June 14

FITS 2014, interviu Mayumi Taniguchi: Am găsit un alt cer la Sibiu

Programul de voluntariat de la FITS nu e câtuși de puțin mai impresionant decât restul Festivalului. Sunt în jur de 300 de tineri (și chiar mai puțin tineri), din Sibiu, dar nu numai, care vin an de an la FITS pentru a ajuta la buna desfășurare a Festivalului. Fără ei, fără entuziasmul și puterea lor de muncă, toată această sărbătoare a teatrului nu s-ar putea desfășura la asemenea dimensiuni. Mulți dintre ei nu se află la prima ediție de implicare și pe toți îi alege și coordonează Lavinia Alexe, unul dintre cei mai empatici și plini de răbdare oameni pe care îi cunosc!

Pe lângă voluntarii români, însă, an de an, prin EU JapanFest, vin la FITS și voluntari japonezi. Printre cele mai importante motive pentru acest schimb se află experiența de festival și de organizare de spectacole. În Japonia, principala filosofie e munca, nu distracția, iar stresul populației și lipsa experienței lor de a organiza spectacole care să atragă și distreze publicul, în ciuda faptului că au niște săli de spectacol care ar include șapte polivalente autohtone!, duc la o rată de sinucidere semnificativ mai mare decât în Europa, iar asta a devenit o preocupare importantă pentru autoritățile japoneze.

EU-japan-fest-japan-committee-logo
Continue reading

July 19

Nu daţi banii pe prostii, hai la Festival, copii!

N-am găsit altă rimă! Ştiu. Dar e bună, fiindcă, de fapt, asta şi vreau să spun: nu daţi banii pe prostii, haideţi la Festival, adicătelea la Festivalul Naţional de Teatru Tânăr Ideo Ideis (site | FB). Anul trecut nu am ajuns decât la conferinţa de presă şi în seara deschiderii, dar am fost sedusă de bucuria cu care vorbesc organizatorii despre Festival şi de energia excepţional de bună strânsă la Casa de Cultură din Alexandria în seara deschiderii, anul trecut. Anul ăsta voi fi acolo pe toată durata Ideo Ideis, între 13 şi 22 august.

La Ideo Ideis e vorba despre trupe de teatru formate din liceeni şi ăsta e unul dintre motivele pentru care voi merge acolo, faptul că mă bucur să văd tineri care au şi preocupări din sfera clturală. Vor fi ateliere, poveşti, spectacole, cântări şi surprize! Abia aştept!

Mai multe despre Festival, însă, povesteşte Nicoleta Gavrilă, cea care se ocupă de comunicare acolo (şi nu doar!), şi pe care am rugat-o să scrie acest Guest Post fiindcă ştiu bine cât îi e de drag evenimentul ăsta.

 

Ideo Ideis e genul acela de proiect cu idee bună și echipă specială. Cine a fost măcar o dată la festival poate să confirme asta.

Ideea proiectului a apărut în urmă cu 8 ani, în Alexandria, în mintea unor liceeni care voiau să joace teatru în limba română. Și pentru că, la acel moment, nu exista niciun festival de genul acesta, au organizat ei unul. La ei acasă, unde nu exita un spațiu pulbic dedicat culturii. Ea (Andreea Borțun) era clasa a VIII-a , el (Alexandru Ion) a XI-a. Au scris completat formulare de finanțare, au strâns în jurul lor oameni la fel de entuziasmați, dornici să lucreze pro bono pentru un proiect dedicat copiilor pasionați de teatru, au convins autoritățile locale că proiectul trebuie să prindă viață și l-au făcut și pe Marcel Iureș să îi susțină. Sau pe Jeremy Irons.

Un an mai târziu băteau gongul pentru prima ediție. Într-o discotecă, îmbrăcată în pantaloni negri, în fața unei săli pline de liceeni veniți de prin toate colțurile țării, a propriilor părinți și a alexăndrenilor care au decis să vină și să vadă cu ochii lor care e treaba cu festivalul acela care umpluse orașul cu “afișe sataniste” (afișul era cu o mână care ținea un craniu, pe model Hamlet, iar unii oameni din oraș l-au rupt pentru că au crezut că au venit sataniștii în oraș).

De șapte ani, gașca Ideo Ideis bate gongul festivalului în fiecare vară. Tot de șapte ani, Ideo Ideis aduce aproximativ 250 de liceeni din întreaga țară  în Alexandria și le dă ocazia să își descopere și exerseze skilluri pe care sistemul educațional nu prea pune accent, deși ele sunt deloc de neglijat. Aduce piese de teatru pe care alexăndrenii le-ar vedeam mai greu sau chiar deloc. Aduce oameni cu greutate din spațiul cultural românesc (vezi Cătălin Ștefanescu, Marius Manole, Andi Vasluianu, Vlad Zamfirescu şi pe alţii) și îi face să revină an de an la Ideo. De drag. Tot de drag și tot an de an vin și băieții de la Iași care montează și demontează decorurile. Alexăndrenii nu mai rup afișele, ci le lipesc acolo unde se poate. Pentru că festivalul e acum un motiv de mândrie locală :)


Eu am intrat în gașca Ideo Ideis acum 4 ani și nu plănuiesc să ies prea curând. Pentru că ei îmi dau o gramadă de energie și pentru că sunt genul acela de oameni frumoși, deștepți și cu bun simț la care te uiți și-ți spui: “cum ar fi dacă ar fi mai mulți oameni ca ei?”

Vă aștept cu drag anul acesta la Alexandria, în perioada 13-22 august, să-i cunoașteți personal pe toți oamenii aceștia faini și să simțiți spiritul Ideo Ideis. O să ne revedem cu siguranță și-n anii următori. Așa se întâmplă de obicei :)

July 18

Treci dincolo de limite!

E cald, prea cald. Vecinii au bormaşină. Nu merge liftul. Iar ne-au oprit apa caldă. Mi-e lene să mă duc la piaţă. Mă doare capul. Nu mai suport politicienii. La TV sunt numai prostii. Nu pot să fac proiectul ăla pentru că nu am bani. Nu ştiu dacă pot. Nu cred că pot. Nici nu vreau să mă gândesc. E imposibil. De ce să fac?!

De câte ori vă spuneţi sau auziţi lucrurile astea în fiecare zi? De câte ori vă plângeţi şi vă justificaţi inacţiunea prin limitări, adesea doar mentale? De câte ori vi se pare că probleme voastre sunt insurmontabile?! Zilnic? Aham!

Florin Georgescu chiar are ceea ce noi am putea denumi “problemă”: nu vede. Şi, cu toate astea, nimic nu l-a împiedicat să se suie pe o bicicletă, să ceară sprijin unui sponsor, să-l primească!, şi astfel să plece la Jocurile Olimpice de la Londra. Pe bicicletă, da. Un nevăzător.

Drumul până la Londra va fi parcurs pe bicicletă în tandem, alături de prietenul său Alexandru Răcănel, iar cei doi vor transmite periodic imagini din călătoria lor, al cărei start a fost duminică, la Arad.

Partenerul de care vorbeam e Romtelecom, via Dolce Sport, alături de partenerul de comunicare Cosmote, şi mi se pare foarte frumos că au ales să-l ajute pe Florin să ajungă la Londra dar şi să susţină, în acelaşi timp, ideea de (auto)depăşire a limitelor! Fiindcă, dacă am pune mai multe resurse în a face decât punem în a aştepta ori în a ne plânge, cred, chiar cred!, că lumea ar fi mai bună pentru fiecare şi pentru noi toţi.

Călătoria lui Florin şi a prietenului său poate fi urmărită în timp real pe www.vezidincolodelimite.ro sau pe pagina de Facebook dedicată,  înregistrările video se pot urmări pe contul oficial de Facebook al Romtelecom. Mai mult, oricine doreşte îl poate susţine direct pe Florin prin intermediul site-ului – www.vezidincolodelimite.ro/sustinerea-ta – şi v-aş ruga să “pierdeţi” un minut, două, pentru a vă înregistra acolo mesajul audio. Eu am de gând să-i mulţumesc pentru că data viitoare când o să mă gândesc de ce n-aş putea să fac ceva, o să-mi aduc aminte de drumul lui şi o să caut mai bine o cale să pot!

PS aici un reportaj despre Florin

March 12

Vă mulţumesc din suflet!

Inevitabil, pe 12 martie, vreau, nu vreau, e ziua mea! Eu mi-aş fi ales una mai spre vară, aşa, când era mai cald, dar cum programul a fost făcut fără să fiu consultată, e azi!

Prilej pentru bilanţuri, proiecte şi planuri, dar şi mulţumiri, căci mai ales acum se cuvin, părinţilor, că au acceptat şi-o fată, deşi listele erau doar cu nume de băieţi, şi m-au crescut cu dragoste şi înţelepciune!

Apoi prietenilor şi oamenilor frumoşi din jur care-mi redesenează, mai blând sau mai ferm, arhitectura personală atunci când mie îmi tremură mâna, şi, în fine, dar nu în ultimul rând, tuturor celor care azi (sau oricând) mi-au trimis gânduri bune şi urări inspirate!

Poate că nu sunt acolo unde plănuiam să fiu, dar cu siguranţă am ajuns să trăiesc lucruri şi experienţe atât de faine că mi-au depăşit imaginaţia! Mi-e destul de clar de-acum că viaţa mea nu e un Excel, dar oricare ar fi programul în care scriu zilnic câte o pagină, e bine că mă pot uita înapoi cu bucurie!

Îmi şi vă doresc tuturor să vi se întoarcă înmiit urările, să fiţi bucuroşi de ce trăiţi şi, printre rânduri sau nu, să-mi rămâneţi în continuare aproape!

Vă mulţumesc din suflet!

(şi ziceţi “Mersi!” că nu cânt eu!)