May 25

Un semnal de alarmă

N-am urmărit cazul femeii care a sfârșit zdrobită pe trotuarul din centrul orașului. Am văzut doar câte un status pe ici, pe colo, pe FB, dar cumva eram sigură că fiecare oră care trece o distanțează de tendințele suicide, că o să se termine cu bine, că se intervine, că sunt acolo oameni capabili care să aibă grijă de ea. Acum mă întreb de ce eram așa sigură, că doar trăiesc în România!

Să-ți pui capăt vieții e un proces care sfidează instinctul primar de supraviețuire și doar cineva care suferă de o boală psihică e capabil de un astfel de demers. Însă faptul că nu s-a aruncat de la bun început îmi spune că, undeva, în adâncul minții și sufletului ei, femeia aia nu dorea să moară ci doar nu mai știa cum să trăiască în pace cu ea însăși, iar tentativa de suicid a fost un strigăt de ajutor.
Continue reading


May 17

Când tu nu știi ce să spui

Nu cred că e cineva fără un prieten sau o rudă care să fi trecut prin experiența cruntă a unei boli grave. Pentru mine lucrul ăsta e valabil: și prieteni și rude. Pe unii i-am pierdut, alții încă luptă. Dincolo de boală, însă, de tratament, terapii, schimbări prin care trece organismul, oamenii aceștia au nevoie de suport moral.
Cu toții suntem conștienți de propria mortalitate, însă alta e situația când ești pus fața în față cu rezultatele care indică o asemenea maladie. Vrând-nevrând, tu, cel afectat, ești silit să găsești soluții pentru a te descurca și, de cele mai multe ori, cei dragi rămân în preajmă, doar că nu știu ce să spună ori cum să se poarte.

Emily McDowell, o americancă de 38 de ani, supraviețuitoare, a realizat o serie carduri cu mesaje pe care, spune ea, ar fi vrut să le primească atunci când a fost bolnavă.
Continue reading


May 15

Noi vrem decât pâine și circ!

La fel ca alte domenii, industria organizării de concerte (mai ales cu artiști de afară) e destul de tânără la noi. Astfel, în ciuda faptului că avem și profesioniști care s-ar descurca mai mult decât onorabil în orice țară civilizată din lume,
– în Capitală încă lipsește un spațiu indoor cu sonorizare bună și capacitate care să permită suficient public pentru ca prețul biletului să fie accesibil pentru cât mai mulți,
– lipsesc mai mulți oameni care să se priceapă la promovare,
– lipsesc sponsori pe evenimente culturale de nișă, fiindcă toți vor popor, iar poporul vrea mici și bere, că atâta știe, că atâta educație are.
Continue reading


May 14

Copiii educați au dintii curati!

Când eram copil, maică-mea avea o prietenă, fostă colegă de liceu, Ada, medic stomatolog. Cabinetul ei era chiar la noi pe stradă, așa că mergeam ba în vizită, ba la control, însă mereu cu plăcere fiindcă Ada avea câte o istorie pentru fiecare instrument cu care lucra. Prin urmare, rămâneam oricum cu gura căscată și nu neapărat fiindcă așa trebuie să stai pe scaunul de la dentist!

Cred c-a fost bafta mea proprie și personală fiindcă, altfel, nu-mi amintesc să fi venit cineva la școală să ne explice cum se face un periaj corect – și nu, frecatul dinților sus-jos nu intră la categoria periaj corect – și nici măcar cum cerneala penetrează creta, dacă mai țineți minte reclama.
Continue reading


May 13

Sorry It’s Over!

Nu i-am înțeles prea bine niciodată pe cei care au o problemă cu despărțirile. Dacă ai dat cândva doi bani pe celălalt, și între timp nu ți-a călcat cățelul cu mașina, o să-ți fie destul de clar că îi datorezi o discuție față în față, civilizată, calmă, în care să-i explici ce simți și că nu-ți mai e bine în relația cu pricina.

Asta nu înseamnă, totuși, că sunt oameni care n-au curajul despărțirilor. Pentru ei, niște tipi (sau tipe, en fin, nu se știe) din Australia, au pus la punct o ofertă de despărțiri.
Continue reading


May 12

Social Media: Spune-mi o poveste!

Clientul e fricos! Agenția nu e creativă! Publicul e needucat! Oamenii sunt slab pregătiți! N-avem buget! Presa e pe moarte! Bloggerii scriu doar pe bani! Nu ești în target! – voi nu v-ați săturat să tot auziți/spuneți lucrurile astea?! Nu că ar fi departe de adevăr (sau de generalizare), dar cine ar trebui să le schimbe, cine ar trebui să rupă cercul vicios, acest carusel în care se învârt protagoniștii eforturilor de comunicare?

Continue reading


May 8

Interviu cu Fred Cook, CEO Golin: Creativitatea e cea mai importantă

Fred Cook nu pare un CEO obișnuit. E relaxat, deși conduce un grup de comunicare cu birouri în multe țări, și e parte dintr-o profesie în care zilnic apare ceva neprevăzut, ceva urgent. Sigur, experiența extinsă de viață și de lucru în agenție își spune cuvântul: are încredere în echipa lui și în faptul că, orice s-ar întâmpla, există o rezolvare.

A avut numeroase joburi, de la portar până la vânzător într-un magazin de pielărie, în Italia, a văzut lumea, a predat engleză, a lucrat pe un vapor și a condus acasă șoferi prea beți ca s-o mai poată face singuri. La 36 de ani, a luat câteva cursuri de PR și a încercat să găsească un job, dar cum asta nu s-a întâmplat, a început să lucreze ca un freelancer, promovând prieteni și mici afaceri. În câteva luni a reușit să aibă o listă de clienți suficient de impresionantă și a primit un job la Edelman: Account Mannager pentru KFC. Șase luni mai târziu, era sunat de un headhunter și recrutat pentru o agenție mică, Berkhemer and Kline, care a fost cumpărată de Golin (pe atunci și Harris) la scurtă vreme.

Așa și-a început Fred Cook drumul spre cea mai înaltă poziție globală la Golin.
Continue reading


May 6

Despre visuri. Împlinite.

Cred că sunt vreo doi ani de când țin în sertar un proiect în a cărui implementare chiar se întâmplă să cred, pe principiul lasă pe mâine ce nu e urgent azi. Și, cumva, ”azi” e mereu ceva urgent, ceva care are prioritate. Așa că proiectul meu e încă în sertar. După cum se vede treaba, probabil că până la finele anului o să-l scot de-acolo și o să-i dau viața. Dar nu despre mine sau proiect vreau să scriu, ci despre curajul de a-ți întoarce viața pe dos ca să-ți urmezi visul.

Și despre un om care a reușit asta.
Continue reading


May 5

Încă o fabrică bifată pe listă!

Sunt curioasă ca o pisică și, uneori, simt că, la capitolul ăsta, n-am depășit cu mult vârsta la care m-am apucat să dezmembrez vechiul aparat de radio Gloria ca să văd eu unde stă Angela Similea. Am fost oprită la timp, totuși, aparatul a supraviețuit, iar eu m-am concentrat asupra altor obiecte din casă, spre disperarea părinților.

Poate de-aia sunt fan How It’s Made, emisiunea de pe Discovery, și de-aia primesc cu entuziasm și onorez invitațiile de vizitat diverse fabrici. În episodul de azi sau, mă rog, de săptămâna trecută, am fost la fabrica Philip Morris (PM) de la Otopeni.
Nota: Așa cum vă puteți imagina, în fabrica Philip Morris de la Otopeni se fac țigări. Dacă subiectul vă face să tușiți ori să pufniți, aveți opțiunea de a vă opri din citit.
Continue reading


April 30

Ce contează pentru români

Un studiu publicat recent de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, intitulat Better Life Initiative, a calculat care sunt preocupările principale ale populației la nivel mondial. România nu e membră, prin urmare rezultatele au fost calculate în funcție de un număr mic de răspunsuri.

ro

Totuși, chiar și așa, nu am putut să nu mă amuz (cam trist, așa) pentru că, aparent, pentru români ar conta cel mai mult… educația! În vreme ce restul Europei (și al lumii civilizate) pun pe primele locuri Satisfacția vieții și Sănătatea, românii consideră că educația! Asta în contextul în care mai mult de jumate nu citesc nici măcar o carte pe an și au lacune grave în ceea ce privește scrierea corectă în limba maternă!

Iar că pe ultimele locuri la români se situează, în ordine: Civic engagement, comunitatea și condițiile de locuit. Cam trist.

A! Și am găsit și asta: