Spectacolul care mi-a plăcut, de departe, cel mai mult (până acum) la Ideo Ideis se numeşte SubPământ şi face parte dintr-un proiect mai amplu despre Valea Jiului după 1989 care cuprinde interviuri cu mineri, soţii de mineri şi oameni care au lucrat sau încă lucrează în industrie, un spectacol de teatru făcut pe baza acestor interviuri, un turneu şi dezbateri în oraşele din zonă, Petroşani, Petrila, Aninoasa, Vulcan, Lupeni, Uricani.

Mina Petrila

Printre altele, proiectul îşi propune (sursa) “reprezentarea poveştilor comunităţilor minereşti din perspective multiple, care să construiască o hartă socială a Văii Jiului, recalibrarea percepţiei despre mineri şi Valea Jiului, despre muncitori în general, în zona artistică românească, punerea în discuţie a situaţiei muncitorilor şi locuitorilor din Valea Jiului în contextul în care închiderea şi privatizarea minelor, conform acordurilor cu FMI şi UE, sunt iminente”.

Dacă n-aş fi citit presa locală (un obicei vechi şi din ce în ce în ce mai prost) n-aş fi aflat – singura informaţie interesantă – că la Orbeasca e bâlci de Sfânta Maria. Fireşte, până şi ştirea asta era eronată: bâlciul începuse de sâmbătă şi, dacă aş fi ştiut, m-aş fi dus în după-amiaza aia, când e mai multă lume, mai hărmălaie, mai colorat. Dar n-am ştiut, aşa că ieri, în zi de sărbătoare, am “sacrificat” vreo două ceasuri ca să merg întru vizionarea culorii locale! Şi ce culoare!

Sigur, mă aşteptam ca totul să fie ţipător, că de-aia e bâlci, dar am fost un pic dezamăgită. Majoritatea tarabelor aveau produse Made in China, papuci, bumbace, brăţări de plastic şi, în general, mult, foarte mult, deranjant de mult plastic.

Primul lucru pe care l-am văzut a fost “parcarea” – adică locul în care caii înhămaţi la căruţe luau o pauză şi-o gură de coceni uscaţi – fără prea mult chef, aparent. Nu le place “benzina” asta.

Şoferul maşinii cu care am fost ieri la bâlciul de la Orbeasca e un tip destul de tânăr, până în 30 de ani. Pe drum, n-am putut să nu observ că a vorbit, cam la fel, cu două tipe diferite, care l-au sunat la un intervat destul de scurt una faţa de cealaltă. “Eşti însurat?”, îl întreb, şi ca să fac conersaţie, dar mai ales pentru că mă intrigase un pic dialogul similar cu două voci diferite.

– Aaaaa, nuuuu, zice el. Îmi place să mă bucur de viaţă!

– Păi ce, dacă te-nsori, e gata viaţa?

– Nu ştiu. Dar acuma am două iubite. Dacă mă însor nu ştiu cum e…

– Două?! Şi ştiu una de alta?

– Nuuuuu. Cum să ştie?

– Păi Alexandria e oraş mic. Ieşi cu una de mână sigur te vede cineva, află şi cealaltă.

– Nu, că una e la Alexandria şi e măritată. Nici ea nu vrea să se afle.

– Şi cealaltă?

– Cealaltă, oficiala, e la Bucureşti. Mă duc eu pe la ea.

– Da’ nu te încurci? La telefon, adică?

– Nu mă încurc, am o metodă! Adică le zic la amândouă la fel: Guriţă. Şi asta e. Nu mă mai chinui cu nume şi aşa şi n-am cum să greşesc!

Aşadar, în caz că vă tentează ideea, acum ştiţi metoda! :))

Ieri n-am apucat să mai şi scriu pe blog pe motiv de bâlci (la Orbeasca de Jos, o să vă povestesc), apoi musafiri, apoi spectacol, Zâna Lacului, apoi masa de prânz, documentare, împreună cu cei care sunt la cursul de Dramaturgie, până pe la şase, apoi alţi musafiri, vizită la clovnii din parc, apoi iar teatru şi, în fine, de pe la 11 seara, am asistat la conferinţa lui Cristian Lascu, speologul, geologul şi redactorul şef de la National Geographic. Când am ajuns în cameră, eram atât de obosită încât n-am mai fost în stare nici să-mi descarc pozele!

Dar nu mă plâng, nici pe departe, îmi place fiecare moment de la Ideo Ideis, mereu se întâmplă câte ceva şi, dacă vrei, iar eu vreau, îţi găseşti ceva de făcut, un curs la care să asişti sau o altă comună din împrejurimile Alexandriei în care SIGUR se întâmplă ceva! De exemplu, ieri am aflat că suntem la doar 12 kilometri sau aşa ceva de Buzescu, localitatea devenită faimoasă din pricina palatelor şi castelelor şi blocurilor din localitate şi a faptului că, până recent, acolo a locuit, în viaţă, domnul Dan Finuţu. Mi se pare tentant să mă duc să fac o vizită şi acolo, mai ales că am priceput că au o biserică unică în România, dar nu ştiu cât e de sigur pentru mine.. Mai vedem.

Revenind la Ideo Ideis, ieri, c-a fost zi liberă de la stat (şi dacă nu era, tot s-ar fi stat!), păriţii şi-au scos copilaşii la teatru pentru copii, imediat după prânz, de la ora 13. Inevitabil, ne-am dus şi noi, cu Nico Gavrilă, PR-ul Ideo Ideis, şi Andreea Burlacu, care a venit în vizită la festival ieri. Sala era plină de copiii, ba pictaţi pe feţe, ba cu toate maşinuţele şi urşii de pluş din lume după ei, care se foiau şi comentau de mai mare râsul.

Spectacolul a fost o adaptare după povestea Fraţilor Grimm, o combinaţie de actorie, musical şi teatru cu marionete, foarte simpatică, atât pentru noi, cică adulţi, cât şi pentru copilărimea din sală care a cântat, a aplaudat şi a interacţionat cu actorii. Am plecat cântând de-acolo, Zâââânaaaa Laaaculuuuui, şi presupun că bucăţica asta o să fie aşa, un fel de refren festivalier, pe lângă cel de la Suede :)

După teatru şi masa de prânz, am plecat prin oraş cu cei de la cursul de Dramatugie într-o misiune de observare a tuturor detaliilor întâlnite în cale, detalii care, mai târziu, vor sta la baza unor scenarii scrise de participanţii la curs şi, apoi, am asistat la întâlnirea lor cu coordonatoarea, Mihaela Michailov, cea care îi învaţă pe copii cum se construieşte un text. A fost interesant să văd ce anume au observat ei – azi mă duc din nou la acelaşi curs ca să văd continuarea.

Pe seară am fost în parcul de lângă Casa de Cultură unde nişte fete talentate pictau copiii pe faţă, ba prinţese, ba supermani, ba fluturaşi, apoi le-au făcut tot soiul de figuri din baloane şi s-au jucat cu ei, spre veselia şi încântarea celor mici, dar şi a părinţilor, care au scăpat un pic de supravegherea odraslelor.

Cu regret, că era prea mare coada de copii ca să ne pictăm şi noi, am plecat spre Casa de cultură unde, de la ora 20.30, am văzut un spectacol intitulat SubPământ, surprinzător din mai multe motive, şi despre care vreau să scriu separat pentru că merită.

Ziua s-a încheiat cu prelegerea lui Cristian Lascu, geolog şi pasionat speolog, care ne-a vorbit şi ne-a arătat imagii din peşteri, unele cu adevărat împresionante, cu pasiune dar şi cu umor, fără explicaţii savante sau termeni pe care n-am fi putut să-i identificăm prin vocabularul propriu. Am aflat aşa că între 1980 si 1989 s-au decoperit cam 10.000 de peşteri în România (numărul e ajutat un pic de extazul uneori nejustificat însă potrivit vremurilor de raportare excesivă la hectar), detalii despre ecosistemul de la Movile ori poveştile căutătorilor de comori.

Fascinat.

foto: Adi Bulboacă

Şi cam aşa e fiecare zi aici, plină de ritm, de culoare, de oameni faini. Mă bucur de fiecare moment! Şi, ca un făcut, deşi am auzit că interimarul e îngrijorat, nu ştiu de ce şi nici nu-mi pasă! Îmi pare rău, totuşi, că nu ajung la concertul Lady Gaga diseară, sunt sigură că o să fie un spectacol de neuitat. Pe de altă parte, însă, eu mă întâlnesc cu Magicianul aka Marian Râlea, sic!

Ne ciondănim des, ca fiecare cuplu fiică-mamă care se respectă. Ea-şi face griji pentru mine, eu îmi fac griji pentru ea şi fiecare are obiecţiile ei faţă de ce crede cealaltă că e “bine”. Dar ştiu că mă iubeşte şi ea ştie că o iubesc.

Aşa că azi, de ziua ei, pentru ziua ei, când nu sunt aproape s-o îmbrăţişez, pun aici o tuberoză virtuală. Sunt florile ei preferate :)

Şi când mă întorc de pe coclauri o să mă conformez şi cu un buchet :)

Cred că v-am mai spus, când am scris despre spectacol, că producţia TNRS-ului, Călătoriile lui Gulliver este invitată, în acest an, la Festivalul Internaţional de Teatru de la Edinburgh, cel mai mare din lume! Alături de alte nume prestigioase (da, TNRS şi Purcărete sunt nume foarte respectate afară!), spectacolul de la Sibiu se află pe lista foarte scurtă a celor selecţionate la Edinburgh.

Credit foto: Mihaela Mihai | FITS 2012

De asemenea, producţia face parte din programul oficial al Olimpiadei Culturale de la Londra alături de alte şase spectacole selectate de la Edinburgh pentru a contribui la agenda de evenimente a Festivalului Londra 2012, cea mai mare sărbătoare culturală din istoria mişcării olimpice şi paralimpice. Fondatorii proiectului explică că Olimpiada Culturală de la Londra aduce o selecţie a celor mai reprezentativi artişti ai momentului pentru a inspira creativitatea în toate formele sale, dar mai ales între oameni (sursa)

Iată ce spune Constantin Chiriac, Directorul TNRS, despre acest spectacol: “Seria de exerciţii scenice coordonate de regizorul Silviu Purcărete îşi propune o abordare inedită a romanului lui Swift în care fantezia se împleteşte cu o aspră satiră politică. Având ca suport o partitură originală semnată de compozitorul irlandez Shaun Davey, creatorul suitei muzicale pentru „Vocile din Cimitirul Vesel???, producţia reuneşte aspecte sociale şi culturale ale lumii din jurul nostru explorând teme ca visul, călătoria, exilul, emigrarea, singurătatea şi apartenenţa (…)

Credit foto: Sebastian Marcovici | FITS 2012

Foarte puţină lume a citit această carte (…) şi de aceea credem că ştim ce este Gulliver, povestea extraordinară cu nişte pitici şi un uriaş, însă în momentul în care te apuci să citeşti tot, inclusiv ultima parte, constaţi nu numai că nu este un text dramatic, dar că este unul dintre cele mai morbide şi sinistre lucruri scrise vreodată… una dintre cele mai teribile, mai negre viziuni asupra fiinţei omeneşti”

Abia aştept să citesc recenziile spectacolului în presa internaţională. După Faust, jucat în acelaşi Festival, au fost aproximativ 200 de articole, reportaje, interviuri şamd, toate elogioase! Într-o perioadă în care politicienii au făcut praf imaginea României, iată că teatru are şansa de a-i mai reda un pic de demnitate. Sunt mândră, cu adevărat mândră, de performanţa colegilor mei sibieni, şi cred că la fel ar trebui să fim toţi! În lumea teatrului, lista scurtă de la Edinburgh e aşa, un fel de medalie de aur :)

Credit foto: Mihaela Marin | FITS 2012

O mulţime de tineri, coloraţi şi veseli, trepidează pe scările Casei de Cultură din Alexandria, aşteptând să intre pentru a asista la evenimentul ce marchează deschiderea a celei de a şaptea ediţii a Ideo Ideis – festivalul de teatru tânăr.

foto: Adi Bulboacă

Întâi apăsaţi play şi după aia continuaţi lectura. E un fel de “imn” :)

Intrăm şi noi, începe. Pe scenă apar cei doi co-directori, Andreea Borţun (22 de ani) şi Alexandru Ion (25 de ani) – le spun şi vârstele ca să vedeţi ce tineri sunt. Erau elevi de liceu când a început Ideo Ideis, aşa cum sunt azi participanţii, membri ai celor nouă trupe de teatru care vor învăţa în această tabără… mai altfel. Amândoi au emoţii, mai ales Andreea: pe spatele mapei pe care o ţine în mână se văd urmele degetelor, acolo unde a strâns-o cu putere mai devreme.

foto: Adi Bulboacă

Un pic de istorie a Ideo Ideis, apoi aflăm care sunt partenerii, sponsorii – cei fără de care nu se prea poate face nimic de genul ăsta, trainerii, trupele de teatru invitate – nouă la număr, iar cel mai bun spectacol are onoarea de a fi selectat pentru ediţia viitoare a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Într-una din trupe îl recunosc pe Vlad Bălan, unul dintre cei care au participat şi în proiectul 10 + 2 pentru film la TIFF.

Se aplaudă cu putere şi deja se simte atmosfera aia pentru care am venit aici, o efervescenţă, o energie specială care te încarcă, în timp ce băieţii de la Shtanga Boyz năvălesc pe scenă într-un moment artistico-sportiv legat de Jocurile Olimpice care tocmai s-au încheiat. Sunt haioşi, plini de imaginaţie. Şi filmul de prezentare a festivalului, prin prisma celor care trudesc în cadrul lui, an de an, e la fel de amuzant. În sală se râde din nou şi, cu toate că eu ştiu cât le e de greu şi câtă muncă e, nu mă pot abţine să nu urmez exemplul sălii.

E o ceremonie scurtă, pentru că-i urmează şi o petrecere cu concert The Mood şi baie în piscină. Pentru cine vrea, desigur, adică destui. Eu nu vreau. Stau la poveşti cu Nico, PR-ul festivalului, şi cu cele două fete care o ajută. Mira a terminat Moda, iar sora ei, Ioana, e elevă la Sf. Sava, în Bucureşti. Nu conchetează cu teatrul, dar îi place munca la festival.

Cândva, după miezul nopţii, mă întrept spre hotel. Afară sunt 13 grade, numai bine. Până dimineaţa dorm neîntoarsă. A început Ideo Ideis! :)

Olimpiada de la Londra ne-a ţinut aproape de televizoare mai bine de două săptămâni. Ne-am încurajat favoriţii, am scrâşnit din dinţi când sutimile în minus i-au descalificat ori aruncat în afara podiumurilor pe sportivii români, am lăcrimat, de bucurie sau de tristeţe, am strigat, am sperat şi, când a fost cazul, am fost mândri că steagul românesc s-a aflat deasupra altor steaguri!

Că e bun sau nu acest loc 27 în clasamentul general al medaliilor nu vreau să discut. Sigur că putem mai mult – Ungaria cum poate?! – dar, în condiţiile de subfinanţare de care se “bucură” sportul românesc, e un rezultat decent al sportivilor. Dar noi, cei de acasă? Ce rezultat avem?

Poate că vom mai comenta un pic unele fotografii – spectaculoase, fără îndoială – de la Jocurile Olimpice, poate că vom comenta sumele primite de olimpicii români de la stat ca prime pentru performanţele lor, vom mai aplauda odată sponsorii COSR (am povestit de ei – 1, 2, 3, 4 – măcar atâta lucru să fac şi eu drept mulţumire) pentru că s-au implicat şi apoi… oare vom uita această patimă olimpică sau ne vom aminti, oare, că cei de la COSR încearcă să schimbe legislaţia şi vom încerca să-i ajutăm?

Vom merge, oare, în tribunele stadioanelor să susţinem şi altceva decât fotbal prin contribuţiile noastre de plătitori de bilete, vom face mai mult sport, vom organiza acţiuni de strângere de fonduri (de fonduri, da, nu de mâini!) pentru cluburile sportive în care se face pregătirea următoarei generaţii (poate) de olimpici? Vom încerca, în următorii patru ani, să nu uităm de sportivii care, mai ieri, ne ţineau cu sufletul la gură şi cu pumnii strânşi  în faţa televizoarelor, vom încerca să ne interesăm mai des de soarta lor, de pregătirea lor, de ce putem face – în afara celor două săptămâni olimpice – pentru ca ei să reuşească performanţe mai bune şi noi, inevitabil, să ne bucurăm mai mult?!

Admiraţia tăcută nu e suficientă iar uitarea nu e, în nici un caz, măsura respectului pe care ar trebui să-l purtăm acestor sportivi – nu doar atunci când concurează ci, mai ales, atunci când muncesc până la epuizare pentru performanţele lor.

Din punctul meu de vedere, asta ar trebui să fie, pentru noi, toţi cei de-acasă, lecţia acestor Jocuri Olimpice. Lecţia în care învăţăm să ne susţinem sportivii şi performanţa olimpică mai des decât odată la patru ani, comod, din fotolii. Nu pot decât să sper că nu sunt singura care a învăţat-o.

Eh, şi se termină şi Jocurile Olimpice din 2012 – urmează cele Paralimpice, sper că echipele româneşti să se bucure de cel puţin la fel de multă susţinere cât au avut cele care îşi iau, în acestă seară, “La revedere” de la Londra. Ultima dintre companiile care sunt sponsori oficiali ai Comitetului Olimpic şi Sportiv Român cu care am stat de vorbă despre această implicare este GDF Suez. Interesant este că la nivelul Grupului GDF SUEZ nu există un parteneriat global cu Comitetul Internaţional Olimpic, colaborarea cu Comitetul Olimpic şi Sportiv fiind una locală şi că acest parteneriat – o să vedeţi – e cu bătaie lungă, nu doar o oportunitate de promovare cât sunt reflectoarele pe sport.

Fără alte introduceri, aşadar, vă redau exact răspunsul celor de la GDF la întrebările mele, aceleaşi pentru toţi sponsorii: de ce acest parteneriat, cum se desfăşoară şi cum îl comunicaţi. Şi, fireşte, mulţumirile mele pentru că au ales să susţină perfomanţa olimpică a României şi, de ce nu?, bucuria adusă de sportivi nouă, celor care le-am ţinut pumnii pentru medalii!

În septembrie 2010 GDF SUEZ Energy România a încheiat un parteneriat cu Comitetul Olimpic şi Sportiv Român. Structura parteneriatului are la bază două componente: susţinerea sportivilor de performanţă incluşi în programul Pol România şi evenimente dedicate publicului larg din dorinţa de a face să renască mândria românilor faţă de valorile olimpice şi de a promova practicarea sportului de masă.

Am ales să susţinem Comitetul Olimpic şi Sportiv Român din dorinţa de a sprijini excelenţa şi performanţa în sportul românesc dar şi de a încuraja practicarea sportului de către un număr din ce în ce mai mare de români, sportul ca mişcare în general şi nu neapărat la nivel de performanţă. Pentru a avea din  nou elite în domeniul sportului românesc trebuie să formăm baza de selecţie din care să se facă recrutarea pentru nivelul de performanţă. În plus, valorile brandului GDF SUEZ sunt apropiate de cele din domeniul sportului : Angajament, Îndrăzneală, Coeziune, Exigenţă.

În anul 2011, evenimentele Caravana olimpică GDF SUEZ, derulate în Craiova, Ploieşti şi Bucureşti au reunit numeroşi participanţi, iubitori ai sportului. În cadrul acestor evenimente au fost organizate activităţi sportive precum handbal, badminton, tenis de masă, tenis de câmp, streetball, volei şi competiţii de cros pe tranşe de vârstă. Alături de participanţi au fost prezente nume sonore din sportul românesc precum Violeta Beclea (vicecampioană olimpică atletism), Doina Melinte (campioană olimpică atletism), Cristiana Cojocaru (medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice), Natalia Andrei (campioană europeană atletism), Otilia Bădescu (campioană europeană la tenis de masă), Ionela Tîrlea (vicecampioană olimpică atletism), Leonard Doroftei (medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice box), Anamaria Tămîrjan (medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice gimnastică artistică), Ionela Tîrlea (vicecampioană olimpică atletism), Corina Ungureanu (campioană mondială la gimnastică artistică) dar şi membri ai loturilor naţionale şi olimpice de pe plan local, activând în diverse sporturi.

Câştigătorii competiţiilor au primit premii iar pentru participanţii atelierelor de sport a fost organizată o tombolă cu premii constând în articole sportive.

În preajma evenimentului anului 2012, Jocurile Olimpice de la Londra, GDF SUEZ Energy România împreună cu Comitetul Olimpic şi Sportiv Român lansează campania de promovare a echipei olimpice a României ,,Energie pentru performanţă’’. Sandra Izbaşa (gimnastică artistică), Andreea Ogrzeanu (atletism 100m), Nicoleta Grasu (aruncare disc), Flavius Koczi (gimnastică artistică), Georgeta Andrunache şi Viorica Susanu (canotaj) sunt vedetele acestei campanii.

Campania de comunicare se va desfăşura astfel:

–          9 iulie  – 12 august – campanie online pe site-urile Hotnews, Yahoo (News, Mail&Messenger) şi Facebook.

–          23 iulie -12 august – campanie TV pe canalele de televiziune TVR1 şi TVR2.

Din partea GDF Suez România mi-a răspuns – şi îi mulţumesc (şi) pe această cale – Ramona Sărărescu, Project Manager Comunicare :)

Am citit azi pe GSP o declaraţie a unuia dintre organizatorii amicalului Dinamo-Barcelona, cum că Guvernul a ales să sponsorizeze concertul artisei Lady Gaga în România: “Am vorbit cu ministrul dezvoltării la meci şi l-am întrebat: “Cum să puneţi logoul României, celebra frunză, pe afişele concertului cu Lady Gaga, pentru un milion de euro, şi noi aducem Barcelona la Bucureşti şi totul trece neobservat”? (nu apare citat nici un răspuns)

Desigur, primul impuls a fost să mă revolt. Cum naiba?! Păi cu un milion de euro TVR Cultural ar fi putut funcţiona aproape trei ani! Şi asta e doar prima chestie care-mi vine în minte!

Da, fără nici cea mai mică îndoială, faptul că Lady Gaga vine în România e un lucru foarte tare, are potenţial de a atrage turişti (nu are prea multe concerte în estul Europei dar fani grămadă, cucoana e un fenomen, fie că nep lace, fie că nu) şi ne pune pe o hartă onorantă, a ţărilor care-şi permit să organizeze aşa ceva. Şi nu spuneţi că “ţara arde, baba se piaptănă” – faptul că avem concerte cu artişti importanţi dă bine în afară, iar banii pentru organizare sunt privaţi.

Un milion de euro, însă, e o sumă foarte mare în context, atât de mare încât am avut dubii în privinţa veridicităţii acestei informaţii, aşa că i-am sunat pe cei de la emagic, organizatorii concertului Lady Gaga în România, să-i întreb dacă e adevărat. Şi nu, nu e adevărat. Statul nu a dat nici o sumă de bani pentru ca faimoasa frunză să apară pe afişul acestui concert.  Acest lucru este oferit, gratis, de organizatori, din dorinţa de a ajuta la promovarea turistică a României în cadrul unui eveniment cu vizibilitate mare. Deci, mai zic odată: nici un ban “de la Guvern” nu a fost plătit pentru acest lucru.

End of story!

PS vă invidiez pe ăştia de mergeţi la Lady Gaga. Eu nu sunt în Bucureşti, dar cred, chiar cred, că o să fie un super show, mai ales că am mai aflat un detaliu-două de la organizatori azi :)