June 15

FITS 2014, jurnal de festival (IX): Bucurii autentice de copil

Deși mă gândeam că ziua de ieri va sta sub semnul regretului apropierii finalului acestei ediții, de fapt nu prea a fost așa! M-am bucurat de fiecare moment festivalier, am mișunat, alături de mii de oameni, pe străzile și piețele Sibiului. Am și tremurat un pic, pe seară, însă doar cât să fie mai bine primit paharul târziu cu vin roșu, servit în companie select(at)ă la Clubul Festivalului !

Față de prima ediție la care am fost la Sibiu, cred că era 2002, dacă nu greșesc prea tare, când oamenii încă se sfiau să intre în contact cu performerii străzilor, ieri, și în toate zilele astea, de fapt, am asistat la dorința lor de a interacționa. Mari și mici, cu aparate foto sau fără, se înghesuie pe străzi încercând – și reușind – să fie parte din spectacol. Mă fascinează să urmăresc cum copiii se apropie de artiștii pe picioroange, fără teamă, fără rezerve și doar cu bucuria descoperirii. Nu-și dau seama acum, poate nu-și vor da seama nici mai târziu, însă experiențele de genul ăsta îi vor ajuta, în timp, și mai ales dacă vor reveni, an de an, la FITS, să crească altfel, mai frumoși, mai curioși, mai creativi, mai deschiși la nou.

Foto: Sebastian Marcovici | FITS 2014
Foto: Sebastian Marcovici | FITS 2014

Mi se pare o oportunitate fantastică de autodezvoltare expunerea la tot ce se întâmplă zilele astea pe străzile sibiene și nici nu contează dacă sunt spectacole bune sau mai puțin bune, contează această interacțiune care, vrei-nu vrei, te remodelează puțin câte puțin, mai ales dacă ești copil. Grozavă treabă! În context, și pentru că o parte din echipa Ideo Ideis e la Sibiu în aceste zile, diseară, de la ora 21, la Cisnădioară, trupa și spectacolul care au câștigat anul trecut Festivalul de Teatru Tânăr de la Alexandria sunt prezente în cadrul FITS diseară, la Cisnadioară. Spectacolul se numește La Lilieci și nu exagerez deloc când spun că e foarte bun. Și nu foarte bun pentru vârsta și experiența lor ci foarte bun punct. Ar sta și ar ridica publicul în picioare pe orice scenă din România, fiindcă e autentic, are emoție, iar copiii joacă bine de tot! Deci pentru un alt fel de experiență teatrală, diseară mergeți la spectacolul lor!

copil

Eu merg la Peter Stein diseară, deși as asculta și Dubioza Kolektiv, în Piața Mare, iată, din nou trebuie să aleg! Dar e și o parte frumoasă în asta, greutatea alegerii între un spectacol și altul nu fac decât să sublinieze încă și mai apăsat calitatea selecției!

Iar acum mă duc să mă plimb din nou pe străzi. E ultima zi de FITS, nu m-am săturat, mai vreau!
______________

De final de jurnal, vă reamintesc faptul că poveștile festivaliere vin printrerânduri alături de UniCredit Țiriac Bank, partener principal al Festivalului, și că puteți urmări FITS pe site, FB, Twitter, Instagram și YouTube, și pe #FITS2014, unde mai postez și eu gânduri și imagini.

unicredit


Tags: , , , ,
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 15/06/2014 by ruxandra in category "evenimente", "FITS", "Teatru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *