December 11

Cirque du Soleil revine în România cu Alegria!!!!!!

Cu multă, multă bucurie vă anunţ că Cirque du Soleil revine în România, între 5 şi 8 septembrie 2013, pentru cinci reprezentaţii ale spectacolului Alegria, unul dintre cele mai faine pe care trupa le are în repertoiu şi, nu întâmplător, unul dintre cele mai populare: de la premiera sa, în 1994, a fost jucat de peste 5000 de ori şi aplaudat de peste zece milioane de spectatori din 65 de oraşe din toată lumea!

În primăvară, când am fost bloggerul oficial al turneului cu Saltimbanco, m-am îndrăgostit definitiv de Cirque du Soleil. Poate pare că sunt jucăuşi, puşi pe şotii, nişte… saltimbanci, până la urmă!, dar sunt atât de bine organizaţi, aproape corporatist, e o disciplină admirabilă în tot ceea ce fac! Cu toate astea, însă, reuşesc  să-şi păstreze bucuria actului artistic şi să lupte, în fiecare zi de spectacol şi repetiţii, pentru perfecţiune!

Alegria este o odă barocă pentru energia, graţia şi puterea tinereţii, un spectacol complet. Costumele poartă semnătura lui Dominique Lemieux, cea care ţine mereu cont de rolul şi, mai ales, de nevoile artiştilor cărora le face costumele, de la culori şi croială până la detalii de genul fibrei din care sunt făcute creaţiile ei. René Dupéré este cel care a realizat coloana sonoră şi, apropo de asta, Alegria a petrecut 65 de săptămâni în topul Billboard şi a primit şi o nominalizare la Grammy! O să vedeţi, o să vă apuce cântatul la spectacole!

Alegria e un fel de a gândi, iar spectacolul are multe teme şi, desigur, multe personaje: bufoni, cântăreţi, cerşetori, aristocraţi bătrâni şi copii formează acest univers, alături de clovni, singurii care rezistă la trecerea vremii şi a transformărilor sociale ce vin odată cu aceasta.

Sunt două artiste care cântă şi, în acelaşi timp, personaje: White Singer, povestitoarea, care oglindeşte prin cântec tot ce e în preajma sa, fie vesel, fie trist, o păpuşă delicată de porţelan, şi Black Singer, alter ego-ul care ascunde multe secrete!

Vă voi mai povesti multe despre Allegria şi Cirque du Soleil până la spectacole, deocamdată vă spun cum stă treaba cu biletele. În avans, pe 12 decembrie, acestea sunt disponibile exclusiv membrilor Cirque Club – puteţi să vă înscrieţi gratuit. De asemenea, există un presale exclusiv pentru clienţii Orange, mâine, pe 12 decembrie, cu 10% reducere, exeptând locurile VIP. Din 13 decembrie, ora 9, biletele sunt disponibile la  Orange Shop, pe site-ul show-ului sau pe Eventim.

Preţuri (vedeţi harta de mai jos):
Adulţi: VIP: 500 lei / Premium: 350 lei / Tribune: 250 lei, 230 lei, 210 lei, 190 lei, 150 lei, 110 lei
Copii (până la 12 ani, inclusiv): VIP: 350 lei / Premium: 245 lei / Tribune: 175 lei, 161 lei, 147 lei, 133 lei, 105 lei, 77 lei

Data trecută a fost sold-out destul de repede, aşa că n-ar fi o idee rea să vă grăbiţi!
Spectacolul este organizat de Events.



Tags: , , , ,
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 11/12/2012 by ruxandra in category "ganduri printre randuri

3 COMMENTS :

  1. By Tomata on

    bine ca-n septembrie, cand ma marit eu… nu puteau in octombrie sa-mi fac si eu un cadou de ziua mea??

    Reply
  2. Pingback: Cirque du Soleil: Words Away (filmul) | printreranduri.eu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *