June 24

D’ale noastre, în paşi de dans!

Într-un final dramatic*, am ajuns şi eu să văd spectacolul “D’ale noastre”, cel în care Gigi Căciuleanu propune Caragiale tradus în limbajul universal al dansului. Şi mi-a plăcut. Mult. Mult de tot!

* dramatic, zic, fiindcă premiera a fost anul trecut. Altfel, eu l-am văzut în cadrul FestCo aka Festivalul Comediei Româneşti, o iniţiativă aflată la cea dea XII-a ediţie, perfectă pentru descreţit frunţile! La mulţi ani, mai mari şi mai multe, stimabililor!

Dar să revenim la D-ale noastre, căci voi să vă spun cum a fost!

dale
D’ale noastre nu propune o adaptare după o singură piesă a lui Caragiale ci o întâlnire cu mai multe dintre personajele sale. Uşor de recunoscut, de altfel, chiar şi fără replici, dans-actorii lui Căciuleanu propun, mai presupus de personaje, tipologii umane: cocheta, fraierul, poliţistul, domnul, doamna, demagogul, miticul, într-o îmbinare încântătoare.

Chiar dacă, strict din punct de vedere tehnic, cred că se poate mai bine, coregrafia şi costumele sunt perfecte pentru a pune în scenă Caragiale aşa cum nu l-aţi mai văzut, fără replicile celebre, dar într-o notă la fel de comică. Nu-mi imaginez ceva mai potrivit decât mişcările abstracte, repetitive, specifice dansului contemporan, pentru a ilustra demenţa lumii în care trăim, imposibilitatea unora de a-şi depăşi propria condiţie şi incapacitatea neputincioasă de a se adapta.

E o bucurie permanentă a descoperirii acest spectacol fiindcă eşti mereu tentat să te întrebi nu atât ce mai urmează, ci cum şi-a mai făcut de cap imaginaţia coregrafului cu textele lui Caragiale. Nu lipseşte nici măcar Domnul Goe, care se dă, la propriu, cu fundul de pământ, secondat de un alai de Miţe, Mamiţici şi Mam’ mari, iar când credeai că, gata, s-a terminat cu mirările, vine Lari Giorgescu şi face un Caţavencu de pus în ramă, apoi un nebun** (Ion din Năpasta) de care nu poţi scăpa.

Tot ce pot să sper e că voi găsi bilete la viitoarele reprezentaţii, fiindcă, da, neapărat voi să-l revăd, şi că asta o să fie dificil de făcut, totuşi, deoarece, dincolo de bucuria mea proprie şi personală la reîntâlnire, cel mai tare şi mai tare mă încântă că avem (încă) un produs cultural Made in România, dar bun pentru export, să vază cinstitele mutre occidentale că producem şi altceva decât glume proaste!

„(…) în D’ale noastre am pus mult din ce am descoperit, dar îmi doresc ca spectacolul să fie ca o prăjitură. Când o mănânc, mă bucur de gustul ei şi nu mă interesează câtă făină are, câte arome s-au pus, câte ouă… Dozajele sunt de două feluri: ale coregrafului, care-şi impune viziunea, şi ale interpreţilor, care intră în relaţie cu cei care-i privesc. (…) Când scrii pe corpul cuiva, căci asta face coregraful, eşti ca la windsurfing. Nu poţi avea încredere, că marea nu e lină, are valuri, care nu ştii când vin. Iată de ce D’ale noastre începe cu umanoizi în furtună. Aşa suntem toţi şi e frumos” – Gigi Căciuleanu via Liternet

lari
Lari Giorgescu, un Caţavencu de zile mari

** dementul “meu” absolut, cel puţin până acum, rămâne, totuşi, Marius Manole în “Însemnările unui nebun”. Pentru cineva care a făcut, ca mine, nişte practică la Obregia (faimosul spital 9), jocul lui Manole e pur şi simplu insuportabil de bun!

Sursa Foto 2



Tags: , , ,
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 24/06/2013 by ruxandra in category "Cântece şi încântări", "evenimente", "Teatru

2 COMMENTS :

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *