December 28

Damblaua Revelionului

Nu pricep neam de ce e aşa de importantă noaptea de Revelion. Nu se schimbă nimic, e doar o noapte, un acord social: TREBUIE să petrecem nebuneşte. Aham. Da’ de ce?!

Primesc tot felul de newslettere cu chestii pe care e musai să le fac de Revelion ca să-mi meargă bine în 2011. La fel de grăbiţi sunt unii să mă informeze ce se poartă cu aceeaşi ocazie. Sigur, nu se pun de acord: unii spun rochii lungi, preţioase, alţii scurte, cu volane. Toată lumea e de acord cu un lucru, însă: tre’ neapărat să port ceva roşu pe sub ţinuta specială, al’fel m-am lins pe bot de noroc tot anul ce vine.

Mă rog, cred că asta o să fie singura concesie făcută acestei nopţi. Nu de alta, dar s-au făcut ceva investiţii în acest sens cu ocazia Crăciunului. Apropo, merge şi roşu burgundy (sic!), se pune, da?!

Altfel, party sau nu, pentru mine, de exemplu, Anul Nou vine cam pe la prânz, aşa, pe 1 ianuarie, odată cu Marşul Radetzky ce încheie Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena, concert pe care nu l-am ratat niciodată în 30 de ani şi pe care, când m-or trage organizatorii la sorţi, o să-l văd şi live.

Voi ce tradiţii, superstiţii, damblale aveţi de Anul Nou?


Tags: , , , , ,
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 28/12/2010 by ruxandra in category "Cântece şi încântări", "Dileme

2 COMMENTS :

  1. By Anca Diana on

    pupatul sub vasc. de vestimentatie rosie nu am auzit pana acum. pot sa ti spun ce am mai auzit si eu de pe la altii, dar nu am respectat niciodata. trecerea in noul an se face: fara datorii, cu bani multi in buzunar/portofel/pe card. mai sunt numeroase superstitii in legatura cu cel ce ti paseste primul pragul in noul an.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *