June 7

Helmut Sturmer la TIFF 2012: Trebuie să existe o ramă

Ieri la TIFF a avut loc vernisajul expoziţiei “Spaţii imaginate”, o retrospectivă ce marchează peste 40 de ani de carieră artistică a scenografului Helmut Stürmer, cel care este colaborator fidel al regizorilor Silviu Purcărete, Vlad Mugur, Andrei Şerban, Lucian Pintilie şi Tompa Gabor. De-a lungul activităţii sale, a semnat scenografia şi costumele pentru mai mult de 200 de filme, spectacole de teatru şi operă.

Expoziţia (o găsiţi la muzeu, în centru, în spaţiul TIFF Art gazduit de Master Card) este o incursiune în „lumea nevăzută”, în laboratorul de creaţie şi elaborare al universului teatral şi cinematografic. Traseul transpunerii imaginarului în real se dezvăluie prin schiţe de concepţie, fotografii de machete, imagini din spectacole, ce conturează astfel un proces creativ fascinant (sursa)

Pentru că în ultima vreme creativitatea şi procesul creativ devin subiecte din ce în ce mai prezente printre rânduri, nu am putut rata ocazia de a-l întreba pe creatorul scenografiei de la Faust (printre multe altele), cum reuşeşte să nu-şi înfrâneze creativitatea.

Zâmbind, mi-a spus că, de fapt, i se întâmplă asta, odată cu termenele de realizare ori cu bugetele.

La ce facem noi, scenografii, Slavă Domnului, ni se pun nişte frâne la imaginaţie, că altfel cred că din trei în trei zile aş distruge tot ce am lucrat. Dar aşa, că am nişte termene, atunci, automat, creierul selecţionează şi dă la o parte tot adaosul pe care îl ai în cap tot timpul.

Sunt două feluri de creaţie care mi se întâmplă mie: ori este una pe care de la bun început o prinzi, şi e important pentru tine, şi ştii că aia e soluţia, nu alta!, şi o alta în care te chinui luni de zile: inventezi, arunci, inventezi, arunci. Amândouă sunt valabile, nu poţi să faci nici un fel de regulă. Singura regulă care funcţionează este regula ramei şi, în acelaşi timp, principiul surealismului.

Dacă totul este liber, totul este o fantezie, devine plicticos. Trebuie să existe o ramă, trebuie să existe un spaţiu absolut logic în care se întâmplă ceva ilogic. Abia atunci ilogicul are un sens, te provacă. Dacă totul este ilogic ajungi la un “Şi ce dacă?”

Cum sunt regizorii?

O colaborare ideală cu un regizor e când te întreabă lumea “A cui a fost ideea?” şi nu mai ştii nici tu. Ca la Faust, de exemplu, cu Silviu Purcărete. Atunci eşti sigur că ai lucrat bine cu regizorul.

În condiţiile în care teatrul te limitează, totuşi, la spaţiul de joc, este filmul o provocare mai mare? Cum a fost Undeva la Palilula?

La film există o altă limitare, aia financiară. Şi acolo eşti limitat (n.m. au existat două variante de buget înainte ca cea finală să intre în lucru). Varianta pe care am găsit-o până la urmă pentru Palilula a fost o combinaţie de studio şi o hală distrusă. Pe de altă parte, bugetul limitat provoacă soluţii artistice, adică la început trebuia să facem totul înr-un studio, dar ideea de a combina a fost mai bună.

Când am văzut hala, m-am gândit că asta ar trebui făcut aşa, nu neapărat a la Greenaway, dar cam aşa, să nu mai ştii care este adevărul real şi cel inventat, ci să ai o simbioză între astea două. Şi cred că ne-a reuşit, mie şi lui Buhagiar, (n.m. Dragoş Buhagiar, co-scenograful Palilulei), că fără el n-aş fi reuşit să fac decorul ăsta niciodată, m-a ajutat enorm, enorm, cu multe lucruri.

Dar Dragoş şi cu mine am lucrat extraordinar, suntem prieteni la cataramă, mergem la ski împreună, ne batem în slalomuri, care are echipament mai şic, de-astea!

Vor mai fi proiecte comune?

Eu cred că da. Dragoş lucrează mai mult cu Silviu (n.m. Purcărete) în România, eu lucrez cu el în Franţa, la operă, dar cine ştie ce aduce viitorul. Suntem prieteni, lucrăm amândoi cu Silviu şi nu există nici un fel de concurenţă, decât una pozitivă, constructivă. Când văd ceva bun făcut de el îmi zic “Ia să fac şi eu”.

Aţi văzut Călătoriile lui Gulliver?

Nu, nu, din păcate nu am putut ajunge, şi nici la Edinburgh nu-l văd pentru că eu încep un proiect la Timişoara cu Herta Muller, după primul ei roman ( vorba de Ţinuturile joase), cu Niki Wolcz ca regizor, şi care trebuie să fie gata la toamnă. Dar sigur voi vedea Călătoriile lui Gulliver, neapărat! 

Nu l-am reţinut pe Helmut Sturmer mai mult decât preţ de o ţigară, pe care mi-a şi aprins-o, galant, fiindcă avea musafiri mulţi şi importanţi la vernisaj. Dar sper că e suficient cât să vă atragă la proiecţia Undeva la Palilula, de la 18.45, la Casa de Cultură a Studenţilor, însă şi la ora 17, la TIFF Lounge, când Mihnea Măruţă îl are ca invitat pe Constantin Chiriac, de data aceasta în ipostază actoricească, de interpret al rolului Trotzki în filmul produs de Tudor Giurgiu, după cum urmează:

June 6

Un Weekend în familie la TIFF 2012

Fiindcă sunt, încă, niţel defazată, cu câteva excepţii bifate deja, dimineaţa mă uit luuuung în programul TIFF, şi el la mine, şi mi-e greu să mă decid, fiindcă-s multe filme, şi unde nu ştii ce şi cum, e cam loterie. Şi când filmele se suprapun, e chiar nasol să nimereşti rău. Eu am nimerit bine azi, însă, la Cinema Florin Piersic, de la ora 11.30, la Weekend în familie, o producţie nemţească destul de strange în termeni de scenariu, dar bine filmată şi bine jucată.

(sorry, e în germană, nu am găsit variantă în engleză ori subtitrată)

Deşi acţiunea m-a descumpănit un pic, fiindcă finalul, deşi clar, nu e… finit, cât m-am mai fâţâit prin oraş m-a cuprins o tristeţe teribilă post vizionare şi am sunat-o pe mama. Explic acu’: în film e vorba de o mamă care a avut tulburări psihice vreme de nişte ani, mulţi, şi care, recent, a renunţat la medicamente, însă se simte foarte bine. Soţul şi cei doi fii, care o ştiau sub control medicamentos, refuză să creadă că ea se simte bine şi că ei sunt, cumva, liberi să mai aibă grijă de ea şi nu  mai trebuie s-o menajeze. Motiv pentru care mama, Gitte, dispare pur si simplu din viaţa lor. Adică nu se sinucide (sper! – d’aia ziceam aşa de final) ci pleacă, deoarece ajunge la părerea că nici unul dintre cei dragi nu mai are nevoie de ea sau de grija pentru ea.

Şi, da, după film am sunat-o pe mama sa-i spun că vin duminică şi s-o rog să-mi facă şi mie piaţa, adică să-mi ia nişte cireşe, că acum, normal, prin frigider bate vântul.În mod normal probabil mi-aş fi comandat ceva de mâncare şi basta. Mă descurc.

Ştiu c-a fost un pic ciudat pentru ai mei când m-am mutat la casa mea şi că părinţilor, în general, le e greu să accepte faptul că ai lor copii sunt independenţi de ei, dar nu m-am gândit, de fapt, niciodată, că dorinţa noastră de independenţă faţă de părinţi e greu de acceptat pentru ei şi, uneori, poate deveni chiar dureroasă. În consecinţă am decis ca, măcar pentru o vreme, până nu uit, să nu mă mai supăr pe mama când mă cicăleşte cu una sau cu alta! :)

Category: Filme | LEAVE A COMMENT
June 6

Marigold cel mai bun şi exotic

Pe The Best Exotic Marigold mi l-am bifat printre primele la TIFF, findcă e cu Judi Dench, iar mie îmi place Dame la nebunie, cu umor, cu prestanţă, cu talent dăruit şi – am citit candva un interviu – modestie. Lasă că nici ceilalţi actori din distribuţie nu stau rău la cariera în cinema, iar regizorul, John Madden, a mai făcut nişte filme mişto, printre care şi multipremiatul Shaespeare in love, film pentru care Dame Judi Dench a luat Oscarul.

Înţeleg că Marigold n-a fost prea alintat de critici, poate pentru că e atât de spumos încât devine aproape hollywoodian, dar, de data asta, tenta uşor comercială e în regulă, pentru că jocul actorilor e foarte ok, regia, imaginea, la fel, peisajele din India, cu toată hărmălaia şi culoarea sunt faine, iar dialogurile sunt foaaarte bine scrise!

Pe scurt, e povestea unor oameni ajunsi la apusul vieţii, fiecare cu povestea lui despre care aflăm, pe scurt, doar câteva detalii menite să ajute la construcţia filmului, nu neapărat a personajelor, căci acestea se reconstruiesc în film. Toţi aceşti elders sunt fie plictisiţi, săraci, singuri sau bântuiţi de trecut şi ajung, pe căi separate, dar împreună, la Marigold, un hotel în Jaipur, India, anume gândit pentru oameni de vârsta şi în situaţia lor. Desigur, India fiind atât mai colorată cât şi (mult) mai ieftină.

Şi cu toate Marigold ăsta nu seamănă, în realitate, cu ceea ce se vedea în broşură, îi schimbă, pe toţi şi pe fiecare în parte, iar ei, la rândul lor, schimbă soarta hotelului. Da, ştiu, povestit, nu are farmec, de-aia nici nu insist cu acţiunea. Trebuie să-l vedeţi, fiindcă e o plăcere de film (vine în cinematografe după TIFF), de la cap la coadă, şi pentru că se râde, mult şi bine, cu toată sala de la Casa de Cultură a Studenţilor la unison.

Şi mi-a plăcut că, deşi cu badge de blogger official, am plătit intrarea la film, pentru că banii se duc la Muzeul de Artă din Cluj (bravo!), acolo unde, de altfel, am planuri de a ajunge şi eu mâine, pentru expoziţia lui Bumbuţ din Cuba şi pentru expo Helmuth Sturmer.

În rest, azi a plouat de-a rupt la TIFF, a ieşit soarele, mai apoi, şi am admirat toate astea de pe balconul (cu) Belvedere, şi parcă încep să intru în poveste. Că înainte ceva-ceva tot mai este!

Category: Filme | LEAVE A COMMENT
June 5

Jurnal fesTIFFalier, ziua 1

După două săptămâni de FITS şi un drum cu fetele, Ale şi Nebuloasa, am ajuns la Cluj şi, mai mult, mai precis, la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, unde primul loc în care am pătruns e Casa Tiff, un fel de club de zi al evenimentului, prin care, aparent, trece toată lumea de la festival. Atmosferă foarte faină, mai ales că parte din gaşca online de la Cluj e implicată în TIFF, aşa că n-a durat mult până să facem o găşculiţă la masă.

Chapeau bas pentru organizare, badge-urile au venit de îndată, dimpreună cu o “poşetă” în care domnul Vaio, aici de faţă, încape la marea artă, şi nişte apă plată plină cu cuburi de gheaţă, numai bună să mă rcorească niţel, că azi a fost cam arşiţă.

Eram aşteptată şi hotel Belvedere, unul situat nu neapărat în buricul târgului, dar care este demn de numele ce-l poartă, panorama este de vis, şi, deşi camera nu e chiar mare, are tot confortul necesar, plus şifonier – prietenii ştiu de ce mă bucur de asta!

După ce ne-am cazat am plecat din nou în oraş pentru un gulaş la nush ce târg de mâncăruri tradiţionale aflat la doi paşi de Casa Tiff, şi pe urmă la film, în aer liber, în Piaţa Unirii, la Odiseea Spaţială pe care, nu ştiu cum, n-am apucat niciodată sa-l văd complet, în ciuda faptului că a fost difuzat şi paradifuzat la Cinemax. Am primit pernuţe de scaun şi pătură (wow!), ne-am aşezat confortabil şi, după ce s-a înnorat, apoi s-a înseninat şi apoi s-a înnorat din nou, am plecat, speriaţi de perspectiva ploii, fiindcă fulgerele păreau din ce în ce mai aproape. Cam aşa se sfârşeşte prima zi de TIFF, nu înainte de a continua să bifez, în lista de filme, pe acelea pe care mi-aş dori să le văd. Deocamdată sunt vreo 15… probabil că n-o să am vreme de toate, dar îmi place până şi ideea de a (avea de unde) alege.

Revin mâine cu impresii mai fresh, după ceea ce sper să fie o noapte bună de somn, prima cu mai mult de 5-6 ore în ultimele două-trei săptămâni. Deocamdată, prin uşa deschisă a balconului, răzbate un vag miros de tei, răcoare plăcută şi o linişte de care îmi era puţin dor după toată hărmălaia din ultima vreme.

Category: Filme | LEAVE A COMMENT
June 3

Muzica la puterea TIFF 2012! (concurs)

După cum am mai spus deja, mâine, când e gata Festivalul de la Sibiu, pornesc cu drag şi dor către Cluj, ca să mă alătur găştii vesele de la TIFF şi chiar în prima (mea) zi am parte de super seară de muzică, TIFF Music Night pre numele ei, cu un afiş ce promite un spectacol de zile mari: Baba Zula, Nôze, Nico de Transilvania, Buscemi si Sekuoia, eveniment la care sper să nu lipsească prea mulţi clujeni, şi iată de ce:

În acest sens, ca blogger oficial ce sunt, am voie să vă ofer o invitaţie la acest super eveniment muzical din TIFF! Ce trebuie să faceţi? Să-mi spuneţi ce coloană sonoră, a cărui film, vă gâdilă cel mai plăcut urechile! Câştigătorul şi câştigătoarea mai are parte şi de guest post aicea, printre rânduri, de voieşte, desigur, ca să vază lumea cât s-a bucurat!

Concursul e aşa, mai fulger (trebuia să scriu de ieri, dar ieri… a fost o zi din aia), aşa că diseară, la 21.30, o să aleg câştigătorul sau câştigătoarea.

Tiff Music Night are loc mâine, pe 4 iunie, incepand cu ora 21.30 si pana tarziu înspre dimineaţa, la Hala Flacara. Bilete  (40 de lei până mâine, 50 de lei mâine) găsiţi aici sau la Casele de Bilete TIFF şi aveţi şi o ofertă specială: 3+1! Bun aşa!

Cluj! Cântăm şi noi sau ce facem?!

May 31

După FITS mă duc la TIFF!

Imediat ce gat FITS-ul de anul ăsta, mă împachetez voios şi plec pe drumul TIFF-ului, pentru prima dată şi întâiaşi oară, ca blogger acreditat la faţa locului! O săptămână de Cluj, filme, petreceri, muzică şi nenumărate alte evenimente conexe mă aşteaptă şi vă aşteaptă – căci să nu vă faceţi griji, printre rânduri o să povestesc tot ce-i acolo!

All in one, în fiecare an, TIFF reuneşte la Cluj, timp de 10 zile, cele mai importante nume ale cinema-ului românesc, alături de cineaşti, actori, producători, distribuitori şi critici de film străini şi, răsfoind site-ul lor, fac deja notiţe mentale de program şi bag seama că nu prea o să am vreme de somn între atâtea evenimente şi scris. Cam ca la Sibiu, doar că cu mai puţine responsabilităţi! Adică… expo Helmuth Sturmer (care a făcut o mulţime de scenografii, printre care, în colaborare cu Dragoş Buhagiar, şi minunata de la Palilula) şi Cosmin Bumbuţ, aia din Cuba, unde a fost şi prietena mea Mihaela, care a zis că scrie un guest post aici, despre care îi şi reamintesc pe această cale! :D Şi alte expo, multe, la fel şi masterclasses, iar multe şi interesante!

Dar poate cel mai fain lucru e că, de la această ediţie, există o bursă Alex. Leo Şerban, una consistentă, trei luni de învăţat la New York, şi al cărei beneficiar va fi un tânăr sub 35 de ani care s-a afirmat și remarcat în zona de jurnalism și/sau critică de film, cu potențiale aptitudini pentru a deveni programator de festival – mai multe detalii aici.

Deci, da, nebunie şi hărmălaie, muzică şi filme şi, sper, fără pic de ploaie, altfel toate fustele si rochiile aduse dupa mine (şi) la Sibiu vor trebui să plece acasă!