Mă gândisem să scriu ceva mobilizator şi frumos despre România şi români. Fiindcă pot să fac asta, deprinderea de a vedea părţile bune ale… orice!, e deformaţie profesională. Dar mi s-ar părea ipocrit niţel. O fac, oricum, de fiecare dată când am ocazia, când aleg să povestesc atâtea chestii mişto care se  petrec în ţara asta şi despre oameni care au ales să facă, nu să aştepte.

Şi mi-e drag de România şi când îmi vine s-o părăsesc, nu numai azi, când văd că suferă, săraca, pentru că noi, românii, suntem atât de nepăsători când vine vorba de a schimba lucrurile, nu doar a vorbi despre schimbare pe reţelele sociale.

O naţie dubioasă suntem, vă spun! Cunosc oameni care ar împărţi cu alţii şi ultima felie de pâine şi mai ştiu că există oameni care ar lua pâinea și de la gura unui copil, ba poate că i-ar mai da şi un brânci, aşa, de control, să nu plângă plodul şi să-l deranjeze.

Cunosc oameni care au aşteptat (încă aşteaptă!) toată viaţa să li se dea, să li se întâmple, să li se arate, şi alţii care nu s-au mulţumit să aştepte ci au muncit ca să-şi facă (un) rost: onest, cu pasiune, cu drag! Şi le-a ieşit, şi continuă să muncească, tot cu pasiune, tot cu drag!

Am văzut mult din ţara asta, locuri atât de frumoase că-ţi vine să crezi în Dumnezeu fiindcă a fost atât de generos să le pună între aste graniţe, să le fac ale noastre, iară pe noi mândri de ele. Şi printre peturile aruncate la picnicuri, alea pe care mii de oameni ies să le adune, la Let’s Do It, România, sunt şi copaci tineri, proaspăt plantaţi, care vor prinde rădăcini şi ne vor apăra de urbanizare.

A trăi în România nu trebuie să fie despre acceptarea fatalistic mioritică a unui “dat”: Eh, eşti în România, la ce să te aştepţi?!, iar cel mai minunat lucru e că avem de ales. Nimeni şi nimic în afară de noi înşine nu ne împiedică să fim buni, să gândim drept, să ne educăm, să învăţăm, să facem şi să fim ce vrem! Dacă ne amintim asta, până la urmă o să fie bine!

Da, România e mereu surpinzătoare. Dar asta e valabil şi în sensul bun, să ştiţi!

Share: