December 19

Idei de cadou pentru părinţi şi bunici (I)

Când am căutat apartamentul în care locuiesc, am fost precisă până la scări de bloc în brief-ul pentru agenţii, tocmai ca să nu spun Gară şi să mă trimită în Crângaşi, de exemplu, că e doar o staţie de metrou! Nu! Strada aia, până acolo, strada ailaltă până dincolo, încă două blocui şi atât. L-am găsit în trei săptămâni. Dar nu discutăm de imobiliare ci de faptul că am vrut să rămân în cartier, ca să fiu aproape de ai mei. Asta cu toate că abia aşteptam să stau singură!

O vreme, de altfel, duceam ce aveam mai serios de spălat la mama, mai ales că ea, spre deosebire de mine, le şi călca pe toate! Eu (detest călcatul!)… mai selectiv, aşa, să fac economie la planetă, chipurile! Încercam cumva să am nevoie de ei în continuare, concret. Dar, deşi atunci când m-am mutat, îmi propusesem să trec pe la ei de câteva ori pe săptămână, de asta nu prea m-am ţinut.

– Vii, mamă, la noi, la masă, că uite, am făcut cremă de zahăr ars…
– Nu vin, că…


Şi “Nu vin, că”-ul ăsta s-a tot repetat în cei aproape zece ani de când o am pe casa mea. De fapt, cu excepţia meselor de Sărbători sau când e ziua lor de naştere ori nume (şi când ajung, de obicei, mai târziu decât îmi indică), nu prea mă duc la ei la masă. Am înţeles că “am făcut ceva bun” e un pretext ca să mă vadă, “să mai vorbim şi noi serios”, cum zice mama, dar chiar şi aşa, nu ştiu cum, parcă mereu am altele pe cap, cu siguranţa că ai mei sunt, vezi bine, la doi paşi! Oricând! Pentru totdeauna!

(total greşit, desigur!)

Şi cu toate că nu vreau şi nici nu-mi pot imagina cum ar fi altfel decât să-i ştiu la doi paşi, sunt zile în care nici nu vorbim şi, uite, acum n-am mai ajuns acolo de două săptămâni.  Că am multe de făcut, de plecat, de rezolvat, că viaţa mea e, cumva, separată de-a lor, că lumea mea e alta decât a lor, cu preocupări şi cu viteză, iar a lor e, normal, mai liniştită. Sau, mă rog, poate nu neapărat mai liniştită, că nici unul nu e genul de pensionar cuminte şi plicticos, dar pe alte coordonate! Ai mei n-au cont de Facebook, heh.

Nu prea mai avem subiecte comune de conversaţie cu părinţii, mai ales cu cei care sunt pensionari de ceva vreme, deja, şi nu au apucat să se înveţe cu noile tehnologii. Nici măcar nu vedem aceleaşi chestii la TV, aşa că un abonament de la Dolce  ar fi o bună idee de cadou (are şi Discovery, sîc!), de exemplu oferta asta, mai ales că vine combinată cu voce, iar lor oricum li se pare mai simplu să sune de pe fix. Cred că e un cadou pe care copiii pre(a)ocupaţi îl pot face părinţilor (sau bunicilor!), fiindcă cei mai mulţi dintre ei nu şi-ar lua aşa ceva – lasă, mamă, că noi ne uităm la ce e!  Găsiţi aici un configurator de canale tv, apropo, puteţi alege ce să fie în pachet.

Şi, dacă vă simţiţi foarte generoşi (sau foarte vinovaţi!), iar oferta de care ziceam tot vine cu şase luni HD gratuit, vă mai zic şi că pe ClickShop e un TV numa’ bun, redus de la 1449 la 1099! Ca să fie mai bine, zic, pentru noi, că avem grijă de ei când plătim, lunar, factura, iar pentru ei… Cred că nici nu mai trebuie să spun!

Sigur, asta n-o să rezolve problema dorului lor de noi, dar măcar o să ne ajute să ne integrăm un pic mai bine unii în lumea şi preocupările altora, să ţinem lgătura şi, da, într-o manieră sau alta, să nu ne mai simţim atât de rău când ne dăm una peste frunte, la finalul zilei, la o oră prea târzie ca să remediem problema: Iar am uiatat să-i sun pe-ai mei!



Tags: , , , , ,
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 19/12/2012 by ruxandra in category "de suflet", "Din casă", "PR sau piar

3 COMMENTS :

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *