December 2

De casă nouă

“Cine e Ilinca Dima?” sau “De ce Ilinca Dima?” – nici nu mai ştiu de câte ori am auzit întrebările astea.

Ilinca Dima e un personaj din Pânza de păianjen a Cellei Serghi. Dincolo de asta, e pseudonimul pe care mi l-am ales acum vreo zece ani în presă şi pe care l-am păstrat, până nu demult, şi în online. De ce Ilinca? Mi-a plăcut cum sună, nu există alt motiv. Eu sunt mai degrabă Diana din aceeaşi carte.

Tot ca Ilinca am intrat în lumea bloggingului în 2006, pe defuncta platformă Yahoo360.  Aproximativ doi ani am scris acolo de toate pentru toţi, de bine şi de mine şi de job şi de urşii cei verzi de pe pereţi şi mi-am făcut prieteni. Bilanţul, după aproximativ 15 luni, a fost cam aşa: 887 de posturi, 8843 de comentarii, aproape 210.000 de vizite şi-o mână de prieteni. Prieteni pe bune: ne sunăm, ne vedem, povestim.

Când 360-ul a început să dea rateuri din ce în ce mai dese şi mai mari, m-am mutat pe blogspot.  Nici nu-mi trecea prin minte să-mi cumpăr domeniu. M-am gândit, atunci, să renunţ la Ilinca, dar mi-a fost, recunosc!, mai uşor să împing în faţă şi în necunoscut un personaj, acelaşi: eu, şi totuşi nu eu. Şi aici am găsit oameni faini – vă ştiţi voi.

Prin primăvara lui 2010, am participat, pe Twitter, la o campanie care a avut partea ei de faimă şi, uite-aşa, a apărut Ruxa iar Ilinca a rămas în urmă… De aici, via Pandora’s, n-a mai fost mare distanţă până la un domeniu propriu. M-am gândit şi răzgândit de o mie de ori în ceea ce priveşte numele, tema (de care nu sunt nici acum prea încântată), încă îmi prind urechile în cPaneluri şi interfaţa wordpress-ului dar, în fine, sunt… acasă.

Şi chiar dacă mai miroase un pic a vopsea şi nici n-am apucat să cumpăr covoraş cu welcome, sper că o să-mi treceţi pragul… virtual :)