December 2

Daruri pentru cititori: Colecţia Reuşite Româneşti de la Petrom

Îmi place România şi nu găsesc vreun păcat în faptul că e locuită ci mai degrabă în faptul că uneori pare să ne pese mai mult de capra vecinului decât de vecin şi nu realizăm că atunci când spunem că românii sunt aşa şi aşa (nu de bine) ne includem şi pe noi în această descriere. Noi suntem ţara asta. România e atât de frumoasă şi abia dacă ar fi nelocuită ar fi păcat. Ar trebui s-o iubim mai mult, atâta tot, şi să ne susţinem declaraţiile de dragoste cu fapte.

Una dintre cele mai frumoase campanii la care am participat a fost Redescoperă România, un tur de forţă prin care Petrom şi partenerii săi, dimpreună cu mulţi bloggeri români, şi-au propus să refacă harta locurilor minunate pe care le avem în ţară. Sunt sigură că sunt încă şi mai multe decât cele surprinse de noi, dar dacă răsfoiţi paginile scrise atunci găsiţi suficiente motive să iubiţi România.

Continue reading

November 30

Gala Internetics 2011 = Gala Redescoperă România!

Scurt, clar, cuprinzător: Redescoperă România a luat cele mai multe premii (de depaaaarte cele mai multe!) iar o parte din haită a fost prezentă în sală şi ne-am bucurat ca pe vremuri, la şcoală, când ne strigau la careu să ne luăm coroniţele!

Felicitări şi mulţumiri Anca, Ana, Bobby şi… Mergem mai departe, coleeeegiiiiii!

Parazitii – Arde feat Mr Levy

Asculta mai multe audio diverse

 

Pentru ultima dată în acest an, Redescoperă România este un proiect Petrom, susţinut de BCRDaciaRomtelecomParalela 45. De asemenea, ne-a fost alături şi Muzeul Ţăranului Român.

 

November 1

Băieţeii

Sâmbătă, după amiază, împreună cu trei colege şi Peugeotul cu acoperiş de sticlă (să mă ierţi, Mihai, “pavilion vitrat” nu mă inspiră deloc!), am pornit hai hui prin împrejurimile Sâmbetelor, atât cea de Sus, cât şi cea de Jos. În prima există un castel brâncovenesc, o construcţie despre care am aflat ulterior că a fost lăsată ani de zile să se degradeze iar acum a ajuns să fie, nu se ştie clar cum, proprietate privată.

Poate că a fost cândva mândru şi frumos, însă acum, văzut din drum, nu m-a sedus nimic la el. Ne-am oprit, totuşi, pentru că fetele voiau să vadă mai de aproape castelul, iar mie îmi atrăsese altceva atenţia. Pe drumul prăfuit de sat, un copil mai mare conducea un mijloc de transport rudimentar pe patru roţi. În “maşină”, un altul.

Cum drumul se oprea aproape de maşina noastră şi pentru ca să întoarcă “maşina” lor ei trebuiau să oprească, m-am dus spre ei, sperând că nu se sperie de străini şi mă trezesc cu tot satul pe cap că vreau să le fur copiii!

Bună ziua, am zis, ce mai faceţi voi?

Uite, ia, îl plimb pe ăsta micu’, spuse cel mai răsărit.

Da’ ce-i maşinăria asta, cu ce-l plimbi?

E o maşină de curse, răspunde prompt prâslea.

Mi-au spus că-i cheamă Bogdan, pe cel mare, de opt ani jumate, şi Octavian, pe cel mic de şase. Cel mic, mai înfipt, mi-a povestit că merge la grădiniţă.

Şi ce faci acolo?

Păi… mă joc.

Doar asta faci, te joci?

Nuuuu! Mai şi desenez şi mai şi colorez.

Şi ce-ţi place mai tare, să te joci sau să colorezi?

Octavian se gândeşte un pic, apoi îmi spune, foarte serios că îi place mai tare să coloreze.

Şi tu?, îl întreb pe celălalt. Ţie ce-ţi place?

Mie nu-mi place să colorez. Eu aş vrea o maşină.

Mi-am amintit instant cât de mult îmi dorisem, la vârsta lor, o maşinuţă din aia cu pedale şi volan aşa cum văzusem eu odată la mare la un copil, una pe care să o conduc eu.

Păi eu cred că o să ai o maşină când mai creşti puţin. Până atunci poţi să te mai joci. Ai căţel?

Am.

Şi te joci cu el?

Mă joc, că nu e rău. E mare şi latră, da’ nu muşcă pe nimeni.

Cum îl cheamă? 

Bobi.

Am zâmbit larg. Fetele terminaseră de explorat castelul, iar noii mei prieteni s-ar fi dus şi ei pe drumul lor. Le-am dat 5 lei la fiecare, să-şi ia cărţi de colorat sau bomboane sau ce vor ei. Au spus amandoi “Mulţumesc”. De pe drum mi-au făcut semn de La revedere.

Nu ştiu de ce, dar m-au înveselit tare!

PS Înainte să plec în Redescoperă, în martie, i-am spus lui Bobby că mie mi-ar plăcea să scriu despre oameni, să fac interviuri, fiindcă aşa mă gândeam eu să prezint locurile pe care urma să le văd. N-a fost, în nici o zi, răgaz pentru stat la poveşti cu oamenii locurilor, aşa că, dacă nu greşesc prea tare, acesta e unicul şi singurul meu interviu din Redescoperă. Şi nici măcar nu e senzaţional, dar erau aşa de simpatici puştii aia doi încât a trebuit să vă povestesc şi vouă de ei.

Redescoperă România este un proiect Petrom, susţinut de BCRDaciaRomtelecomParalela 45. De asemenea, ne-a fost alături şi Muzeul Ţăranului Român.

October 31

Redescoperă România, redescoperă emoţiile

Voi scrie despre weekendul de la Sâmbăta ca despre o continuare a excursiei din martie, să fie, aşadar zece zile de Redescoperă România. Mai mult, fideli scopului nostru, vineri am trecut pe la Palatul Cantacuzino de la Buşteni, iar sâmbătă am vizitat cea mai mare herghelie de lipiţani de pe la noi, aşa că am ce povesti.

Despre vizite şi obiective turistice, însă, e vreme de scris, România nu pleacă nicăieri, aşa că azi postul meu e depre emoţii şi despre ce a însemnat Redescoperă România pentru mine.

Cum să încep?! Cu telefonul de la Bobby şi ezitarea de a mă alătura proiectului în prima tură, fiindcă se brodea să pice peste ziua mea pe care, de când mă ştiu, o petrecusem cu prietenii şi familia, acasă. Am acceptat, totuşi, pentru că mi se părea o experienţă de neratat. Până la urmă, o să am parte de aniversări în fiecare an, dar de câte ori o să mai am ocazia de a asista la sărbătoarea Făşangului, de exemplu?! E inutil să spun că nu-mi regret decizia, pentru locuri, dar, în primul rând, pentru oamenii pe care i-am cunoscut şi care au reuşit, cum necum, să treacă de crocodilii bulimici, lucru deloc simplu. Şi, nu în ultimul rând, am avut o aniversare de neuitat!

Pentru mine, Redescoperă România e despre oameni, în primul rând, despre emoţii şi bucurii împărtăşite cu cei din jur, lucrul cel mai de preţ pe care mi l-a oferit această experienţă, iar weekendul trecut a confirmat acest lucru fiindcă a concentrat starea noastră de “împreună”.

Vineri seară, îmbrăţisări şi pupături şi o euforie generală. Aproape că nu a contat cine cu cine nu se ştia – puţine cazuri, de altfel – fiincă oricum toţi ne cunoşteam prin intermediul posturilor de pe bloguri din timpul fiecărei excursii. Toţi şi fiecare eram “colegul” sau “colega”. S-a dansat şi s-a petrecut de voie.

A doua zi am fost în teste. Echipaţi toţi cu tricoul oficial al revederii, am făcut şase echipe şi ne-am întrecut în probe care mai de care mai haioase. De fapt, dintru început, la proba cu ţeava, am făcut o criză de râs şi nu m-am oprit câteva zeci de secunde. Cu chiu cu vai am reuşit şi ne-am reorganizat după înălţimea fiecăruia pe o ţeavă, fără să coborâm de pe ea şi fără să vorbim. La râs cum ziceam, însă, am avut permisiunea juriului.

După aia au urmat nodurile. Zece, adică, făcute de Doru, pe care a trebuit să le reproducem. Mie mi-a picat unul strâmb, care a fost înlocuit cu altul, dar pe care tot nu am reuşit să-l fac, of! După noduri, a venit proba de tras la poartă. Unii au nimerit, unii nu, de distrat, însă, ne-am distrat corespunzător. La fel şi la proba de foc, la propriu, când Augustin ne-a pus să facem focul cu o cremene şi, ce să vezi, am reuşit! La ultima probă, cea la care trebuia să nimerim o doză turtită de bere cu nişte bile grele de metal, am fost trolaţi la greu de cei care terminaseră parcursul înaintea noastră. Dar câteva lovituri norocoase tot am izbutit, ceea ce a clasat echipa “Cireşarii. Gen” pe un onorant loc patru, după cum aveam să aflăm în aceeaşi seară.

După prânz am dat o fugă prin împrejurimi şi am ajuns, printre altele, la herghelia de lipiţani de la Sâmbăta de Jos. Nu în ultimul rând, am avut plăcuta ocazie de a-i cunoaşte pe Octavian şi Bogdan, doi tineri de nădejde din localitate care se plimbau cu o autoutilitară de teren.

Seara am avut parte de (încă) o surpriză pusă la cale de organizatori, respectiv o festivitate de decernare a premiilor Redescoperă România în care toţi am primit o diplomă pentru un accomplishment personal pe fundalul muzical al unui refren special ales pentru fiecare dintre noi. A fost un moment emoţionant pentru fiecare, mai ales la final, când au fost premiaţi Bobby, Anca şi Ana, oameni pentru care ne-am ridicat cu toţii în picioare. S-a lăsat cu lacrimi la final de festivitate şi cu Mulţi ani trăiască pentru energicul Bunescu a cărui zi de naştere am sărbătorit-o.

După festivitatea de premiere, au urmat, ei bine, un alt fel de artificii! Adică am ieşit cu toţii afară, în câmp, să lansăm stele…călătoare sub forma de lampioane. A fost minunat! (foto by Zdeto)

Aşa cum spuneam şi pe twitter, dacă ar fi fost să aleg eu noaptea din an care să dureze cu o oră mai mult, n-aş fi ales o alta! Şi cum ora 4 s-a făcut 3, iată cum am avut parte de şi mai multă veselie şi antren în noaptea ce a urmat. Am dansat de ne-am tocit pingelele, am râs şi ne-am distrat şi, unii dintre noi, am apucat să completăm şi Oracolul Redescoperă România. De altfel, tot evenimentul a fost, aşa, ca un soi de banchet de final de şcoală, tot aşa cum Redescoperă România a fost un curs intens despre locuri frumoase şi oameni faini.

Şi să nu uităm de imn!

Duminică, înainte să ne răsfirăm pe la casele noastre, ne-am tras în poză, întru amintire. Deşi, zău nu văd cum oricare dintre cei prezenţi ar putea uita vreodată această experienţă, atât de intensă, atât de frumoasă şi emoţionantă.

În fine, mulţumesc  Petrom şi partenerilor Redescoperă România, BCRDaciaRomtelecomParalela 45Muzeul Ţăranului Român pentru o experienţă minunată. Redescoperă România este o iniţiativă ce nu se va termina, indiferent dacă proiectul continuă sau nu. Fiecare dintre noi – cei implicaţi direct în RR sau nu – vom mai hoinări prin ţară şi vom povesti ce am văzut, aşa că acesta nu este o încheiere, ci doar un alt început :)

October 30

Cum “sună” liniştea

Sâmbătă dimineaţă, la hotel Diana din Sâmbăta de Sus, pe balconul camerei. Bate soarele, de nu poţi sta cu ochii deschişi şi, cu toate că, probabil, nu-s mai mult de 10 grade afară, pe balcon stau în pijama şi desculţă, dimpreună c-o cafea şi cu viciul meu de toate zilele. Şi e numai bine.

Îmi e somn încă. Vineri a fost o zi lungă, cu multe emoţii şi un eveniment urât (mama, coaste, trei, fracturate), harmălaie de mailuri, un bagaj printre picături şi, până seara, puţin loc de destindere, cu toate că drumul a fost superb. Mihai zice că a aranjat detaliile până la frunza ruginie ce ne-a însoţit, o vreme, pe parbriz, şi mărturisesc onest că eram deja sedusă de plafonul panoramic al maşinii lui. Revederea cu colegii din Redescoperă România a fost, de asemenea, mult-aşteptată şi emoţionantă.

Închid ochii şi inspir aerul bun. E ceva, nu pot să spun exact ce, care mă seduce iremediabil la momentele astea, parcă aş fi pisica din desene animate dusă pe sus de aroma vreunui deliciu. Nu doar soarele prietenos ori cuibăreala mea pisicească din scaunul comod. E altceva. Şi deodată îmi dau seama că e… sunetul liniştii. Spre deosebire de dimineţile oraşului, aici, la Sâmbăta, nu se aud decât trei vrăbii (sau ceva zburătoare cântătoare), care fredonează nişte muzică de înviorare, pasămite. Pe undeva, mai departe, aud zgomotul făcut de o roată ce trece peste pietriş. Poate e o maşină sau doar o roabă, nu ştiu, nu mă interesează, dar îmi place cum se aude. Însă acum s-au oprit, vrăbii şi roată, şi totul e mut, ca un peisaj frumos pe care-l vezi la TV cu sunetul oprit.

Deschid, leneşă, un ochi. Soarele dă buzna şi pentru doar o fracţiune de secundă văd cum trei case de mai încolo trimit tot atâtea fuioare de fum să lege prietenie cu cerul senin, lacrimă. Aproape că pot auzi cum trozneşte lemnul în sobe.

Cu greu mă urnesc din picoteala asta plăcută. Mă aşteaptă o zi lungă şi o noapte pe măsură: cea mai lungă din an! Şi tocmai am avut parte de un început perfect!

Vă reamintesc faptul că Redescoperă România este un proiect Petrom, susţinut de BCRDaciaRomtelecomParalela 45. De asemenea, ne-a fost alături şi Muzeul Ţăranului Român.

July 5

Zece recomandări: locuri din România

M-am plimbat destul de mult prin România, cel mai adesea cu munca sau, aşa cum a fost cazul în martie, ca parte a campaniei Redescoperă România. Taman de aia, am strâns zece destinaţii pe care le recomand. Fiindcă ţara asta e frumoasă, trebuie doar un pic de răbdare la capitolul servicii şi un pic de drag de ea!

1. Delta

M-am îndrăgostit de Sulina în 2006, de străzile denumite simplu, strada 1, strada 2, şi de plaja parcă nesfârşită, de far şi rigurozitatea cu care e împărţit cimitirul din localitate. Practic, aici sunt cinci cimitire şi, zice-se, singurul în care cel musulman e aşezat lângă cel evreiesc. Mai sunt acolo cimitirul bisericilor europene occidentale, în care găseşti marinari cam de toate naţiile, cel lipovean (ortodox pe rit vechi) şi cel ortodox. Puteţi să vă urcaţi până sus în Far, merită efortul pentru cât de fain se vede!

De asemenea, dacă nu vă duceţi în perioada Anonimul, când e ceva hărmălaie, şi Sfântu Gheorghe e o destinaţie de vis. Peşte gătit ca la mama lui, linişte, o plajă superbă, apa curată, localnici prietenoşi şi multe poveşti… pescăreşti. Fără prea mare greutate, îi puteţi convinge să vă ia cu ei în lotcă şi să vă arate locuri de poveşte de prin canalele mai mici din Deltă, locuri doar de ei ştiute, în care o să aveţi ocazia să vedeţi vietăţile din manualul de zoologie la ele acasă! Dar să nu le deranjaţi!

2. Zona Horezu

Pentru experienţa specială a olăritului (mai mulţi meşteridin zonă oferă turiştilor această posibilitate), una pe care o recomand în special celor de la oraş care n-au experimentat în viaţa lor trăitul la ţară. De altfel, dincolo de olărit, recomand orice destinaţie în care gazdele vă învaţă una-alta depre ce va să însemne trăitul la ţară: un cosit, un săpat, o primenire a curţii.

Dacă vă abateţi doar un pic pe lângă Horezu puteţi vizita culele de la Măldăreşti, un soi de reşedinţe fortificate, cu guri de tragere şi beciuri mari, generoase, construite de boieri de prin secolul XVII pentru a-şi apăra averile în faţa raidurilor turce. Cele mai impresionante sunt Cula Duca (tot în zonă se află şi casa memorială a politicianului) şi Cula Greceanu – cea mai veche din ţară. NB: Mobilierul şi obiectele de decoraţii sunt originale!

3.  Sighişoara

Dacă n-aţi reuşit până acum să ajungeţi în acest oraş, vă recomand să nu mai staţi mult pe gânduri şi să luaţi drumul cetăţii. Preferabil, când vizitaţi oraşul, e bine să aveţi şi un ghid care să vă spună poveşti şi detalii despre bresle şi… răţuşte!

Fiecare colţişor are o poveste şi e parte din istoria oraşului, aşa că n-aveţi decât să vă plimbaţi la pas pe străduţele pietruite.

Şi, dacă tot sunteţi în zonă, daţi o fugă şi la Hanul Dracului, unde se mănâncă super bine şi unde un proprietar ambiţios a reuşit să pună la punct tot soiul de atracţii, de la o insulă cu lebede, la o micuţă grădină zoologică şi un centru ecvestru.

4. Roşia Montana

Dincolo de scandalul legat de exploatarea minieră şi firma canadiană, zona e superbă, ruptă din poeziile lui Coşbuc. Dealurile sunt blânde şi chiar dacă drumul ce duce (dinspre Deva) spre Roşia nu e cel mai prietenos din lume, nu bagi de seamă, pentru că peisajul e minunat. La fel, centrul localităţii, casele vechi de sute de ani şi mina din care odinioară localnicii reuşeau să-şi câştige existenţa. Nu ştiu ce o să se aleagă de zona aia dar, cât e în picioare şi nu se umple de termopane e de văzut!

5. Saline

Sunt mai multe în România, dar eu cel mai recent am văzut-o pe cea de la Slănic Prahova, una dintre cele mai mari din Europa. După un drum cu liftul ce pare destul de lung, ajungi în salină şi te apucă dârdâitul, fiindcă acolo temperatura e de vreo 12-14 grade. Dacă aţi avut inspiraţia să vă puneţi o haină pe voi, însă, puteţi avea parte de o experienţă cu oh! şi ah! vizitând salina. Spaţiul e impresionant, nu vă gâdiţi la hrube mici şi înguste, nici gând de aşa ceva! Există chiar şi un teren de fotbal! :)

6. Piatra Craiului

Pentru cei care au depăşit stadiul de “pantofari”, de mers nu pe drumul forestier ci pe creastă, cu echipament potrivit. Cu siguranţă e mai greu să ajungi aşa la cabană (Curmătura, Plaiul Foii, Gura Rîului sau Pietricica – eu doar pe astea le ştiu), dar efortul este răsplătit de peisaje superbe şi, dacă gaşca e cum trebuie, cântări cu chitara până în noapte. Iar conţinutul conservelor n-a avut niciodată gust mai bun decât în (Popasul) Diana :))

7. Transfăgărăşan

E mai mult decât un drum tăiat în stâncă şi e musai de mers pe-acolo, măcar din când în când, şi, dacă tot treceţi pe acolo, opriţi-vă un pic şi la Bâlea. Pentru mine Transfăgărăşanul a fost o surpriză, pe când mă întorceam, acu’ vreo cinci ani, de la nush ce eveniment în Timişoara şi eram… în pantaloni scurţi şi sandale, că era iulie! :)

Am prins zăpadă pe Transfăgărăşan şi unele dintre cele mai frumoase peisaje, iar cu această ocazie, vă puteţi opri şi la Vidraru – cabană şi baraj.

Acesta este doar al doilea cel mai înalt drum din România. Primul, deşi nu complet asfaltat, este Transalpina – o să fie, curând, şi o campanie acolo, urmaţi linkul :)

8.  Cheile Sohodolului

Alături de Valea Cheii, cred că e cel mai frumos loc pe care l-am văzut eu în campania Redescoperă România. Nu e departe de Târgul Jiu, acolo unde sunt o parte din sculpturile lui Brâncuşi, dar şi nişte covrigi demenţiali!

9. Cetatea Alba Carolina

Prima dată am fost la Alba Iulia când eram prin gimnaziu deci prin secolul trecut şi ţin minte că mi-a plăcut mult oraşul. Am revenit acolo în 2009, cu organizarea unui eveniment de business, şi am fost foarte impresionată de progres. Acum, din câte înţeleg, refacerea cetăţii e aproape completă şi e chiar şi gardă care se schimbă, cu costume, cu cai, tot tacâmul! Foarte tare!

foto by Cătălin

foto by Zdeto

foto by Zdeto

10. În fine… ultima recomandare. Mi-e greu să mă opresc la 10, de fapt. Ar putea fi Sibiul (cu Ocna şi Muzeul Astra cu tot), fiindcă e un model de ceea ce se poate face într-un oraş românesc, sau Timişoara, fiindcă, dacă m-aş muta vreodată din Bucureşti, acolo aş merge. Ar putea fi recent descoperitul palat cantacuzin de la Floreşti ori Băile Felix, pentru o baie, iarna, în piscina exterioară cu apă termală – priceless!

Aşa e, nu poţi face doar zece recomandări. Văile principalelor rîuri au farmecul lor, la fel cetatea Devei şi până şi mult umblaţii Bucegi. Marea Neagră încă e sălbatică la Vadu ori la Cornu. În Apuseni, orice sătean ştie a spune poveşti fermecate. Luaţi-vă maşina şi mergeţi hai-hui prin ţară! Aveţi ce descoperi!

Leapşa, pentru că e o leapşa, se duce la Sorin Grumăzescu fiindcă şi-aşa are el chef de călătorit! Să vedem ce locuri #dinRomânia îi plac ! :)

Şi, în caz că aţi uitat, vă reamintesc că Redescoperă România este un proiect Petrom, susţinutde BCRDaciaRomtelecomParalela 45 şi Muzeul Ţăranului Român.

April 19

Redescoperă România continuă

Ah, sunt plină de invidie! O parte din haită pleacă din nou la drum spre a găsi locuri faine din frumoasa ţărişoară şi a povesti despre ele. Şi, în tura doi, nu oriunde, aşa, ci chiar acolo, în Maramureş, unde tradiţiile sunt mai puţin pervertite de avântul erei comerciale. Vor petrece acolo sărbătorile de Paşti, vor învăţa, probabil, să încondeieze ouă şi cum se face aia mai bună pască (totuşi, unii vor rămâne specialişti în degustare, prevăd!), vor cunoaşte oameni frumoşi şi vor păţi diverse aventuri, Augustin o să le spună poveşti, iar lui Doru n-o să-i scape nici o înaripată #dinromania!

Vă recomand să-i urmăriţi şi să-i citiţi, iar pentru asta vă spun că în tura 2 pleacă:

Bobby Voicu (blog | twitter | facebook)
Auraș Mihai (blog | twitter | facebook)
Claudia Tocilă (blog | twitter | facebook)
Corina Scheianu (blog | twitter | facebook)

Augustin Radu (blog | twitter | facebook)
Gabriel Aldea (blog | twitter | facebook)
Andra Zaharia (blog | twitter | facebook)
Andreea Burlacu (blog | twitter | facebook)

Doru Panaitescu (blog | twitter | facebook)
Andrei Crivăţ  (blog | twitter | facebook
Corina Georgescu (blog | twitter | facebook)
Oana Brătilă (blog | twitter | facebook)

Adi Mihălţianu (blog | twitter | facebook)
Dragoş Asaftei (blog | twitter| facebook)
Carmen Rusu (blog | twitter | facebook)
Ligia Adam (blog | twitter | facebook)

Răzvan Baciu (blog | twitter | facebook)
Vali Petcu (blog | twitter | facebook)
Ana Bulgăr (blog | twitter | facebook)
Anca Bundaru (blog | twitter | facebook)

Alex Ciucă (Hoinaru) (blog | twitter | facebook)
Alina Constantinescu (blog | twitter | facebook)
Oltea Zambori (Nebuloasa) (blog | twitter | facebook)
George Andone (blog | twitter | facebook)

Da, o echipă în plus de data asta, fiincă şi-au dorit mai mult… plecarea! :))

Drumuri bune, colegii!

March 20

Portretele Făşangului

Făşangul este o tradiţie populară de sorginte păgână prin care oamenii alungă iarna. Anotimpul rece este înmormântat cu alai şi toţi participanţii la procesiune trebuie să fie mascaţi. Odată cu Redescoperirea României am aflat şi eu despre acest obicei. Poate puţin mai vulgar decât mi-aş fi imaginat eu o tradiţie populară (e drept, noi l-am prins la Moldova Nouă, oraş, deci, nu sat) dar, cu siguranţă, nu lipsit de culoare.

De notat – dar asta n-o să vedeţi în pozele mele – că personajele prinicipale din alaiul nunţii, etichetate ca atare, cu o coală A4 lipită pe spatele lor, erau Moni (un travestit), Iri şi Amantul lui Moni. Sigur, toată ceremonia e o parodie, asta e şi ideea, dar, totuşi, cât de puternic s-au amprentat Iri şi Moni în cultura populară de-au ajuns personaje de Făşang, un obicei vechi de vreo două sute de ani?!

În fine, cred ca asta e o altă discuţie, cu ramificaţii ce depăşesc o duminică (destul de) tihnită. Iată, aşadar, portretele de la Făşang, Moldova Nouă, 2011. N-am neglijat publicul, mare mâncător de seminţe!

 

Mulţumiri speciale pentru Laurenţiu, fiindcă mi-a dat camera lui când eu am gătat bateriile la aparatul meu, dar cheful de fotografiat nu-mi trecuse! :*

March 16

Haita #dinRomania versus crocodilii bulimici!

Vreme de şapte zile, de data asta, am Redescoperit România în cadrul proiectului Petrom. Am văzut locuri care-ţi taie respiraţia, cum ar fi Cheile Sohodolului, biserici şi mănăstiri unde traiul monahal curge lin, netulburat, ca un pacemaker, am tras cu ochiul în curţile oamenilor, m-am mirat îngrijorat de miriştile arzătoare, semn că ţăranii pregătesc o nouă recoltă. Am mai văzut şi semne ale indiferenţei faţă de trecut: un castel (Nopcsa), azi părăginit, din care locuitorii s-au autoservit cu materiale de construcţie, ori casa memorială a lui Brăncuşi, bine păstrată, e drept, dar fără ghid, fără poveste.

Oameni şi locuri

Dar şi oamenii, soţii Pietraru care nu mai ştiau ce să facă pentru a ne simţi noi bine în atelierul lor de olărit (a fost mai mult decât perfect!) sau tanti Ioana, cea în bătătura căreia au dat buzna 20 de oameni fiindcă avea o casă superb decorată cu farfurii de lut. Şi ce-a făcut Tanti Ioana? I-a invitat pe toţi la ciorba de cocoş şi fasole bătută! Haide, arătaţi-mi mie orăşenii care ar face aşa ceva!

Ţara asta e superbă, dar veşnicia – n-am nici o îndoială! – s-a născut la sat, acolo unde tradiţia şi prejudecăţile se împletesc într-un mix ce dau suflet peisajelor minunate. Apusul, mirosul uşor înţepător de fum şi liniştea calmă dar complice ce se aşterne peste ţara de dincolo de oraşe m-au cucerit, din nou. Sunt visceral urbană, dar zău că au fost momente în care m-am simţit gata să renunţ la tot ce am pentru liniştea asta.

Oamenii, da, ei sunt motorul. Şi tot ei, “ai mei”, au fost factorul principal pentru care această primă etapă din Redescoperă România a fost atât de miraculoasă.

Pe rând, ei sunt “haita”

Bobby. A reuşit să armonizeze 20 de caractere diferite, oameni care s-au trezit împreună în această aventură, mulţi fără să se cunoască între ei, fără să fi reacţionat mai mult decât via social media. Eventual. Nu ştiu cum şi pe ce criterii ne-a ales de ne-am”pupat” aşa de bine, dar i-a reuşit mai mult ca perfect, aş zice. Chapeau bas!

Bogdana. Îmi place Bogdana. Mult. Are  un soi de empatie pe care, deşi n-o lasă să ţopăie liber exprimată, o simţi, o intuieşti. E simply irresistible! Nu pot să spun mai mult fără să dau din casă dar mă bucur mult că a fost alături de noi şi am avut ocazia s-o cunosc “la un ceaun” :)


Adi. Cred că este cel mai fin obervator al locurilor în care am mers şi, de departe, cel mai silitor dintre noi, în sensul că a descris, în detaliu, cele mai multe dintre locurile prin care am trecut. Noi, ceilalţi, am facut-o mai din viteza Dusterelor!

Anca. Pe Bundăreasa am redescoperit-o într-un fel în această aventură. Busy Bee, dar fără să-i lipsească zâmbetul de pe buze! Nu ştiu cum a reuşit să nu se enerveze când ne ruga de şapte ori să punem naibii pozele pe stick. Zic io “naibii!”, ea n-a zis. Şi tot Anca, în ultima seară, a găsit energia şi avântul nu doar să iasă în Târgovişte City ci şi să ne anime cu entuziasmul ei. Mă înclin!

Alina. Pe Alina n-o ştiam, dar îi admir acum autodisciplina şi rigurozitatea, observaţiile ironice mustind de umor şi bucuriile simple pe care nu doar că ştie să le trăiască ci şi să le împărtăşească. Un mix între autocontrol şi entuziasm debordant, asta e Alina!

Alex. Pe el îl ştiam, cel mai mult din discuţia purtată pe marginea unei şaorme uriaşe, la Cluj, când cu SMS-ul revistei Biz. S-a vorbit atunci despre viteza cu care ne trăim şi ne trăiesc vieţile şi despre cum poţi să controlezi asta. Dacă poţi. Eu încă încerc s-o fac, dar Alex chiar reuşeşte. Şi asta nu înseamnă că nu observă lucurile şi oamenii din jur. Admit, am fost surprinsă că ascultă hip-hop. Mă aşteptam la… Buddha Bar :p

Nebuloasa. Tiţa îmi e dragă şi aproape, că doar nu degeaba îi spun “soru-mea”! Faptul că e la Timişoara nu ne opreşte să povestim mult la telefon, la ore mici din noapte, şi ştie (ştii, da?) că aşa cum şi ea a făcut, pe vremea când nu ne cunoşteam decât din mailuri, dacă zice “sari”, eu întreb doar “Cât de sus?”. Şi apoi cântăm! Sau o super conferinţă, ceva!

Augustin. Hehe, n-am să spun prea multe, sic! De fapt, n-am să spun decât că e atât de mişto, că nici el nu ştie cât şi cum. Şi că fata aia care va avea răbdarea să cunoască şi să iubeasc, aşa cum merită, acest fenomen natural (diamant neşlefuit, na, am zis-o!), o să fie cea mai fericită. Augustin are o soluţie pentru orice impas, iar serile noastre ar fi fost cuminţi şi nu foarte fun dacă nu erau el şi poveştile lui. Vă spun, a fost antrenorul de fitness: am făcut febră musculară de atâta râs! Şi gata, că pactul!

Denisa. Şi pe ea o ştiam, şi-mi era deja dragă, fiindcă e caldă şi mişto, pentru că are umor, ambiţie şi răbdare, şi-i plac lucrurile faine, de bun simţ, sănătos. Şi pentru că, deşi s-a alăturat găştii abia pe la mijlocul excursiei, s-a integrat perfect. Şi pentru că o brăţară cu buburuză şi una cu boabe de cafea. Biiiiig Like!

Hoinaru. Alex e săritor, dotat cu o inepuizabilă resursă de bun simţ (tot zic de asta, dar pentru mine contează enorm!), şi i-au crescut mult acţiunile la mine când am văzut cu câtă pasiune şi drag vorbeşte despre literatura românească, în special de Rebreanu, pe care şi eu îl iubesc! Şi e super priceput la mimă, atât la cuvinte (cleveteală, parcă, nu?) cât şi la interpretarea lor prin gesturi.

Elena, cunoscută şi ca Minxieee. E veselă şi tonică, dar serioasă, atunci când e nevoie. A fost şi ea foarte disciplinată cu textele, dar nu s-a dat înapoi de la mersul în Târgovişte City, unde a dansat cu drag şi spor! Şi a reuşit o ulcea foaaaarte faină când am olărit.

Răzvan. Pare mai low profile, aşa, un observator, spre deosebire de noi, ceilalţi, mai zvăpăiaţi. Dar asta nu te scuteşte de replici sau discuţii pline de umor. A realizat cea mai mişto filmare din excursia asta şi cred că a fost şi un fel de fotograf oficial al găştii. Şi singurul domn care fumează, motiv pentru care am mai stat la poveşti şi pe marginea… scrumierei :)

Livia.Lucrează la Petrom şi, odată cu această aventură, şi-a făcut curaj să se arunce în social media, cu cont de Twitter – încă n-a apucat să-şi schimbe imaginea, dar probabil o să fie ceva cu glugă! N-am mers cu ea în maşină decât o singură dată, dar chiar şi aşa, bravo pentru cum a reuşit să se integreze în gasca noastră, a consumatorilor de online. Fără lămâie! :D

Mugur. Are un umor ce ar putea fi catalogat prea sec de cei lipsiţi de simţul umorului. Dar cum n-a fost cazul unor astfel de prezenţe în “haita” noastră, Mugur s-a aflat la înălţime, şi la propriu şi la figurat. Şi se pricepe la analize… muzicale! Pe text, nu aşa, oricum! “eu cu tine, ştii bine cât de mult am cheltuit”! :))

Lavinia. E mărunţică, frumoasă, dar plină de energie şi vai de voi dacă vă apucaţi s-o plictisiţi! Prea tare! E singura dintre noi care a încercat să fie şi cochetă în aventura asta, pornind la drum pe tocuri. La care a renunţat repede, adaptându-se… din mers, la rigorile impuse de program. Nu că nu şi-ar fi petrecut mult timp la telefon, încercând să aibă grijă şi de ce a lăsat acasă!

Mihai. Un generos! Care, plictisit, probabil, de câte gherle am comis la masa de biliard )!) a băgat bila neagră aiurea şi m-a lăsat să câştig – mersi, domnu’! Tot el are cel mai molipsitor râs, chestie care îl face instant simpatic oricui, e cel mai concentrat sofer dintre cei cu care am mers eu şi a devenit fan Puszi! Care nu e ce credeţi, pot să vă explic! Dar n-o fac :p

Siropel aka Orădeanul. Sau Laurenţiu, care cum preferaţi. A fost colegul meu de banchetă în mare parte din călătorie, şi e foarte simpatic şi cald şi fun. La Moldova Nouă, când pe mine m-a lăsat bateria, a renunţat el la a mai face poze şi mi-a dat camera lui fără rezerve, fiindcă eu eram în shooting frenzy! Şi, pe bune, nici măcar nu e aşa siropos! :)

Doru. Cu el o să-mi fac tricou, am zis! Fiindcă e generos, organizat, sărit, riguros, ştie orice pasăre, după tril, după cioc, şi a povestit atât de frumos geneza Cheilor Sohodolului încât mi-aş fi dorit să mă aşez din nou în băncile şcolii cu el profesor de geografie. Cine n-are Doru, să-şi cumpere! Din fericire pentru cei ce vor porni în viitoarele aventuri Redescoperă România, Doru se va afla în toate. Norocoşilor!

Ana. Am lăsat-o la urmă, fiindcă reprezintă chintesenţa, energia vie a acestui proiect şi a “haitei”, şi cu ea nu mi-aş face tricou ci prosop din ăla de pus pe scaunul din dreapta, ca la tirişti, atâta e de faină! Sau, la fel de bine, pansament, balsam de pus pe răni. N-am mai întâlnit un om atât de deschis, de pozitiv, de cald, de generos şi sunt fanul ei, forever and ever!

În fine, Ruxa. De fapt,un disclaimer mic: m-am învăţat să ţin garda sus şi, de obicei, durează mai mult de-o săptămână pentru ca cineva să fie verificat acolo, în turn, să treacă de porţi, de capcane şi de şanţurile cu apă în care sălăşuiesc nişte crocodili bulimici. Cumva, însă, voi, haita, aţi reuşit să treceţi cu brio, şi să vă culcuşiţi într-un loc din suflet, doar al vostru.

Sunt teribil de recunoscătoare şi fericită pentru şansa de a fi petrecut împreună cu voi toţi această săptămână, pentru tot ce am primit, simţit, trăit, văzut şi învăţat. Din suflet, vă mulţumesc!

Şi pentru că ăsta e un post cu şi despre oameni speciali mie, dar şi cu locuri faine, şi pentru că următoarea etapă a proiectului Redecoperă România ajunge în Maramureş, cineva, nu ştim cine, primeşte de la A&A Records un album superb cu locurile din acest miraculos nord de ţară, serie limitată, pentru Unesco.

E al tău, oricine-ai fi, dacă-mi spui de ce iubeşti ţara asta, în comentarii, aici, pe Facebook sau pe Twitter. Până sâmbătă dimineaţă, pe la 12, când vă spun şi eu, la rândul meu, cine câştigă acest album.

***

Redescoperă România este un proiect Petrom, susţinut de BCRDaciaRomtelecomParalela 45 şi Muzeul Ţăranului Român.

Gata!

March 14

Redescoperă România – ziua 7

Nu vreau să scriu “ultima zi” şi încă mă simt precum Tic, la sfârşitul Cireşarilor, încercând să-i explice lui Costantin Chiriţă că sigur mai e ceva de descoperit, o aventură, un loc neumblat, un castel… Partea bună e că aceasta a fost doar prima aventură din cele cinci programate în Redescoperă România, aşa că povestea continuă, chiar şi fără ca noi, majoritatea celor care am scris acest prim volum, să mai fim personaje principale.

Deci ieri, în ziua 7, am fost la Curtea Domnească de la Târgovişte – adică mult mai mult decât doar Turnul Chindiei – unde am avut şi ghid care ne-a povestit o mulţime de lucruri despre istoria acestui loc. Şi e cu adevărat impresionantă, dacă vă uitaţi câţi domnitori români au trecut pe la Târgovişte:

Amănunt din biserica domnească, o pictură care aduce cu nunta din Galilea, în care, de fapt, este pictată nunta uneia dintre fiicele lui Brâncoveanu, iar la masă serveşte un servitor turc. Dată fiind situaţia politică de la vremurile respective, cred că domnul muntean s-a amuzat peste poate de aşa ironie şi afront, chiar dacă a decis ca respectiva pictură să fie ascunsă în spatele unei coloane masive. O vedeţi mai jos, cu scuzele de rigoare pentru calitate, dar nu am avut voie să folosim blitz-ul în biserică, pentru a nu afecta (încă şi mai mult) picturile:

Mi-au plăcut mult ruinele, incercând să reconstruiesc mental poveştile nespuse ale acestor locuri, doamnele de la curte cu ţinutele lor impozante, veselia sau, dimpotrivă, tristeţea, relaţiile dintre cei 11 copii ai lui Constantin Brâncoveanu sau vieţile altor domni (vezi mai sus) care au trecut prin Cetatea Târgoviştei.

În aceeaşi incintă, a Complexului Muzeal de la Târgovişte, am descoperit şi Muzeul Tiparului şi Cărţii Vechi Româneşti, cu o istorie a tiparului, cărţi vechi cu slove chirilice, un exemplar din Gazeta Teatrului Naţional din 1856 şi un Îndreptar Legii de la 1652, şi o călimară atât de frumos lucrată încât îţi venea să cauţi imediat un toc şi să aşterni un gând “cărturăresc”:

Ieri am mai văzut şi mănăstirea Dealu (şi asta are site, nu că-i tare?!) unde eu, una, chiar am simit ceva special. Poate că era din pricină că era superb afară şi erau mulţi oameni în curte ori lumina frumoasă, poate că era slujba care se auzea perfect în difuzoare sau emoţia noastră că acesta era ultimul, chiar ultimul lucru de vizitat împreună, nu ştiu. Dar a fost un fel de emoţie specială, pe care nu pot şi nici nu vreau s-o descriu, e de ajuns să spun că am simţit cum mi se dilată sufletul, mintea şi literatura. N-am făcut foto aici, o am doar pe asta de mai jos. Apropo, cred că e una dintre cele mai bune pe care le-am făcut în această călătorie, sau măcar printre preferatele mele.

(numa’ uitaţi-vă cum zâmbeşte puştiul şi ce lumină frumoasă era afara)

În fine, ultimul, dar chiar ultimul “obiectiv” a fost benzinăria Petrom din… Găeşti (?), locul unde am mai tras câteva poze de grup şi ne-am luat La revedere, cu toate emoţiile aferente. Şi nu au fost puţine!

Şi, gata, Tic, nu mai suntem în carte…

Scriu asta cu un nod în gât, dar o să dau repede Publish, fiindcă, oricât aş fi eu de autoeducată să-mi controlez şi interiorizez emoţiile, mă tem că nu scăpaţi fără (încă) o bidinea de grup! Ştiţi voi, eu sunt cea care preferă să scrie despre oameni :p

În fine, pentru ultima dată, vă reamintesc faptul că Redescoperă România este un proiect Petrom, susţinut de BCRDaciaRomtelecomParalela 45. De asemenea, ne sunt alături igloo şi Muzeul Ţăranului Român. Iar povestea merge mai departe, în aprilie. Alţi oameni, alte poveşti, aceeaşi idee: să ne redescoperim ţara, cu locuri şi tradiţii!