January 4

Cel mai penibil moment din viaţa mea

Cel mai greu interviu pe care l-am făcut vreodată a fost cu mine, la cerere unei reviste glossy care nu mai e pe piaţa. Voiau să scriu la persoana I despre ce înseamnă să fii PR, iar eu le-am propus un interviu: jurnalista intervievează PR-ul, cu foto fotoşopate, faţă în faţă. Mi s-a părut mai haios aşa, un alt unghi. Dar a fost, jur, cel mai greu interviu, ever. Pe de-o parte pentru că am vrut să nu fiu drăguţă cu mine, pe de altă parte pentru că am vrut neapărat să spun că PR nu înseamnă nici pe departe glamour şi cocktails şi vedete. Nu mai am interviul, nici măcar revista cu pricina, am rămas doar cu poza, asta:

Am mai făcut destule interviuri de-atunci, şi eu cu alţii, şi alţii cu mine, da’ mai greu ca ăla n-a fost niciunul, jur! De aceea mă gândesc să repet experienţa, ca exerciţiu de sinceritate, însă până atunci, răspund la leapşa de la Tomata, dupa cum urmează:

1. Când ai simţit că părinţii tăi au fost cu adevărat mândri de tine ?
Sigur n-a fost când am spart vaza de cristal. Sau când am spălat biblioteca cu şampon de urzici. Numa’ zic.

2. Pe cine ai dezamăgit cel mai tare?
Pe mine, cea de la cinci ani. Visam să mă mărit în anul 2000 la Cota 2000. Da’ nu regret.

3. La ce eşti cel/cea mai bun/ă, ce ştii să faci mai bine decât toţi oamenii pe care-i cunoşti personal?
Probabil să cos goblen? Lăsând gluma la o parte, cred că mai bine decât oricine al’cineva pe lumea asta ştiu să fiu eu însămi.

4. Ce crezi că e cel mai enervant la tine, în ochii celor dragi ?
Lipsa de punctualitate. Şi prostul obicei de a avea dreptate, mwahahahaha!

5. Care e lucrul cel mai groaznic pe care l-ai face pentru bani?
M-aş trezi devreme dacă nu s-ar putea altfel :)

6. Care crezi că e cea mai importantă calitate pe care ai moştenit-o de la părinţii tai?
De la mama sensibilitatea, de la tata încăpăţânarea. De la amandoi că sunt frumoasă, deşteaptă şi modestă, normal :)

7. Când ai simţit că ai arătat cel mai bine din toată viaţa ta ?
Într-o dimineaţă, cred, că prea se holba la mine zâmbind! :))

8. Care e cel mai prost om pe care-l cunoşti?
N-ajung să cunosc proşti. Îi ştiu doar, pe unii. Şi îi ocolesc mai abil ca la maşinuţele buşitoare.

9. Care e sunetul care te enervează cel mai tare?
Sunetul de apel al telefonului care nu sună când vreau eu să sune!

10. La ce eveniment din viaţa ta ai fost cel mai emoţionat/a?
Când am împlinit 21 de ani şi mi s-a cântat, pe scenă, în Lăptărie, “To love somebody”. Am plâns, admit.

11. Care a fost cel mai stânjenitor moment din viaţa ta?
Pe Dacia, în faţa Institutului Francez, iarna. Eu, în alb din cap până în picioare, ochi în ochi, zâmbet în zâmbet cu un superb exemplar masculin. Am alunecat şi, da, am căzut. Când m-am ridicat arătam ca un viţel panda. Nici măcar invitaţia lui la cafea n-a reparat mare lucru.

12. În faţa cui te simţi cel mai pierdut, emoţionat, blocat ?
Tata, când nu-i e bine.

13. Când ţi-a fost cel mai greu să spui adevărul?
Când m-a durut sau ştiam că o să doară.

14. Ce-ai vrea să schimbi cel mai tare în viaţa ta ?
Pe mine. Să fiu mai bună, mai tolerantă, mai ordonată, mai punctuală, mai… :)

15. Cu cine vorbeşti cel mai des despre sex ?
Cu cine întreabă fără să fie indiscret/ă. Nu sunt pudică.

16. Care e cea mai proastă scuză pe care ai folosit-o vreodată?
Nu mai ţin minte. Adică nu mai ţin minte scuza :)

17. Ce nu i-ai putea ierta niciodată omului pe care-l iubeşti ?
N-am fost pusă până acum în situaţia asta. Nu ştiu. Şi nu spun “niciodată”.

18. Ce calitate a jumătăţii tale de viata iţi este cea mai dragă?
Nu există o “jumătate” acum, iar despre “sfert” ar trebui să spun că sunt recunoscătoare pentru că mă acceptă aşa cum sunt.

19. Care a fost jucăria ta preferată in copilărie ?
Martinel 1, 2, 3 şi Vlăduţ. Urşi de pluş, toţi.

20. Pe cine te bazezi dacă ţi se întâmplă o nenorocire?
Pe mine. Pe prieteni. Pe familie, dacă nu pot altfel. În general, familia află ultima când nu mi-e bine, e felul meu de a-i proteja.

21. Pe cine simţi cel mai tare nevoia să protejezi ?
Părinţii.

22. Care e domeniul despre care ai vrea să ştii cel mai mult ?
La prima strigare, aş spune comunicarea. Dacă mă gândesc mai bine, însă, cred că mi-ar plăcea să înţeleg felul în care se formează sentimentele, trăirile, emoţiile. A! Şi coincidenţele. Mă fascinează.

23. Cine-ţi lipseşte cel mai tare în acest moment?
Încă o cafea? Şi mult mai lucida mea prietenă Laura, care s-a mutat la Dubai.

24. În ce privinţă crezi că eşti cel mai puţin înţeles ?
Lipsa de toleranţă în unele aspecte ale vieţii de zi cu zi.

25. Care e cel mai frumos cuvânt din limba ta?
Dor. Însă mi se pune pata destul de des pe cuvinte. Săptămâna asta îmi place “straşnic“. Nu că-i mişto?

26. Unde te simţi cel mai în siguranţă?
Mă încarc cu energie bună în casa mea.

27. Care a fost cel mai frumos compliment ce ţi s-a făcut vreodată?
“Te iubesc aşa cum eşti, tâmpito!”

28. Care e persoana care te face să râzi, să te simţi relaxat ?
Nu pot să aleg o singură persoană. Bag seama că’s norocoasă în privinţa celor din jur :)

29. Pentru ce te rogi cel mai des ?
Nu mă rog. Mă răfuiesc. Negociez. Sper. Dar nu mă rog.

30. Cine te-a influenţat cel mai mult până acum?
Învăţ şi fur de unde pot, când pot. Sunt o creaţie populară cu mulţi autori!

31. Care a fost primul tău vis împlinit?
Martinel the First.

32. În ce an al vieţii tale ai simţit ca te-ai schimbat cel mai mult?
18, 25, 29 şi anul trecut. ăăă… da, tot 29 de ani aveam :)))

33. Ce invenţie din acest secol crezi că are cel mai mare impact în viaţa ta?
Twitter, Facebook, Youtube. In plus, prin 2004, cred, s-au inventat geamurile care se curăţă singure. Încă strâng bani în acest sens.

34. Care a fost cel mai îndrăzneţ lucru pe care l-ai făcut (sau l-ai face) cu o persoană de acelaşi sex cu tine?
Define “îndrăzneţ” :D

35. Care ar fi singurul lucru pe care ţi-ar plăcea să-l furi (fiind singura şansă de a-l avea…)?
Magazinele Cărtureşti, minţile ştiu-eu-cui (collector’s item), colecţia de pantofi a Imeldei Marcos şi biletul câştigător la Loto.

Whew! Gata. Să se ducă leapşa laaaa… Hai, mă, c-o las la liber, distraţi-vă şi voi!


January 3

Văleu, brânza are mucegai! :)

Aşa, de început de an, Chinezu execută o piezişă cu bătaie pe şaua cui vrea să priceapă – bine!, şi cui nu – iarăşi bine! Eu, una, încă zâmbesc când mă gândesc la mine ca blogger, uite: LOL, deşi, după prima lună de printre rânduri (sau pr între rânduri, cum vreţi), aş zice că StatPress nu-mi arată lucruri taman descurajatoare. Dar nu despre asta e vorba şi, oricum, mai e mult până departe. Care, departe, nici eu nu prea ştiu clar unde şi ce e, şi uite d-aia pun întrebări!

Articolul chinzesc de care zic îmi ridică unele semne de întrebare, mai degrabă ca PR, decât ca, LOL, blogger. Respectiv, de ce e musai ca un post ce prezintă un produs/serviciu/whatever să coste? Şi, dacă nu e musai, de ce discuţia se referă la costuri per post nu la relevanţă?

Ca PR ştiu că sunt clienţi care au lucruri de comunicat, lucruri utile, lucruri mişto, nu lăbăreli despre “cât de absolut de geniali suntem noi şi serviciile noastre şi voi tre’ să scrieţi despre asta că e de interes” – în ce măsură aceste demersuri de PR necesită bugete pentru apariţia unor articole pe bloguri?

Fiindcă dacă bugetul e condiţia, înseamnă că pot să mă duc la culcare şi mâine dimineaţă să iau în calcul alt job. Nu există mereu bugete, ştiţi şi voi asta. Dar chiar şi fără buget, unele lucruri sunt news worthy sau merită menţionate pentru că sunt de interes. Sau haioase. Sau inedite. Sau pur şi simplu mişto. Sau… în fine, aţi prins ideea. Şi, Cristi, nu pun întrebarea asta neapărat pentru mine, ştiu că eu sunt… punct eu :), dar alţi PR-i poate vor să ştie şi să înţeleagă dacă-şi pun mai întâi problema conţinutului  sau a bugetului comunicării lor.

Şi acum, apropo şi de discuţia bloggeri vs. jurnalişti, dacă telemeaua pute dar postul e pre-plătit, cum se procedează? Se scrie sau nu? Şi cum? Sau, invers, dacă telemeaua e bună, dar postul nu e plătit, de asemenea, cum se procedează? Se scrie sau nu?

Mulţumesc anticipat pentru lămuriri :D

PS Surprinzător (sau nu), ca PR, eu aş prefera să se scrie că pute, tocmai ca să am ocazia de a spune că, de fapt, e vorba de blue cheese şi cu cât pute mai nasol cu atât e mai gustoasă! :D


January 2

Cu urşii de pluş nu e de joacă!

Primul urs de pluş a venit la mine vrând-nevrând, pentru că – o spun cronicarii – m-aş fi tăvălit pe jos în public pentru a-l căpăta. Înduioşată de acest comportament exemplar, familia a decis să-l primesc de Crăciun, cu puţin timp înainte să împlinesc 3 ani. Ursul Martinel era ciclam cu labe albe şi faptul că nu puteam să-l iau în braţe (prea mare şi prea greu), nu mă împiedica să-l târăsc după mine prin toată casa. Cu covoare cu tot. A rămas la ai mei, a fost o iubire trecătoare.

Pe-al doilea, tot Martinel, nu ştiu când l-am primit, dar a devenit repede ursul “de serviciu”. Era mic, avea o blana cafenie şi nas tare, de piele. L-am iubit foarte tare, nu dormeam şi nu plecam nicăieri fără el, dar l-am pierdut într-o tabără şi oricât a răscolit tata Muntele Roşu, n-a putut fi găsit. Probabil că e şi acum cu fraţii lui, urşii adevăraţi.

Ursul nr. 3 (ia ghiciţi cum îl chema!) avea un sorţ albastru, ca cele pe care le-am purtat la grădiniţă… Acum mă gândesc că alea erau nişte rochite, de fapt, nu şorţuri. Şi le purtau şi băieţii! Ahahaha, acum îmi dau seama! Băieţii din generaţia mea au purtat rochiţă când erau mici, LOL :))))

Revenind, Martinel the Third a avut cea mai nefericită soartă: a murit violent, cu capul rupt de băieţii mari şi răi, într-o altă tabără. Că l-am răzbunat cu vârf şi îndesat, e o altă poveste, care nu prea are de-a face cu dragălăşenia unei fetiţe de vreo 10 ani. Când am revenit acasă, pe canapeaua de la mine din cameră mă aştepta Vlăduţ. Nu ştiu de ce Vlăduţ, dar a fost dragoste la prima vedere şi, de-atunci, m-a însoţit cam peste tot pe unde am fost. Îl am şi azi, e pe undeva prin dormitor. Aici, împreună cu domnul Sony.

Am întrebat pe Twitter cine a avut urs de pluş când era copil. Cei mai mulţi au răspuns că au avut, după cum era de aşteptat. La fel ca mine, unii îl păstrează şi azi. Nu am reuşit să descopăr nici măcar la cercetătorii britanici explicaţii cu privire la înmuierea invariabilă a oamenilor maturi întregi la minte atunci când vine vorba despre urşii lor de pluş, dar se pare că ar avea legătură cu un oarece sentiment de siguranţă.

În cifre, se pare că cel puţin o treime din adulţi încă dorm (şi) cu ursul lor de pluş, 25% din oameni îl cară după ei în călătoriile de afaceri, cel mai scump urs costă 62.446 de euro, există muzeu cu urşi de pluş, se estimează că anual se vând urşi în valoare de câteva sute de milioane de euro, iar cel mai mare număr de diverse chestii urseşti (ceramică, pluş, cercei, pin, globuri, lumânare şi magneţi) deţinute de mine a depăşit 50.

Mă rog, nu că vă interesa prea tare! Totuşi, for fun, vă mulţumesc dacă răspundeţi mai jos…



January 1

Mascara rezistentă la Dunărea Albastră

Încă de când eram de-o şchioapă, îmi plăcea sau nu, ai mei mă puneau să stau cuminte şi să văd concertul de Anul Nou de la Viena. Dacă suna telefonul, se răspundea scurt “La mulţi ani, ne uităm la concert, da, da, vorbim după”.

Nu mi-am dat seama ce important devenise şi pentru mine până când, după un Revelion de pomină ce promitea o continuare cel puţin la fel de memorabilă, am plecat brusc acasă, fiindcă în locul respectiv nu aveam la ce să văd concertul, stârnind nu doar mirarea… uhm, mă rog, publicului spectactator, dar şi pe a mea “Ce fac, băi, nene?! Las omu’ cu ochii în soare ca să văd un concert?!”.

concert

Ei, da, chiar aşa am făcut şi, deşi “omu'” a luat-o destul de personal şi nu m-a crezut când i-am spus de ce plec, nu regret nici azi. Sunt destule incompatibilităţi ce pot fi negociate, dar asta nu e pe listă, aşa că “sorry, baby, not this life”, eu am nevoie de concertul ăsta ca să ştiu că a început un an nou.

În fine, mai e o regulă. Nu pot să văd concertul ăsta decât alături de oameni extrem de apropiaţi, fin’că mie îmi dau lacrimile la Dunărea Albastră şi, dacă nu la asta, atunci la Marşul Radetzky sigur! O fi o copilărie, probabil chiar este, de fapt.  Totuşi, în caz că o să câştig vreodată dreptul de a cumpăra bilete la acest concert, oare există vreo mascara BlueDanubeproof? Nu de alta, dar concertul se dă la televizor! :)


December 30

Cel mai neserios horoscop pentru 2011

Am căutat pe net predicţii astrologice amuzante pentru anul ce vine, da’ nu prea am găsit nimic convingător, aşa că m-am decis să improvizez ce urmează să păţim, din punctul ăsta de vedere, în 2011. Pe scurt, că am pregătiri pentru Revelion de făcut, am mai zis, da?

Vărsător – în primul rând, aveţi grijă cu paharele de Revelion. Sau de Sfântu’ Vasile. Şi sfântu’ Ioan. Şi, pentru că veni vorba, de ziua voastră de naştere. Dacă treceţi cu bine de această perioadă învolburată, fără să vărsaţi nimic, anul are semne bune. De fapt, o să vă meargă din plin şi o să vi se ofere un post la Apa Nova. Din păcate, nu aveţi şanse să deveni preşedintele ţării în 2011. Mda, şi mie îmi pare rău. V-aş fi votat.  Serios.

Peşti – asta e (şi) zodia mea, deci întrevăd orizonturi mirifice pentru acest an, în care tot, dar absolut tot ceea ce ne dorim se va întâmpla, lucruri cu adevărat ieşite din comun, cum ar fi ca în mod miraculos ordinea făcută de Crăciun să se păstreze intactă tot anul. Pe la mijlocul lui februarie, când ne trezim din acest vis frumos, o să descoperim cu surprindere că februarie nu are 29 de zile decât în anii bisecţi, ce dezamăgire! Pentru cei sensibili, se recomandă o pregătire prealabilă aflăreii veştii de mai sus.

Berbec – anul ăsta astrele spun că, în sfârşit, reuşiţi să înţelegeţi că unele lucruri se fac cu capul, nu cu coarnele, iar această nouă înţelepciune vă va ajuta mult în tot ceea ce vă doriţi să întreprindeţi.  Unii, mai încăpăţânaţi, nu vor putea depăşi momentul şi vor porni o documentare amplă pentru Mioriţa Strikes Back şi The Noise of the Lambs dar nu vor avea succes de box-office. Oaia supravieţuieşte, mieii din păcate vor fi măcelăriţi de Paşti. Creştineşte.

Taur – lucruri bune se pot spune şi despre voi, întrucât în 2011 se pare că aveţi şanse să evoluaţi, mutându-vă de la comună la oraş. Adaptarea nu va fi uşoară, din păcate, şi multe prea frecvent o să auziţi şoptit “Ce bou!”, cu nedisimulată invidie. În mod miraculos o să reuşiţi să rămâneţi eleganţi şi politicoşi, ceea ce vă va aduce, în cele din urmă, preţuirea după care tânjiţi.  Pe de altă parte, doamnele Taur vor fi imediat acceptate de urbe şi vor impune o nouă modă: cerceii-clopoţel. Succes instant!

Gemeni – cum e vorba de o zodie dualistă (alături de peşti, campioni la a fi “cu capul”), dacă sunteţi politicieni, anul acesta o să primţi drept dublu de vot. Dacă nu, o să fie nevoie chiar să munciţi pentru ca cineva să vă bage în seamă pe amandoi. Astfel, timpul petrecut în faţa oglinzii, în discuţii contradictorii cu voi înşivă, o să fie cu mult redus. Şi mai terminaţi cu shoppingul, oricum nu observă nimeni că vă schimbaţi ţinuta în fiecare zi!

Rac – întrucât încălzirea aia globală se apropie, pas cu pas, grad cu grad, de punctul de fierbere, e recomandat să nu vă enervaţi, să nu vă încingeţi. În rest, la doi ani după dispariţia lui MJ, o să puteţi spune, în sfârşit, că voi aţi inventat Moonwalking. Partea nasoală e că MJ are mulţi moştenitori şi avocaţi daţi naibii. Totuşi, pentru o scurtă perioadă o să vă bucuraţi de faimă. În rest, nu vă mai oferiţi tot timpul să scoateţi castanele din foc cu cleştii. Puţin egoism n-a omorât pe nimeni.Leu – ştiu că traversaţi o perioadă de doi bani. Din păcate, ea continuă. Partea bună e că şi ratele la savană sunt tot în moneda naţională, iar gazelele sunt niţel mai neatente din pricina crizei. De asemenea, s-ar putea să fie o idee bună să vă tundeţi coama şi s-o vopsiţi. Noul look o să vă facă să vă simţiţi cu mult mai bine şi o să vă redea selfesteem-ul iar răgetul vostru va fi din nou un înspăimântător semn de eleganţă şi stil. Felicitări!

Fecioară – deşi se anunţă futaiuri din toate părţile, o să reuşiţi cumva să vă păstraţi intactă gingăşia caracteristică* şi să treceţi cu bine peste zilele şi nopţile acestui an. Toate 730, mai puţin noaptea de dinaintea concertului Roxette, când pur şi simplu o să vă îmbătaţi cu apă rece, sperând că Per sau Marie (după caz şi sex) ar fi ales România pentru voi. Ceea ce, desigur, nu e adevărat. Concertul o să fie super mişto, însă, chiar dacă o să plângeţi pe tot parcursul piesei “It must have been love”.

Balanţă – o să aveţi destul de mult de aşteptat pentru a vă sărbători ziua de naştere, dar sunteţi persoane înzestrate cu multă răbdare, aşa că acest lucru n-o să fie partea cea mai grea din anul ce vine, nu. Partea cea mai dificilă va fi să renunţaţi la cântărirea tuturor produselor, atunci când mergeţi la supermarket, pentru a verifica dacă gramajul corespunde normelor internaţionale. Totuşi, astrele spun că o să reuşiţi. Primul lucru pe care o să renunţaţi să-l mai cântăriţi o să fie un prosop. Roşu. Excelente gusturi!

Scorpion – sunteţi nişte personaje aparte, şi ştiţi treaba asta foarte bine, nu-i aşa? Vă place să umblaţi cu coada pe sus şi, în principiu, ceea ce vă propuneţi anul acesta are şanse bune de realizare. Totuşi, din pricina episodului cu broasca, reputaţia voastră are în continuare de suferit, iar deţinutul 456585 de la penitenciarul Jilava o să ia decizia de a-şi sterge tatuajul cu Klaus Meine în semn de protest. Wind of change, deh!

Săgetător – anul viitor se anunţă plin de surprize plăcute. În timpul unuia dintre antrenamentele zilnice cu arcul şi săgeata, un grup de zei beţi turtă  o să vă observe îndemânarea şi astfel primiţi o propunere de colaborare cu Cupidon. Veţi accepta încântaţi, dar zeii se vor dovedi degrabă prinşi în hăţişul birocratic rmânesc şi astfel vor fi nevoiţi să rezilieze contractul după prima lună. Totuşi, veţi fi apucat s-o cuplaţi pe cumnata tristă şi singură iar ea vă va pomeni, săptămânal, în fiecare acatist. Amin.

Capricorn – odată cu campania ministrei Udrea de promovare a turismului sălbatic în Carpaţi, pasiunea voastră pentru munţi şi drumeţii va putea să se canalizeze şi chiar să vă aducă venituri frumuşele. Sunteţi repartizaţi ca ghizi pentru grupurile de turişti străini şi, ca răsplată a serviciilor excelente prestate în timpul excursiilor la castelul Bran, un grup din Congo vă propune facilitarea demersurilor de emigrare. Lucru pe care îl acceptaţi bucuroşi.

*asta e partea în care mi-au dat lacrimile de râs

Vă place, nu vă place, asta e. Nu e leapşă, dar nemulţumiţii n-au decât să scrie şi ei previziuni întru hăhăială! :))


December 30

Preview 2011

Mâine am de “comis” tort pentru Revelion şi mai trebuie să găsesc şi soluţii la veşnica “Eu cu ce mă îmbrac” şi încă vreo câteva chestii de cumpărat, mă rog, d-astea lăsate pe ultima zi a anului, aşa că o să scriu azi cam ce-mi propun pentru 2011. Mai ales că i-am promis Malditei.

2010 s-a dovedit a fi un an excelent, deşi aveam aşteptări foarte mici de la el, fiindcă vremurile nu erau şi nu se anunţau prea bune. Îl termin cu zâmbet şi cu foarte puţine regrete. Atât de puţine încât am decis să nici nu le pun la socoteală.

Pentru 2011 am aşteptări mai mari, pentru că vreau:

– să-mi iau permisul auto. Dau prea mulţi bani pe taxi şi sufăr când mi se pune pata să plec din oraş, de nebună, pentru că nu mereu găsesc nebuni ca mine. Şi maşină.

– să dansez şi să călătoresc mai mult. Şi Rock am Ring. Sau ceva asemănător. Oricum, festival sau măcar un concert afară.

– să-mi renovez apartamentul.

– să-mi completez “colecţia” de oameni faini şi să-i văd mai des pe cei pe care îi îndrăgesc. Nu agenda face programul, eu îl fac.

– să trimit felicitări scrise de mână. Iată un obicei bun ce nu trebuie lăsat să moară.

– să mă enervez mai puţin. Serenity now!

– să mă duc la înot. Până nu ruginesc de tot.

– să mă ţin de scris. Să citesc mai mult. Mai multe filme şi mai multe teatru.

– să organizez un concert de hang. Şi alte evenimente faine.

– să repetăm campania #braziptcopii. Mai mare, mai tare, şi mai şi mai lată!

– să muncesc cu plăcere.

Mai am, pentru 2011, şi alte idei, mai concrete. Dar despre asta vom vorbi mai multe la anul. Şi la mulţi ani!


December 30

Postscriptum la 2010

Mulţumiri speciale Cristinei Bazavan pentru că m-a convins să dau din nou o “şansă” cinematografiei româneşti, după ce 4 3 2 m-a făcut să refuz, by default, orice apropiere ulterioară de producţiile autohtone în domeniu. Convinsă de ea, am văzut Morgen şi Marţi, după Crăciun şi Medalia de onoare şi Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, lucru pentru care sunt îi foarte recunoscătoare. Şi tot Cristina e “vinovată” că în acest an am un brad onorabil de Crăciun, dar şi de prezenţa mea în primul eBook românesc cu poveşti de Crăciun, realizat de Prestigio. Şi de câteva alte lucruri faine care m-au bucurat nespus. Mulţumesc, doamnă!

PS Cristina, nici să nu te gândeşti să mă pui să sterg postul ăsta! Dacă trebuie, mănânc numa’ portocale până la Revelion! :)


December 29

Bloggerii NU sunt jurnalişti

Răspunsul cel mai simplu la asta ar trebuie să fie: nu sunt jurnalişti pentru că sunt bloggeri, d’oh! E puţin altă mâncare de peşte. Singur, tot în farfurie se pune, dar cam asta e tot.

Totuşi, aşa, de dragul celor 10 argumente înşirate acolo, am avut răbdare să scriu următoarele explicaţii:

1. Dacă telemeaua abia lansată la evenimentul de presă pute, bloggerul o să-mi spună, jurnalistul nu, că în pagina 2 e machetă la telemea. Iar eu, publicul, vreau să ştiu nu ce spune producătorul despre telemea, ci cum este, de fapt, telemeaua.

2. “atat cat mai exista”, bine spus. Bunicul lui Furdui Iancu din Sohodol nu prea e în target, fiindcă are pensie mică şi n-are supermarket în comună, iar telemeaua se vinde doar prin reţeaua supermarketurilor.

3. La câţi şi cum mai sunt azi jurnaliştii, de multe ori bloggerul (vorbim de unul cu trafic, da?) e considerat mai important decât jurnaliştii care, oricum scriu la comandă, pentru câteva sute sau pentru că plăteşti campanie în ziarul lor şi “uită” să marcheze articolele cu P. P de la Publicitate, nu de la al’ceva.

4. Şi cam ce să facă jurnalistul la un blogmeet?!

5. Ceva îmi spune că Buhuşi nu are o comunitate puternică de bloggeri. Poate greşesc, mno. Iar ceilalţi, care au depăşit nivelul Buhuşi, n-ar putea fi mai puţin indiferenţi faţă de ce scrie fătuca de la Monitor.

6. Nu prea ai lucrat cu bloggeri care-şi fac treaba. Ghinion! Ia uite aici – şi e doar un exemplu.

7. Bag seama că libertatea de mişcare şi de alegere a subiectelor ori ritmului de scris ar trebui să fie tot atâtea argumente că bloggerul e de căcat, sau cum?

8. Răspundere? Mă întreb dacă dosar penal se înscrie în categoria asta…

9. Vreau şi eu exemple de jurnalişti concediaţi c-au greşit vreun nume.  Ca să nu mai spun că, după ce scrie, articolul jurnalistului e văzut de seful de secţie, redactor şef adjunct, redactor şef, corectură şi cap limpede. Partea naşpa e că dacă un jurnalist greşeşte e doar o “scăpare” în cele 16 sau 24 de pagini – ziarul îşi permite asta. Bloggerul nu, pentru că dacă greşeşte, se discreditează pe sine şi brandul său. În plus, e singurul care îşi asumă responsabilitatea a ceea ce scrie şi n-are nici o plasă de siguranţă sub popou.

10. De când a fi  “temperat” pentru că aşa spune editorul şef sau patronul sau clientul de publicitate e un lucru bun? Care e plus-valoarea adusă pentru public în felul ăsta? Sau nu despre asta e(ra) vorba în jurnalism?

QED. Al’fel, drăguţă încercare. Peace!


December 29

Despre PR, cu veveriţa şi şobolanul

Am citit ieri, în The Economist, un articol care m-a făcut să zâmbesc. Rise of the image man vorbeşte despre începuturile industriei, despre Ivy Lee şi Edward Bernays, despre etica şi scopurile PR-ului.

E drept, de la cei doi pionieri şi până azi, s-au schimbat extrem de multe în termeni de canale şi mijloace de comunicare, dar esenţa a rămas, mai mult sau mai puţin, aceeaşi: manipulare, iar cei de la The Economist o spun pe şleau. Altfel, ştim cu toţii diferenţa între veveriţă şi şobolan, nu? Exact! Prima şi-a angajat PR… *

Mulţi au comentat cum că informarea corectă nu e manipulare. E şi ăsta un punct de vedere articulat, replica industriei la un articol considerat (pe drept, niţel cam) short-sighted, dar e suficient să arunci o privire pe oricare dintre site-urile dedicate comunicatelor de presă de pe la noi ca să vezi că mulţi, prea mulţi, încă iau în calcul PR-ul doar ca pe un fel de advertising moka, nu ca parte a strategiei de construcţie a unei imagini publice.

Context în care n-aş putea să fiu mai încântată de provocarea pe care o aduce accesul din ce în ce mai larg al publicului la internet. Una e să “convingi” câteva ziare şi televiziuni să difuzeze info despre clientul / business-ul tău şi alta e să convingi milioane de consumatori, unul câte unul. De-asta zic, se anunţă vremuri interesante şi, cu toată onestitatea, sper că vor rămâne mai puţini “specialişti” în picioare. Sau vor fi învăţat, naibii, câteva lucruri de bază, cum ar fi gramatica sau topica sau scrierea corectă şi completă a cuvintelor pe care le folosesc. Deşi, dacă participă la cursuri comunicate în felul ăsta, sunt slabe speranţe…

* Adevarat. Dar ulterior şobolanul s-a repliat şi-a pus-o de un film cu super încasări, mwahahahahaha!
Beat that, squirrel!

Nu încercaţi aşa ceva acasă :D