August 1

Mișcarea Urșilor Ironici și Eminenți Pentru Salvarea Dragonilor

De când mă știu, tata a înjurat cu animale și trimiteri istorice de genul ”Constantin Brâncoveanu” – iar eu știam că i-ar tăia capul adrisantului. Uneori, când se enerva pe prostiile spuse de vreun politician la TV, mai zicea cu draci, dar asta se nu se întâmpla des. Pe mine, însă, mă admonesta și dacă ziceam că ceva e de căcat.
Pe mama nu cred că am auzit-o înjurând nici măcar de zece ori în viață, iar la bunică-mea cea mai gravă înjurătură era ”Ei, partidul!”. Și era gravă, că partidul îi luase tot ce avea, bașca părinții moșieri trimiși în domiciliu forțat și soțul la canal. Partidul era tot ce se putea mai rău, mai hâd, era blestemul suprem.
Eu nu i-am moștenit în sensul ăsta, deși pot să fiu extrem de creativă și să sudui fără să folosesc nici un cuvânt urât, dacă e. Totuși, uneori îmi scapă și din alea licențioase, mai ales în situații extreme. Orice om îi scapă, vorba Vasilicăi!
Continue reading


July 27

EEMC 2018: Festivalurile, încotro?

Sunt la Sibiu zilele astea, la conferința organizată de ARTmania: East European Music Conference, și la festival, desigur. E a doua ediție a evenimentului și al doilea an de participare pentru mine, chiar dacă muzica nu (mai) e neapărat domeniul meu de activitate. Se vorbește mult despre festivaluri și promovare și alte chestii conexe*, iar asta mă interesează.

* Chiar acum stau la masă cu o avocată din Germania care îmi povestea cum au rezolvat ei problema pirateriei și că  artiștii germani sunt printre cei mai bine plătiți de YouTube, pentru că GEMA, cea mai mare organizație de colectare a drepturilor de autor muzicale de la ei, a negociat direct cu YouTube.
Continue reading


July 19

IQOS, de luat la întrebări

Acu’ vreo trei luni, când un personaj public a avut ca temă o discuție antifumători, am urmărit comentariile și am intrat pe marea majoritate a linkurilor postate acolo cu sau fără sens. Firește, în primul rând pentru că sunt fumătoare, dar, dincolo de asta, ca om de comunicare interesat de o dezbatere pe teme controversate. Nu reiau aici discuția sau părerile mele, le-am expus atunci, le-am expus și în alte rânduri, nu-i un secret că mă enervează ipocrizia exersată îndelung inclusiv pe tema asta.
Vreo lună mai târziu, la invitația PMI, m-am dus la o discuție deschisă despre sistemul lor heat-not-burn (HNB) care e și la noi pe piață. Discuție cu medici. Am putut să pun orice întrebări am vrut, n-am fost deloc comodă, și mi s-a răspuns. Am publicat atunci pe FB unde sunt și am zis că cine are întrebări… să le adreseze, că le dau mai departe.
Știți câte întrebări au fost? Îhîm! Nici măcar una.
Continue reading


July 15

21 de întrebări și 21 de aproximative răspunsuri

Mi se face uneori dor de vremurile antice de blogăreală în care scriam mai des chestii personale, mai ales într-o notă autoironică, mi-e dor uneori să mai fiu Ilinca Dima. Nu c-aș avea musai ceva de ascuns (nu avem totți?!) doar că nu prea mai pot să scriu ca atunci. Cumva știu că acum văd mai mulți oameni ce postez și mi se pare că exersăm Miranda Rights și când nu e cazul: Orice spui poate și va fi folosit împotriva ta. Dar era pe lista de postări ”de scris” cu inspirație de la un text al Lianei Popa în care ea a adunat 21 de întrebări. La care o să răspund mai jos.

Continue reading


July 6

BUZZCEE 2018: Secretul fericirii

Ar fi foarte simplu să fie livrat secretul ăsta într-un film, nu? Să vină actorul, să spună replica aia care începe cu Secretul fericirii este… și gata, să știi! Mda. Nu merge așa. Și nici filmul ăsta, regizat și jucat de Vlad Zamfirescu, împreună cu Irina Velcescu şi Theo Marton nu face o excepție. Sorry. Nu există scurtături. Dar filmul e mișto.
Continue reading


July 4

BUZZCEE 2018: Popeasca

Sunt de două zile la Buzău, la un mic festival de film aflat la doar a treia ediție, BuzzCEE, cu gândul că genul ăsta de inițiativă într-un oraș fără cinema merită încurajate și promovate. Poate și datorită acestui festival, în seara deschiderii, primarul orașului a promis că peste doi ani o să existe cinematograf modern în Buzău. Să vedem.
Am văzut câteva scurte, un film macedonean care nu m-a dat pe spate și un documentar cu și despre Stela Popescu. Popeasca.
Continue reading


June 27

Discursul Vasilicăi: nu e nimic de râs!

Disclaimer: sunt înspumată după discursul Vasilicăi, declarația lui Orban că depun o nouă moțiune la toamnă, dată azi, după acest răsunător fiasco politic, și aproape două ceasuri petrecute cu Codul Fiscal și HG 354 în brațe ca să mă lămuresc câți bani tre’ să dau la stat în contul viitoarei pensii și a minunatelor servicii de sănătate – sunt mulți, apropo!
Dar cu adevărat furioasă sunt pe noi.

Continue reading


June 14

FITS 2018: Dans. Dar. Emoție.

Azi dimineață, la cafea, reciteam – de la on this day – textul scris după întâlnirea cu Mihail Barîșnikov și mă gândeam că suntem foarte norocoși ca o mână de oameni să facă acest festival minunat unde vin toți oamenii ăștia geniali și noi ne bucurăm de ei acasă la noi la niște prețuri de zeci de ori mai mici decât se plătesc la ei acasă. Serios. Suntem norocoși.

Și tot așa m-am simțit eu în timp ce mă bucuram de spectacolul Kibbutz Dance Company, Mother’s Milk.
Continue reading


Category: Teatru | LEAVE A COMMENT
June 12

FITS 2018: Hedda Gabler, clasic, dar surprinzător!

Mie îmi place foarte tare aproape tot ce ține de comunicarea online, din nenumărate motive, dar nu despre asta e vorba aici. În același timp, însă, n-o să mă vedeți vreodată cu nasul într-un laptop ori device cu app-uri de rețele sociale, trăgând aer în piept cu nesaț, așa cum fac cu orice revistă sau carte nouă. Voi nu trebuie, dar, vorba reclamei, eu nu mă pot abține.
Hedda Gabler de la TNRS a fost exact un spectacol pe un text foarte clasic, aparținând dramaturgului norvegian Henrik Ibsen, cu o punere în scenă nu doar modernă ci oleacă aproape futuristă. Mai puțin ursul – referință pentru cine a văzut spectacolul.
Continue reading


Category: Teatru | LEAVE A COMMENT
June 11

FITS 2018: Regele moare

NB Aceasta nu este o cronică de spectacol ci una de stari.

Auzisem doar de bine și foarte bine despre spectacolul naționalului bucureștean după Ionesco în regia Andreei și a lui Andrei Grosu. Văzusem și imagini impresionante făcute de Florin Ghioca. Dar n-ajunsesem să-l văd. Prin urmare, cu oarece jenă, că nu-i fix frumos să mă duc la spectacol de la București în FITS, pentru că pot să-l văd și acasă, m-am dus, totuși, pentru că voiam musai și neapărat să-l văd.
Continue reading


Category: FITS, Teatru | LEAVE A COMMENT