Eu vara port alb, şi fac asta chiar dacă praful din oraş nu-mi permite să port de două ori aceeaşi cămaşă, fustă ori tricou. Am cel puţin vreo două duzini de cămăşi albe (cred că sunt un fel de colecţionar) şi, dacă e să-mi cumpăr alte lucuri pentru vară, nu ştiu cum, dar se nimereşte să fie tot albe – în ciuda faptului că vara asta se poartă culorile puternice.

Aşa că mă enervează cum nu se poate mai tare campania PDL-ului, vara asta se poartă alb, fiindcă eu nu port alb de-o vară, două ci de multe veri încoace, iar acuma trebuie să fiu atentă ca hainele mele să nu devină o declaraţie politică!

foto: Marin Raica

Deci, PDL, în loc să-mi convertiţi garderoba în declaraţii de partid, în loc să vă plângeţi constant de atacurile la democraţie, mai bine gândiţi-vă că sunteţi toţi politicienii o apă şi-un pământ! Iată, aşadar, combinaţia ideala pe voi vara asta: albastru cu maro. Mult maro, dacă pricepeţi ce vreau să zic! Şi asta e valabil pentru toţi politicienii români!

Guest post by Domnul Sony. Adică eu:

Când colocatara mea bipedă a fost plecată pe la variate evenimente culturale, am primit şi eu un cadou: o plasă de pânză cu motan pe ea, perie dublă şi mânuşă pentru acelaşi scop mârşav, chinuitul pisicesc (nu suport periatul, nu-l suport!), o altă gentuţă în care să fie depozitate dispozitivele de chinuit Domnul Sony (adică eu!), o conservă şi un plic de la Purina (folosite în scop de mituire de către cat sitter! miam miam) şi, în fine, o carte! Mi le-a trimis pe toate acasă din deplasare, mai puţin cartea, pe care a citit-o ea întâi şi abia pe urmă am reuşit să pun şi eu labele pe ea. Deşi, vă daţi seama, era pentru mine!

Pe carte o cheamă “Dewey. Pisoiul din biblioteaca unui mic oraş cucereşte lumea” şi e povestea unui pisic, aşa ca mine, care chiar a cucerit lumea şi care mie mi se pare că şi seamănă un pic cu mine – vedeţi mai jos.

Când era mic, într-o iarnă rece-rece, brrrr!, Dewey a fost aruncat în cutia de colectare a cărţilor din librăria din Spencer, un mic oraş american din statul Iowa, şi pentru că a dat de o “mamă” bună, a fost adoptat şi a devenit pisoiul bibliotecii. “Mare chestie!”, o să ziceţi, voi, pisoii cititori, dar Dewey, pe numele lui întreg, Dewey Readmore Books, chiar a devenit faimos în toată lumea fiindcă, datorită lui, oamenii din Spencer au început să vină mai des la bibliotecă ca să stea la sfat cu motanul şi, între timp, mai puneau mâna şi pe o carte.

Fiindcă Dewey era foarte prietenos şi avea intuiţie pisicească, el ştia clar cine e supărat şi la cine trebuie să meargă şi să se aşeze în poală, fie că era vorba de cineva din personalul bilbiotecii sau de abonaţi. Încet, încet, deşi la început unii erau potrivnici, a cucerit oraşul iubind comunitatea, iar comunitatea i-a răspuns cu aceeaşi dragoste. Vestea despre acest motan sentimental, alintat şi prietenos s-a dus în toată America, apoi în Europa şi, în fine, până în Japonia, de unde o echipă TV a venit să facă un reportaj despre el, poftim dovada:

Ce v-am spus?!

Dewey a trăit 18 ani la biblioteca din Spencer, fără să iasă prea mult la plimbare de capul lui, cu o singură excepţie, când s-a speriat atât de tare de maşini că a tremurat sub o roată de camion două zile, până a fost găsit. Povestea nu e spusă de el ci de Vicky Myron, directoarea bibliotecii din Spencer (pensionată acum), “mama” lui Dewey, pentru care motanul din carte a fost un bun prieten şi consultant pe probleme de suflet.

Uitaţi încă un video:

Acestui pisic american îi plăceau brazii de Crăciun şi detesta să fie atins pe burtică, avea un maimuţoi preferat şi un fir roşu de lână cu care îi plăcea să se joace, era foarte mofturos, se căţăra pe cele mai înalte rafturi şi îi plăcea, ca şi mie, să se bage în cutii până îi rămânea fundul afară. Haha, el credea că dacă stă cu botul ascuns nu se vede, ca struţii!

Oricum, cartea asta e doar prima, ştiu că mai e una, fiindcă am văzut la el pe site că mai e una, sper s-o scoată cei de la Humanitas şi pe a doua, că vreau să mai citesc despre el. Dacă nu, mă uit la film, că se face şi film cu el, na!, cu Meryl Streep (vorbesc serios!) în rolul lui Vicky.

Mă rog. Ideea era că pisicile sunt foarte mişto şi că luaţi-vă o pisică. Data viitoare când scriu aici o să vă spun şi de ce suntem noi mai meseriase decât căţeii! Pa!

Acum nouă ani, când mi-am cumpărat apartamentul, IKEA era prezentă în România doar la modul inspiraţional şi aspiraţional, fiindcă ştiam de obiectele lor drăguţe şi funcţionale, dar nu aveam de unde să le cumpăr, aşa că marile obiecte de mobilier din casa mea nu provin de acolo, dar cele mai multe dintre accesorii şi alte câteva lucruri menite să-mi ordoneze casa au pe ele eticheta companiei suedeze.

Îmi mai place IKEA şi pentru felul în care comunică, pentru că Fundaţia lor cheltuie anual sume foarte importante pentru diverse cauze, pentru că ştiu că au super programe de comunicare internă, dar nu ştiam, să-mi fie ruşine, de proiectul PS, adică exact aşa cum ştiţi, post scriptum, o reinventare a trecutului în termeni de mobilier şi accesorii, cu materiale noi si funcţii noi, curaj, creativitate.

Anul acesta, la a şaptea ediţie a IKEA PS, cei 19 designeri au (re)creat 46 de obiecte (vedeţi mai jos câteva), folosind bambus, plastic reciclat, lemn şi plastic compozit sau pânză pentru că reinventarea ideilor şi produselor vechi şi adoptarea ideilor, materialelor şi tehnologiilor actuale înseamnă reducerea impactului asupra mediului.

Mie mi-au plăcut cel mai tare comoda de mai jos, ale cărei componente pot fi rearanjate şi căreia i se pot adăuga şi alte elemente:

cuierul ăsta, pentru că e colorat şi pentru că e foarte deştept, “bumbii” pe care se agaţă diverse pot fi mutaţi mai sus ori mai jos, în funcţie de nevoile voastre:

şi poliţa asta, perfectă pentru cărţi, de exemplu, şi pe care cred că am s-o şi cumpăr la următoarea vizită în magazinul din Băneasa:

Odată cu informaţiile despre această colecţie am mai primit un stick (făcut din hârtie şi metal) pe care sunt detaliile despre întreaga colecţie, poveşti (de exemplu, o tânără care a reinventat un scaun creat de tatăl ei, tot designer Ikea), dar şi un aparat foto, designer: Jesper Kouthoofd – KNÄPPA, pe numele lui – cu carcasă de carton şi stick USB integrat, ca să pot fotografia cu el ce e IKEA în casa mea şi să adaug folografiile la această colecţie. Pentru că trebuie să-l ţii nemişcat în timp ce captează imaginea, nu prea mi-a ieşit cine ştie ce poză, dar perseverez. Vedeţi “minunea tehnicii” mai jos:

PS – vouă ce vă place din colecţia asta? :)

La finele săptămânii trecute mi-am făcut program administrativ prin casă. Aşa spun eu când trebuie să fac ordine, şi trebuia, că se umpluseră toate spaţiile plane din casă cu cărţi – de citit, de povestit, cumpărate, primite – şi, pe lângă ele, de toate chestiile pe care îmi era lene să le pun la loc sau care nici măcar nu aveau un loc al lor. Başca, o grămadă de lucruri pitite prin sertare şi dincolo de uşa singurlui corp de bibliotecă închis cu o uşă prin care nu se vede (celelalte au uşi de sticlă).

Drept urmare, nu m-am uitat la ştiri, nu am intrat pe net , cu excepţia verificării emailului, aseară – aşa am văzut, dintr-o alertă, că rezultatele la BAC-ul din acest an sunt, aparent, chiar mai slabe decât cele din 2011. Noaptea, târziu, când casa mea ajunsese cât de cât la un numitor comun cu ceea ce mi-am propus, am dat pe ştiri, curioasă de detalii. Probabil că era prea târziu şi nici n-am prins eu vreun jurnal la început. La Realitatea şi la Antena 3 era politică, ceva despre aceeaşi suspendare – nu mai pot, m-am săturat de subiectul ăsta!!! – şi abia la Romania TV am văzut alte subiecte, printre care şi cel de mai jos.

Cu puţină generozitate, dacă vreţi, poate să fie şi despre BAC, adică lipsa de disciplină şi coordonare a tinerilor picaţi la examenul de maturitate. Mi-a plăcut tare:

Eu i-aş trimite pe tinerii picaţi să facă nişte serviciu militar – şi pe fete şi pe băieţi – să înveţe nişte disciplină şi responsabilitate. Şi eu aş fi preferat să zburd pe tăpşanul de la BestFest în weekend, dar am ales să rămân acasă şi să fac ce trebuia făcut!

Poate şi voi aveţi, la fel ca mine, telefoane mobile vechi, încărcătoare care nu se mai potrivesc la nici un terminal, căşti rupte şi alte accesorii. Eu am. Dintr-un motiv sau altul, in afara de telefoanele furate (multe!), le-am păstrat pe toate cele pe care nu le mai folosesc. Ba chiar şi vechiul Alcatel OTEasy cu carcasă turcoaz (sic!) şi un Sagem de care ne-am luat odată tot departamentul de Mkt şi PR de la Jurnalul, că era 1 leu la oferta pentru grup. Nu l-am folosit niciodată.

M-am întâlnit cu toate fostele mele telefoane mobile la finele săptămânii trecute, când am prestat activităţi administrative – citeşte spălat, curăţenie, şters praful, geamurile şi ordine, ceea ce detest să fac, dar întrucât strâng după mine aş face bine să nu mă mai plâng atâta. Până acum le ignoram, că ştiu că nu e bine să le arunci, la buy-back aş lua cel mult un zâmbet ironic pentru ele, aşa că rămâneau în acelaşi sertar de la curăţenie generală la curăţenie generală. Şi, dimpreună cu toate accesoriile şi cutiile lor, nu ocupă chiar puţin loc. Dar de-acuş, vorba greierului, s-a isprăvit!

Le duc la Germanos (sau la Cosmote) fiindcă acolo, pentru orice telefon mobil pe care îl duci, angajaţii plantează un copac. Şi, acum, serios vorbind, ce e mai bine? Un telefon vai mama lui la mine în sertar sau un copac în plus într-o pădure? Aham. Eu aleg copacul. Şi sper că şi voi.

Şi când o să fie cod vişiniu de caniculă, peste 10 ani, şi-o să vreţi umbră, mă mai gândesc dacă vă primesc sub copacul meu, să ştiţi! Al meu, dada, că eu îmi propun ca la toamnă, când cei de la Cosmote şi Germanos vor să facă bilanţul şi plantarea, să mă duc şi eu cu o etichetă pentru pom! Aşa, ca eu să ştiu că e şi al meu, iar el să ştie că, atunci când era mic a fost un telefon mobil! (nu, nu vor creşte mobile în el!)

Acu’, serios vorbind, în telefoanele noastre se găsesc, printre altele, tot felul de metale rare, aur, nichel, cobalt şi altele la fel de rare, ale căror costuri de extracţie şi prelucrare sunt destul de însemnate – un articol interesant aici, dar dacă sunteţi curioşi, sunt multe resurse şi statistici legate de asta. Una peste alta, se estimează că sunt cantităţi însemnate din aceste metale în sertarele noastre reunite. Oricum ne schimăm telefoanele cam la doi ani, fiindcă mereu apare câte ceva mai nou, mereu apar funcţii pe care ni le dorim. Aşa că, în loc să le ţinem în sertar, vă propun să contribuim şi noi la ideea de “puţin mai bine pentru planeta” asta. Oricum nu le mai folosim aşa că mai bine plantează oamenii ăştia nişte copaci! Părerea mea!

foto

Marţi am fost la avanpremiera Ice Age 4: Continental Drift, la invitaţia celor de la TVR2, care s-au străduit ca, pe lângă vizionare, să pună la cale o mulţime de chestii amuzante şi trataţii pentru mulţimea de copilaşi prezenţi la eveniment: demonstraţie de măiestrie într-ale patinatului cu un grup de fetiţe nu mai mari de 10 ani, fragile şi drăguţe ca nişte păpădii, un nene care a sculptat în gheaţă ghinda lui Scrat, baloane şi multăăăă îngheţatăăăă!

Ca să fiu sinceră, nu aveam aşteptări prea mari, fiincă Ice Age 3 m-a cam dezamăgit, şi, la fel, recent vizionatul Madagascar 3. Totuşi, această continuare a aventurilor din Epoca de Gheaţă e haioasă, personajele noi sunt simpatice şi ele, interacţiunile sunt neforţate, dialogurile amuzante. Era şi mai amuzant, cred, dacă nu-l vedeam dublat, dar pentru cât m-au distrat observaţiile copilaşilor din preajmă în timpul filmului, cred că pot să le fac această concesie.

De exemplu, un băieţel care stătea chiar lângă noi s-a întors spre mama lui şi i-a zis, referindu-se la leneşul Sid: “ăsta e plost. plost lău”. Asta nu l-a oprit, însă, să se distreze foarte bine şi la fel păreau că fac şi ceilalţi pici din sală.

Pe scurt, probabil că ştiţi deja, veveriţoiul Scrat, preocupat să-şi pitească preţioasa ghindă, provoacă un cataclism care duce la formarea continentelor, iar amicii noştri animaţi se trezesc separaţi de familia lui Manny, Peaches, Ellie şi cei doi oposumi, plutind în derivă pe o plută de gheaţă când se întâlnesc cu nişte piraţi conduşi de ceea ce pare a fi un urangutan, Gutt pe numele lui. Şi de aici, aventuri şi poante, personaje noi, Shira (voce Jennifer Lopez) şi cei mai simpatici hyracşi, adică ei:

Fireşte, totul e bine când se termină cu bine, filmul e 3D iar floricelele sunt calde! :)

Poate o ştiţi, poate nu, dar pentru mine cartea Cellei Serghi rămâne unul dintre cele mai dragi romane. Poate şi pentru că l-am citit atunci când mi s-a părut extrem de romantică povestea Dianei cu Petre Barbu şi pentru că multe dintre cele povestite în carte se întâmplă la malul mării, pe vremea când nu erau hoteluri, iar distracţia consta în dansat pe muzica patefonului.

Ca şi Ilinca, prietena Dianei, n-am priceput, atunci, la 14 sau 15 ani, cât aveam când am citit romanul prima dată, de ce naiba nu i-a spus ceva lui Petre Barbu sau de ce s-a măritat cu Michi, dacă nu-l iubea, dar cred că, odată cu anii şi recitirile, am înţeles cu totul, şi aşa mi-a devenit şi mai dragă povestea.

Şi am rămas mereu cu un drag de numele ăsta, Petre. Nu Petru, Petre, şi îmi imaginez că ar trebui să-l poarte numai bărbaţii cu trăsături colţuroase, aspri dar capabili de tandreţe, bronzaţi, bătuţi de vânt, cu barbă de trei zile şi artişti, aşa, să sară de la o vorbă la alta, aparent fără nici o legătură. Ca să nu mai spun că romanul ăsta a creat nişte coincidenţe uluitoare între mine şi prietena mea, Diana… :)

Ani de zile am cumpărat Pânza de păianjen din anticariate, în special atunci când o găseam în ediţia în care am citit-o şi eu, şi o făceam cadou. Recent, mi-am dat seama că eu nu mai am nici un exemplar, iar azi, fâţâindu-mă în oraş printre întâlniri, am intrat într-un anticariat, am căutat bine şi am cumpărat-o. A costat 1,99 lei şi mi s-a părut aşa, cumva, trist, că am putut s-o am cu atât de puţini bani, aproape gratis. Aşa că am mai cumpărat nişte cărţi pe lângă ea, iar în seara asta o recitesc. Deşi sunt pasaje întregi pe care le ştiu, cred, pe de rost.

De la Iaşi, săptămâna trecută, din anticariatul lui Mitică Grumăzescu, mi-am cumpărat memoriile aceleiaşi autoare. N-am apucat să citesc (recitesc, de fapt, că am avut-o si pe asta), dar ştiu că a fost prietenă cu Sebastian şi cu Camil Petrescu. Din câte am mai citit, amândoi au iubit-o. Camil mai mult, iar Sebastian în felul lui… accidental :)

Laura, Laura, vous n’aimez pas Douviers. Vous avez pour lui de l’affection, de la pitié, de l’estime : mais celà n’est pas de l’amour. Je crois que le secret de votre tristesse (car vousêtes triste, Lara) c’est que la vie vous a divisée ; l’amour n’a voulu de vous qu’incomplète ; vous répartissez sur plusieurs ce que vous auriez voulu donner à un seul  (este motto-ul romanului, un fragment scurt din Falsificatorii de bani a lui Andre Gide)

În zilele astea în care asistăm, intern, la Jocurile Olimpice ale Tupeului Politic, încerc să găsesc toate motivele pentru care încă mai merită să rămânem şi să credem în România, în valorile româneşti – am făcut şi o pagina de FB în care vă puteţi expune motivele, şi vă mulţumesc anticipat dacă scrieţi acolo.

Cum Olimpiada de la Londra începe nu peste mult timp, iar rezultatele sportivilor noştri la alte ediţii ne-am făcut să fim mândri, vedeţi mai jos componenţa delegaţiei care ne va reprezenta la Londra, ca să ştim cui trebuie să ţinem pumnii (sursa)! Portdrapelul echipei noastre va fi Horia Tecău.

AICI e pagina de FB a Comitetului Olimpic Român, puteţi să vă arătaţi susţinerea pentru sportivii români. Vestimentaţia echipei României a fost realizată de… Ivan Patzaikin, în fine, nu chiar de el personal, ci de Olah Gyarfas, designerul brandului Patzaikin.

Vestimentația și accesoriile se înscriu în filosofia generală a brand-ului, aceea de eco, tradiție și calitate, fiind confortabile, naturale și perfecte pentru aventură, şi vor fi comercializate pentru public – fără însemne oficiale – începând cu 27 iulie.

Succes tricolorilor!, astăzi, motivul pentru care nu plec din România.

La cele 15 discipline sportive olimpice vor concura 104 sportivi, care vor fi insotiti de 58 oficiali, plus seful de misiune si adjunctul sefului de misiune. La Londra vor mai face deplasarea si patru rezerve, doua la canotaj si doua la scrima.

La natatie vor face deplasarea patru sportivi si doi oficiali, Camelia Potec, Norbert Trandafir, Dragos Agache si Alexandru Coci urmand a fi insotiti de antrenorii Lucas Philippe Jean Pierre si Ovidiu Galeru.

La polo, cei 13 jucatori, Stoenescu Dragos Constantin, Radu Cosmin Alexandru, Negrean Tiberiu, Diaconu Nicolae Virgil, Iosep Andrei Ionut, Busila Andrei Dan, Chioveanu Mihnea, Matei Guiman Alexandru Barabas, Goanta Dimitri, Georgescu Ramiro, Ghiban Alexandru Andrei, Kadar Kalman Janos si Dragusin Mihai Eduard, vor fi insotiti de antrenorii Kovacs Istvan Lukacs si Cimpianu Remus Ciprian, masorul Paizan Dumitru si de Anatolie Grintescu, ca si conducator al echipei.

La box, pugilistii Andrei Bogdan Juratoni si Mihaela Lacatus vor fi insotiti de antrenorii lor, Gheorghe Napoleon Bonaparte, respectiv Adrian Lacatus.

La kaiac – canoe, lotul va fi format din 11 sportivi, kaiacistele Irina Lauric, Iuliana Paleu, kaiacistii Ionel Gavrila, Stefan Vasile, Toni Ioneticu, Traian Neagu, Ionut Alexandru Mitrea si Bogdan Mada, si canoistii Dumitrescu Lazar Liviu Alexandru, Victor Mihalachi si Iosif Chirila, doi antrenori, Igor Lipalit si Florin Scoica, un asistent – masor Elena Moresanu, si conducatorul Ioan Barladeanu.

La canotaj lotul va fi alcatuit din Grigoras Cristina, Mironcic Eniko, Lupascu Camelia, Cogianu Roxana Gabriela, Cojocariu Adelina Maria, Rotaru Ioana, Albu Nicoleta, Gidoiu Talida Teodora, Dorneanu Irina, Andrunache Georgeta, Andrunache Georgeta, Susanu Viorica, Cozmiuc Marius Vasile, Palamariu Alexandru George, Pîrghie Cristi Ilie, Curuea Florin, doua rezerve, Boghian Andreea Nicoleta si Strungaru Ionel, trei antrenori, Mircea Eugen Roman, Dimitrie Popescu si Marlena Zagoni, asistent medical Anca Nemtoc si conducator Elisabeta Lipa.

La ciclism vom fi reprezentati de Andrei Nechita care va merge insotit de Radu Selejan.

La scrima lotul va fi format din opt sportive si sportivi, Ana Maria Florentina Branza, Anca Maroiu, Simona Cristina Gherman, Rares Eugen Dumitrescu, Gelu Florin Zalomir, Tiberiu Dolniceanu, Radu Horea Daraban, Pascu Bianca Alexandra, doua rezerve, Loredana Dinu (spada) si Alexandru Siriteanu (sabie), trei tehnicieni, Mihai Claudiu Covaliu, Dan Podeanu, si Cornel Razvan Milan, un masor, Mircea Dan Lascar, si medicul Ion Mihai Nicolae.

La gimnastica, lotul mai poate suferi modificari atat in ceea ce priveste componenta echipelor cat si a colectivului tehnic. Deocamdata formula de participare aprobata de CE al COSR este urmatoarea: zece sportive si sportivi: Catalina Ponor, Sandra Izbasa, Raluca Haidu, Diana Bulimar, Larisa Iordache, Flavius Koczi, Ovidiu Buidoso, Marius Berbecar, Cristian Bataga si Vlad Cotuna, cinci tehnicieni, Maria Bitang, Octavian Bellu, Lucian Sandu, Ioan Suciu si Vasile Vug, un kinetoterapeut, Andreia Emilia Ianasi, un medic, Cristian Gheorghe Stoiciu, si oficialul echipei Elena Frincu.

La judo, vor face deplasare sase sportive si sportivi, Alina Dumitru, Corina Caprioriu, Andreea Stefania Chitu, Dan Gheorghe Fasie, Vladut George Simionescu si Daniel Brata, doi antrenori, Florin Bercean si Emil Ioan Morar si medicul Mirela Gabriela Pop.

La tir vor merge Lucia Liliana Mihalache si Alin George Moldoveanu, insotiti de antrenorii Attila Iosif Ciorba si Sorin Babii, acesta din urma si in calitate de presedinte al Federatiei Romane de Tir.

La tenis de masa, lotul va fi format din performerii Elisabeta Samara, Daniela Dodean si Adrian Crisan, antrenorul Viorel Filimon si Cristinel Romanescu, conducator.

La tenis vor concura la Londra Irina Camelia Begu, Monica Niculescu, Sorana Cirstea, Simona Halep, Horia Tecau si Adrian Ungur, antrenori vor fi Sever Dron si Ciprian Porumb, iar Gelu Cosma va insoti lotul in calitate de kinetoterapeut.

La haltere echipa va fi formata din Roxana Cocos, Razvan Martin , Gabriel Sincraian si Florin Ionut Croitoru, doi antrenori Petre Becheru si Nicolae Nitu, si kinetoterapeutul Aurica Valceanu.

La lupte vom fi reprezentati de doi sportivi, Alin Ciurariu Alexuc si Daniel Rares Chintoan care vor fi insotiti de Petrica Carare, respectiv Nicolae Ghita, si medicul Nicolae Ploesteanu.

Cel mai numeros lot, cel de la atletism, va fi format din 17 sportivi, un medic, Limona Adriana Camelia, un asistent medical, Constantin Danicel, conducatorul Ion Buliga si trei antrenori care vor fi desemnati la urmatoarea sedinta a Consiliului Federal al Federatiei Romane de Atletism.

Cele 17 atlete si atleti sunt: Nicoleta Grasu, Claudia Nicoleta Stef, Bianca Perie, Cristina Bujin, Esthera Petre, Lidia Simon, Constantina Dita, Andreea Ograzeanu, Bianca Denisa Razor, Mirela Lavric, Angela Morosanu, Ancuta Bobocel, Elisabeta Birca, Viorica Tigau, Cristina Casandra, Marius Iulian Cocioran, si Viorel Marius Ionescu.

Delegatia de oficiali care va insoti lotul olimpic al Romaniei va fi formata din Alexandru Epuran, sef de misiune, Florin Misca, adjunct de sef de misiune, Dragos Tataru si Arthur Hoffman, responsabili cu probleme administrative, Gheorghita Voicu, sef financiar, Dan Tanase, medicul sef al Echipei Olimpice a Romaniei, si Cristian Butariu, atasat olimpic.

Tot ce se întâmplă în aceste zile pe scena socio-politică a României mă face să regret, din nou, că acum zece ani, când am avut ocazia să plec definitiv de aici am ales să rămân. Sunt aici, însă, şi, în ciuda instincului (de conservare, cred!), care îmi strigă să fug, nu vreau să fac asta, nu vreau să fiu alungată din ţara mea de o clică de farisei, hoţi, tupeişti şi incapabili.

Aşa că îmi caut motive suplimentare de a rămâne, pentru mine şi pentru toţi care cred acum că nu mai e nimic de făcut. Orice, de la faptul că avem locuri minunate în România, până la motivele pentru care putem să fim mândri de cultura noastră şi, uneori, de oamenii care trăiesc aici. Vreau să strâng cel puţin 100 de astfel de motive, exemple, poveşti, imagini, pentru ca, atunci când ne pierdem speranţa, să ştim că avem, totuşi, de ce să credem că ţara asta poate să fie un loc bun în care să trăieşti, cu demnitate şi bun simţ.

Am făcut o pagina de FB în sensul ăsta, ca să ne fie mai uşor să ne strângem motivele: https://www.facebook.com/DeCeNuPlec – vă aştept (şi) acolo.

Mă ajutaţi?

Nu sunt pentru tiluri cancan-iste, iar când le folosesc o fac cu ironia de rigoare, sper că înţelegem cu toţii asta, da?

Bun. Acum vedeţi mai jos motivul tristeţii:

Am lucrat la JN şi, ani de zile, am fost mândră de asta, pentru că s-au făcut o grămadă de proiecte frumoase, unele la care s-a muncit mult, zile întregi petrecute pe teren pentru un reportaj sau pentru a căuta un copil dispărut, pentru a reda românilor bucuria şi mândria că sunt români. Până când a devenit mult prea comercială pentru gustul meu, mi-a plăcut şi Mişcarea de rezistenţă – ideea încă îmi place, apropo.

Dar această primă pagină de azi e prea mult, e ca o insultă adusă tututror celor care au lucrat acolo de-a lungul timpului, tuturor acelora care au făcut reportaje, anchete, care au alergat pe munţi, dealuri şi câmpii ca să scrie poveşti, ca să facă jurnalism pe bune şi care au făcut, cândva, ca JN să fie Cel mai citit ziar din România.

Păcat, mare păcat.

(o să mi-o iau pentru gândul ăsta, dar n-am putut să mă abţin. chiar m-am întristat peste măsură!)