September 23

Malkovich by Sandro Miller

Sandro Miller e un fotograf american cunoscut pentru multe campanii publicitare dar și pentru fotografiile artistice și alte proiecte. Munca lui a apărut în The New Yorker, GQ, Esquire, Russian Esquire, Time, Forbes, Details, Stern, Wired, Newsweek, Vibe, Communication Arts, Graphis, New York Magazine, Eyemazing, and ESPN Magazine și a avut expoziții cam peste tot n lume.

S-a apucat de fotografie după ce a văzut imagini realizate de Irving Penn și Richard Avedon într-o revistă, a muncit câțiva ani ca ucenic prin studiouri foto și spune că muncește mult la pregătirea fiecărei sesiuni foto, pentru că ”Ești exact la fel de bun ca cea mai recentă poză a ta” – mi-a plăcut mult treaba asta.

Continue reading


Category: Foto | LEAVE A COMMENT
September 23

De ce îmi place toamna

Îmi place toamna, e anotimpul meu preferat. Chiar și azi, când plouă și e neașteptat de rece, iar haina luată la întâmplare din cuier azi dimineață s-a dovedit a nu fi chiar impermeabilă, am găsit greu un taxi, iar Calea Dorobanților e moartea pasiunii la ora prânzului.

Îmi place toamna în ciuda faptului că azi, la un eveniment, am ieșit pe terasă, în ploaie, ca să trag două fumuri de țigară. Fiindcă eram undeva sus, vedeam acoperișurile de țiglă din Bucureștiul (odinioară) burghez cum străluceau discret sub stropii de ploaie, și asta mi-a plăcut mult.
Continue reading


September 22

PR pe loc repaus

No comment e răspunsul ăla pe care jurnaliștii nu vor să-l audă și nici un PR care se respectă n-ar vrea să-l dea fiindcă e la fel de transparent și de benefic pentru organizație precum ”mi-a mâncat cățelul tema!”. No comment e ca invocarea lui Fifth Amendment, ăla în care refuzi să răspunzi, pentru că răspunsul te-ar putea incrimina, e ceea ce n-ar trebui sa spunem fiindcă scopul comunicării e să lămurească variate aspecte, nu să le bage și mai rău în ceață.

Așadar, nimănui nu-i place No comment, iar dacă sunteți oameni buni de comunicare o să vă convingeți șefii sau clienții să nu-l folosească.

Continue reading


September 20

Fă, națiuneo, aveai chef de niște 23 august?

Azi am avut parte cu toții de un spectacol demn de manifestările populare din vremurile de tristă amintire, când pionierii și oamenii muncii erau luați cu japca de la școală ori din producție și erau târâți pe stadion. Sigur, de data asta n-a fost timp de repetiții așa că am fost lipsiți de faimoasele desene realizate din plăcuțe ridicate de participanți. Au fost, în schimb, multe steaguri tricolore, pancarte, bannere și alte jucării de BTL.

M-am uitat la transmisia TV de la stadionul ”Lia Manoliu” așa cum mă uit la documentarele cu șerpi: scârbită dar, în același timp, fascinată cumva. Și îngrijorată.

Continue reading


September 19

PLAI 2014, jurnal de festival: Dor de PLAI

Mi-a trebuit ceva timp ca să așez frumos lucrurile trăite și simțite la PLAI, fiecare în sertărașul lui: oameni, lecții, muzică, bucurii, energie. Mai ales energie. Acum o săptămână, pe vremea asta, eram în bucătărie la Andreea, unul dintre voluntarii PLAI care m-a găzduit pe perioada festivalului, și așteptam să se facă ora la care se deschid porțile.

Pentru trei zile, am trăit PLAI, cu emoții bune și cu revederi calde. La fel ca la Ideo Ideis, festivalul ăsta e mai degrabă de trăit decât de povestit, căci poveștile și lecțiile și le știe cel mai bine fiecare pentru el. Dar mi-a plăcut toată experiența, chiar dacă aș fi vrut să dureze un pic mai mult…

Continue reading


September 14

PLAI 2014, Jurnal de festival: Și ce dacă plouă?

Ieri nu ne-a mai iertat ploaia la PLAI, așa că, după prânz, norii au prestat harnic și darnic aproximativ pe tot parcursul zilei, cu mici iertări, dar nu suficiente pentru cer senin. Firește că asta nu avea cum să mă oprească să mă bucur de festival, chiar de când am pătruns pe poarta Muzeului Satului Bănățean și până la finalul serii, din nou două ore mici din noapte.

M-am plimbat pe la corturile partnerilor culturali, în căutare de inspirație și lucruri faine. De la tablourile realizate cu arta quilling de către “rezidenții” de la Penitenciarul Timișoara (unul dintre cei mai vechi parteneri PLAI) până la cățeii și pisicile aduse spre adopție, de la Prin Banat, asociația care-și propune să redescopere locuri frumoase, până la Little People, cei care încearcă să aducă un zâmbet pe chipurile copiilor care au cancer, și de la standul cărora am plecat cu lacrimi în ochi.

little people

Continue reading


September 13

PLAI 2014, Jurnal de festival: ritmuri nebune!

Nu-i ușor de scris de la PLAI, nu că n-ar fi o grămadă de lucruri faine petrecute în cadrul festivalului, ci pentru că atmosfera și vibe-ul nu sunt prea lesne de redat în cuvinte. Și nu e scuza cronicarului care, de fapt, ar avea mai degrabă chef să iasă prin Timișoara, ori să grăbească deja pasul către Muzeul Satului Bănățean, ci o realitate sau, mai degrabă, un îndemn către propria trăire festivalieră.

De la Casa Filmelor, la cortul Chill, de la Scena Mare la Scena Mică, via cele câteva locuri din care îți poți lua o bere sau ceva bun de mâncare, Muzeul e cucerit de oameni faini, care au venit să-și petreacă vreo câteva ceasuri în tihnă, chiar dacă tihna e asezonată cu ritmuri rapcore, dub, dancehall și ragga, de exemplu, așa cum s-au auzit la Asian Dub Foundation, trupa care a închis programul de la Scena Mare aseară. Dar să nu anticipăm! :)

Continue reading


September 12

PLAI 2014, Jurnal de festival: #trăiescPLAI

După un drum care mi-a părut mai scurt ca niciodată, fiindcă am reușit să dorm în tren, am ajuns ieri la Timișoara, unde am fost primită cu atâta soare și căldură încât m-am întrebat dacă am făcut alegerile corecte în materie de haine. S-a dovedit, de azi dimineață că da, fiindcă în ceea ce voi numi de-acum Londra românească, ați ghicit!, plouă în reprize!

Și, ca de obicei, nu-mi pasă! (probe: A, B)

(LE ora 16: e foarte soare si cald!)
Continue reading


September 8

Telefoane și mai smart? Cu Supernet™ se poate! (P)

Când eram copil, mi se părea, așa, o chestie super tare să avem un telefon fără fir, unul pe care să-l pot duce la mine în cameră și să vorbesc cu prietenii mei fără asistență parentală. Când a apărut telefonia mobilă la noi îi invidiam pe prietenii care aveau mobil și, firește, îmi doream și eu. Câțiva ani mai târziu, în ’97, când am avut primul mobil, nici nu bănuiam că o să ajung dependentă de micul aparat. Corespondență, jocuri, rețele sociale pozat, filmat, comunicat, nu-mi pot imagina acum viața fără telefonul mobil. Și, dincolo de asta, fără net pe telefonul mobil.

Iar de azi, telefoanele pot fi mai deștepte, pentru că, în cadrul unei conferințe de presă la care am participat, Vodafone a lansat Supernet™!
Continue reading


Category: PR sau piar | 1 Comment
September 8

Vara indiană

Vara asta n-am ajuns la mare și am fost atât de prinsă cu una-alta, toate, tot, încât aproape n-am apucat nici măcar să-mi fie dor. Abia la finele ei, pe 31 august, m-a apucat așa de tare că aș fi plecat atunci dacă pe 1 dimineață n-aveam niște treabă. Și, neprogramat, apoi, chestii de rezolvat, neprogramate, în zilele următoare. La final de săptămână, însă, în agendă scria doar atât: mare. Și nimic n-ar fi putut să mă țină departe.

Așa că, după oaresce peripeții, am plecat. La ceas de seară, numai bine să ne revedem noaptea, o noapte neașteptat de caldă, în ciuda brizei care bătea mai degrabă ca un vânt serios, cu niște zeci de kilometri pe oră. N-ar fi putut să-mi pese mai puțin!

Continue reading