uneori, atât de furioasă pe tot ce se întâmplă, pe noi toţi, mai ales!

Continue reading


December 20

Quickies

Mi-am uitat telefonul acasă. Eu nu fac aşa ceva. Partea amuzantă (singura!) , e că fix ieri îi spuneam cuiva că eu nu cred în “mi-am uitat telefonul acasă”. Deci, da, mă scuzaţi, nu mai zic, nu mai fac. Aveam opt apeluri ratate si două sms-uri niţel furioase.

Fireşte, am fost convinsă că l-am uitat în taxi, pentru că ştiam că m-am întors din drum să-l iau. Adevărul era la mijloc, mi-a alunecat pe palier. L-a găsit o vecină şi mi l-a dat. There is magic, after all!

***

Azi am fost să iau cărţile  cu basme câştigate de Mădălina la licitaţie şi în drum spre Jurnalul m-am oprit la o florărie să iau nişte ponsettii. Cele rele să se spele, cele bune să se’adune.

În florărie, vânzătoarea şi o doamnă mai în vârstă. Scot o cască dintr-o ureche, zic ce vreau şi în timp ce le împacheta “de cadou”, cred că mi-am dat sonorul mai tare la fredonat – ce vreţi, sunt dezgustător de bine dispusă zilele astea! Fază la care vânzătoarea zâmbeşte şi zice, Uite ce mai cântă domnişoara, îţi vine să te iei după ea, aşa bună dispoziţie, ar trebui să luăm exemplu, să zâmbim şi noi mai des. Cât de tare e asta, apropo de Povestea de Crăciun scrisă azi dimineaţă?

(acum, între noi fie vorba, domnişoara cânta “In for the kill”, că i-a rămas pe creier de ieri, da’ nu e bai, era un cântec, ok? Se pune!)

***

La JN, ca un făcut, răsăreau pe hol fix oamenii care-mi sunt cei mai dragi pe-acolo, m-am bucurat mult de revederi. Mda, sunt sentimentală uneori.

Dincolo de asta, însă, am întâlnit cel mai bestial căţel în imaginea de pe monitorul domnului Victor Stroe, căruia îi şi mulţumesc pentru că mi-a dat voie s-o postez aici. Ea e Snoopy:

Căţel de fotograf profi, nene, uite ce “obiectiv” are! :)))))


December 20

Poveste de Crăciun

A fost odată un viitor. Şi era trist şi sumbru precum feţele oamenilor care-l populau. Bucuria era doar un zvon menţionat în cărţile vechi de istorie, fiindcă, vezi bine, nimeni nu mai ţinea minte exact ce-i aceea şi cum se fabrică ea. Dar nici nu le păsa.Toate cele erau automatizate, oamenii comunicau din ce în ce mai puţin şi, pentru că nu ştiau ce-i aceea bucurie, nu mai râdeau, nu se mai îndrăgosteau. La naiba, nici măcar nu mai înjurau! Puţinele emoţii rămase erau exprimate în LIKE-uri şi UNLIKE-uri pe reţeaua socială. Da, în viitor era o lume cam sinistră. Sau cel puţin sper că aşa ni s-ar părea nouă, acum.

În iarna când s-a petrecut istoria, Milena Escu avea să împlinească 10 ani, un deceniu chinuitor, fiindcă Milena era o Ciudată. Încă de când îşi putea aminti, zâmbise şi se bucurase de cele mai mici detalii. Prefera puţinele petice de verdeaţă rămase intacte în locul blocurilor înalte de beton şi îi plăceau culorile mai mult decât orice.

La început, părinţii ei, Eştii, speraseră că se va adapta, dar, nu! Milena continua să zâmbească şi nimeni nu avea habar cum s-ar putea îndrepta acest lucru. Îi năruiseră copilăria cu uniforme gri, într-o şcoală cenuşie, însă până la urmă au fost nevoiţi să accepte că acest copil era pur şi simplu handicapat. O ruşine!

Milena acceptase fără voie acest statut, de ciudată puţină la minte, dar se gândea mereu cum ar putea îndrepta lumea. Ar fi vrut să se întoarcă în timp, dar îi era teamă de ce ar putea descoperi acolo. Totuşi, când găsi o pagină dintr-o carte veche în care scria ceva despre o sărbătoare ciudată numită Crăciun, se decise să încerce.

Teleportarea în timp nu era complicată, dar nimeni nu mai încercase, pentru simplul fapt că pe nimeni nu interesa trecutul. Milena a introdus coordonatele, închise ochii şi apăsă pe buton. 2010, vin!

***

Cu doar câteva decenii mai devreme…

Era seara de Ajun, iar mulţimea ieşise pe străzi pentru ultimele pregătiri de Crăciun. Milena urmărea curioasă tot acest ritual, încercând să descifreze bucuria pe chipurile oamenilor. Se simţea îmbrâncită şi aruncată ici şi colo, în urechi îi bubuiau sunete ciudate ce se tot repetau, becurile colorate şi farurile îi luau ochii. Intră într-un magazin. Un bărbat ciudat îmbrăcat, în haină roşie tivită cu blană artificială, murdară, flutura un instrument necunoscut, zgomotos. Se decise să-l întrebe:

– Domnule, nu vă supăraţi, ce-i acela Crăciun?
Bărbatul răspunse răstit:
– Acum e Crăciun, perioada aceea din an în care mă obligă să mă îmbrac în costumul ăsta ridicol!
Lângă bărbat, văzu o femeie cu multe pungi.
– Doamnă, nu vă supăraţi, ce-i acela Crăciun?
– O mizerie! Trebuie să cheltuim o groază de bani ca să luam lucruri nefolositoare pentru oameni nerecunoscători, zise femeia, înşfăcând încă o vază de pe raft.
Nedumerită, Milena ieşi în stradă, aproape lovindu-se de o arătare care stătea chircită la uşa magazinului.
– Domnule, nu vă supăraţi, ce-i acela Crăciun?
Arătarea rânji.
– E cea mai bună perioadă din an, când toată lumea e deschisă fie la pungă fie la buzunare. Cumperi un portofel? Îl dau ieftin.

Milena nu cumpără nimic. Continuă să meargă pe străzi întrebând oamenii ce-i acela Crăciun, fără ca răspunsurile lor să dezlege misterul bucuriei despre care citise în pagina pierdută de carte. Vedea peste tot oferte de Crăciun, promoţii de Crăciun, cântecele pe care le auzea evocau momente magice, dar bucuria părea să lipsească cu desăvârşire din toată agitaţia. Şi era aproape miezul nopţii.

Poate ar fi trebuit să mă întorc şi mai în urmă, ca să pot înţelege, se gândea Milena. Apoi îl văzu.

Bătrânul zâmbea puţinilor trecători, împărţind cele mai bune fursecuri calde din lume.
– De ce faci asta?, îl întrebă, apropiindu-se.
– Pentru că asta înseamnă Crăciun, să dăruieşti şi să te bucuri de zâmbetele celorlalţi.
– Bine, dar ceilalţi oameni sunt atât de grăbiţi, de preocupaţi… Care e secretul tău?
Nu e nici un secret, micuţo. Totul e să te opreşti preţ de o secundă si să nu uiţi, cu nici un chip, să zâmbeşti!

Milena zâmbi, în timp ce ronţăia un fursec. Parcă se oprise vremea. Ridică privirea. Bătrânul dispăruse dar în locul lui stăruiau arome de scorţişoară, anason şi vanilie…


December 20

And the winner is…

Licitaţia pentru pomul cu daruri a luat sfărşit! Câştigătoare este Mădălina Uceanu cu o ofertă de 450 de lei. Cu siguranţă, generozitatea Mădălinei va putea schimba ceva pentru copiii care azi nu ştiu să scrie şi să citească şi, cine ştie, poate le va oferi chiar o carieră, că doar e specialistă în aşa ceva! Îţi foarte mulţumesc, doamnă!

Pe lângă copacul propiu-zis, Mădălina va primi abonamente pe trei luni la revistele Tabu şi Money Express, un VIP Pass la ediţia a XVIII-a a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (mai/iunie 2011), o invitaţie dublă la concertul Gotan Project by Events, şi colecţia Basmele Românilor, oferită de Jurnalul Naţional.

Nu în ultimul rând, le mulţumesc foarte mult celor care au făcut oferte pentru copacul cu daruri: Vlad, Adriana, Crinuţa, Adrian şi SPV Legal, şi le amintesc că pot încă participa la tombola pentru Brad Florescu şi biletul de avion până în Thailanda oferit de Air France.

Înscrierile la tombolă se pot face AICI până pe 24 decembrie, la ora 23.59, iar banii donaţi, minim 99 de lei, vor merge în acelaşi cont, al organizaţiei Salvaţi Copiii. Extragerea şi anunţarea câştigătorului are loc pe 25 decembrie.

PS pentru cine mai are nevoie de motivaţii, poftim: “ea e Ruxandra!“. Nu e pentru suflet, e pentru minte.