November 17

Invitaţie la dans: Sukhishvili la Bucureşti!

V-am povestit acum câteva zile despre Baletul Naţional din Georgia, faimoşii dansatori din trupa Sukhishvili care sunt (un motiv de) mândrie naţională pentru georgieni. Cu mişcări preluate din dansurile populare georgiene şi mai apoi adaptate în coreografii moderne, cei de la Sukishvili au făcut furori peste tot pe unde au avut spectacole, fără excepţie.

Dincolo de mişcare, de dansul pe vârfuri şi de săriturile înalte ale bărbaţilor, care spun poveşti despre curaj, de graţia dansatoarelor, atenţia la fiecare detaliu e un ingredient al succesului de care se bucură în întreaga lume. Costumele, adevărate opere de artă, armele războinicilor-dansatori sau muzica live întregesc armonia mişcărilor unice până într-acolo încât au fost numiţi a opta minune a lumii. La faimoasa Scala din Milano, au fost chemaţi la aplauze de 14 ori – un record!

Continue reading

November 8

Sukhishvili: balet naţional, mândrie naţională

Săptămâna trecută, într-un cadru informal, am avut ocazia de a sta un pic la poveşti cu Nino Sukhishvili, Executive Producer la Baletul Naţional Georgian, mai bine cunoscut publicului din toată lumea ca Sukhishvili – deşi membrii familiei, dansatorii şi echipa ţin să fie foarte clar să se ştie că ei sunt georgieni (nu ruşi).

Şi pe bună dreptate! Dansul lor are rădăcini adânci în folclorul naţional, însă nu vă gândiţi la învârtitele noastre ci mai degrabă la Căluşari ori la Lord of the Ring fiindcă ce fac georgienii pe scenă e cu adevărat spectaculos: e teatru, dans şi muzică live, iar acest mix transmite o energie debordantă. Iată un mic fragment, ca să vă faceţi o idee:

Continue reading

October 8

Poantele balerinelor

Până să fac balet, în copilărie, pentru vreo câteva luni, eram convinsă că balerinele dansau pe vârfuri tot spectacolul şi mă miram, cu mintea mea de copil, cum pot să stea cocoţate aşa ceasuri întregi.  Când am început baletul, însă, şi am primit o pereche de poante, misterul a fost întrucâtva rezolvat. Nu-mi plăceau şi nu mi se păreau comode, însă faptul că erau roz, chiar şi aşa, pal, a compensat o parte din suferinţă.

“Cariera” mea în balet s-a încheiat repede, fiindcă m-am plictisit repede de plié, pique, jeté, pointe, cabriole şi alte exerciţii pe care nu mi le mai amintesc acum. După ce făcusem gimnastică, sport în care disciplina e teribil de strictă, eram sătulă de comenzi, iar eu aveam mai mult chef de joacă decât de exerciţii, iar şi iar!

Continue reading

August 13

Ideo Ideis 2013: Poetry in motion

În prima seară de Ideo Ideis, Oltea ne-a povestit un episod cu niște dans, unul la care s-a râs mult, iar ideea de dans, mai ales la bărbați, a devenit așa, un soi de glumă internă în grupul nostru. S-a spus, pe drept cuvânt, că un tip lipsit de ritm când vine vorba de dans, nu reprezintă… o premisă de la care să poți constri o coregrafie comună.

Tot la Ideo Ideis am văzut un spectacol de dans, Zic Zac – am scris de el zilele trecute – care mi-a plăcut foarte mult. Și, în general, felul în care cuvintele pot fi transpuse în mișcare mă fascinează.

Continue reading

August 10

Ideo Ideis 2013: Paşi de teatru-dans în Zic Zac

Un bărbat, o femeie şi un DJ aricios pe scenă. O relaţie, cu bune şi cu rele, eu zic, eu zac, proverbe şi zicători rearanjate dadaist, cuvinte, frici şi spaime, saluturi şi formule de rămas bun (sau mai puţin bun) şi dans. Mult dans, teatru-dans!  Bun şi Made in România!

Cam aşa ar putea fi rezumat în extrem de puţine cuvinte spectacolul Zic Zac invitat aseară în cadrul Ideo Ideis, o surpriză extrem de plăcută, proiect de licenţă master al coregrafei Andreea Gavriliu, “rezemată de Ştefan Lupu” şi Gavriel Costin. Şi (deja!) câştigător al câtorva premii!

Continue reading

June 24

D’ale noastre, în paşi de dans!

Într-un final dramatic*, am ajuns şi eu să văd spectacolul “D’ale noastre”, cel în care Gigi Căciuleanu propune Caragiale tradus în limbajul universal al dansului. Şi mi-a plăcut. Mult. Mult de tot!

* dramatic, zic, fiindcă premiera a fost anul trecut. Altfel, eu l-am văzut în cadrul FestCo aka Festivalul Comediei Româneşti, o iniţiativă aflată la cea dea XII-a ediţie, perfectă pentru descreţit frunţile! La mulţi ani, mai mari şi mai multe, stimabililor!

Dar să revenim la D-ale noastre, căci voi să vă spun cum a fost!

Continue reading

October 9

Carmina Burana: O roată-i viaţa, deci te-nvârte!

Nu prea cred în horoscop, alinierea planetelor sau soartă, pe sistem “aşa i-a fost scris!”, ci mai degrabă într-un design personal, ale cărui linii le poate trasa oricare dintre noi, chiar şi inconştient uneori. Mă rog, asta dacă nu punem la socoteală felul în care am ajuns eu să fac jobul ăsta de comunicator. Privind în urma, cred că acolo chiar ar putea fi vorba de o aliniere planetară… dar asta e altă poveste! Acum vorbim despre soartă sau, mai bine zis, despre Fortuna! O, Fortuna, velut Luna, statu variabilis,… Ascultaţi:

Continue reading

June 2

FITS 2012: Vertigo, THE SHOW

N-am ajuns aseară la spectacolul celor de la Vertigo şi, după toate aparenţele, am toate motivele să regret acest lucru. Am, totuşi, o recenzie de spectacol de la Naoko Sakai, voluntara în Departamentul Comunicare Online al FITS, venită tocmai din îndepărtata Japonie. Fotografiile îi aparţin lui Paul Baila, unul dintre cei patru fotografi oficiali ai FITS

I guess nobody had any specific ideas what would be happening at this performance. It’s not the ballet classic, and also seemed different from modern dancing or other contemporary dancing. Startedvery quietly and intense movement of a dancer fixed our eyes on the stage.


33-year-old, Andrei who’s working in IT industry, liked their performance very much, and said it flowed from one to another. Actually, he had a chance to talk with its choreographer before the show. He was wondering and asked her where the idea would be coming from and how could she develop the ideas, he said. Then he’s got the answer that she’s had the images of straight line and circle, and then use those ideas with dancers like put it into spiral or some other movements. He especially liked the ending, he said.

His friend, Lore who came from Sibiu said “I cried.” Their performance touched very much, and liked the solo of a female dancer. She also talked to the choreographer, and heard that the movement came first and then music came next. She liked music as well, but realize the importance of their movements.


Actually, movement of the dancers was really stunning. They’ve had not only the skills of dancing, but also synchronicity. Having synchronicity in the dance performances is very important factor, I reckon. Everyone in performing arts field need to conscious about breathing. Actors, dancers, or singers are thinking about breathing, but controlling it is not easy than we think. Most of the synchronized movement comes from their breath. At the end of the show, we only heard the noise of the swish of clothing and their breath. They perform perfectly in tune each other. We shared a special moment, I suppose.

May 28

Nebunie în ploaie!

La FITS se munceşte mult, dar nu în exclusivitate! Serile, după ce toate spectacolele se sfârşesc, artiştii, voluntarii, invitaţii, cei acreditaţi şi echipa se reunesc la Clubul Festivalului, unde se stă la poveşti, se cântă, se dansează şi, uneori, avem parte chiar şi de momente artistice.

Cum aici sunt oameni din toată lumea, iese un melanj cultural absolut fabulos şi increibil de mişto! De exemplu, în seara asta, când am ajuns, mexicanii au făcut concert, iar mai încolo şi mai târziu, când DJ-ul şi-a intrat în drepturi, un alt grup a început să danseze. Tot atunci s-a pornit si ploaia mai tare, dar muzica nu s-a oprit, şi nici dansatorii care se rupeau în figuri – se vede că dansau împreună de ceva vreme, şi o făceau excelent, spre amiraţia celor care se fereau de ploaie pe sub copertine.

M-am bâţâit ce m-am bâţăit la adăpost, dar n-am rezistat prea mult şi am cedat, ieşind la dans în ploaie! Cred că a fost cea mai super seară de Clubul Festivalului de până acum, de când sunt eu în FITS, poate cu excepţia serii în care au cântat cei de la TranssExpres acum doi ani, deşi nu… Asta a fost cea mai mişto!

S-a dansat în ploaie preţ de vreo câteva ore, noi am plecat în jur de trei, fiindcă grupul vesel – Andreea, Andrei, Anne şi Nihasa – se pregăteau să plece înapoi la Bucureşti, la fel şi Victor. Muraţi de numa’, ne-am oprit să ne pozăm în grup, totuşi, ca reminder pentru o seară specială cu prietenii.

Sunt sigură că dacă nu ploua, n-ar fi ieşit atât de tare din comun seara, dar dansatul în ploaie a fost califragilistic, vă spun! Trebuie să încercaţi asta odată, e un sentiment tare fain! Iar când eşti într-un oraş cucerit la fiecare  pas de artişti şi evenimente FITS-iste, toată starea asta se amplifică de vreo câteva ori. Mai vreau!

iată o poză

şi o dedicaţie (pentru de dimineaţă)

A fost…. Curat trandafir, coane Fănică (glumă internă pe care n-o traduc), dar acum trebuie să şi dorm un pic. E 4.15 şi peste patri ore mătrezesc fiindcă la 9 am şedinţă. Coafura rezistă!

September 20

Romeo şi Julieta: drama sau victoria iubirii?

În seara asta am fost să văd Romeo şi Julieta, coregrafia fiind semnată de Thierry Malandain pe partitura lui Berlioz şi nu cea a lui Prokofiev, favorita mea.

Acum câteva zile, tot în cadrul Festivalului Enescu, am văzut Magifique, în regia aceluiaşi Malandain care e un fel de… neoclasic al dansului. Piruete, plie-uri, dar fără poante. Mi-a plăcut Magifique şi eram deja curioasă de punerea în scenă a celebrei poveşti. Ei bine…

N-aş putea spune că abordarea nu e curajoasă: sunt nouă Juliete şi nouă Romeo care mor, dar şi doi solişti care dansează restul poveştii. Decorul e minimalist, Malandain părând să aibă o aplecare către cutiile metalice care, în acest spectacol, pot deveni, pe rând, mormânt, pat sau cufăr cu costume.

Una peste alta, nu e câtuşi de puţin un spectacol rău, ba chiar dimpotrivă! Eu, însă, am o oareşce inerţie conservatoare, admit! În apărarea mea, o să spun doar că am văzut spectacole de dans destul de avangardiste şi mi-au plăcut foarte mult. Totuşi, pentru mine Romeo şi Julieta trebuie să fie mai dramatic (citeşte “puternic”) decât a fost spectacolul lui Malandain, însă nu de nouă ori mai dramatic decât a intenţionat Shakespeare însuşi să fie.

I got it, vorbim despre dimensiunea universală a iubirii, dar, de dragul poveştii, aş fi preferat mai mult lirism iar la final, după ce protagoniştii mor, din punctul meu de vedere nu mai urmează nimic. Au murit, sunt împreună, la revedere, mulţumim că aţi venit la spectacolul nostru, asta e cortina!

La Maladain, însă, după moartea celor doi (sau a celor 18, dacă e să fim matematici), dansatorii se ridică şi mai dansează un pic. Triumful iubirii asupra morţii. Nu pleci trist ci optimist, ca după un foc de artificii (magistral realizat, vedeţi mai jos):

PS Am citit alte cronici: se folosesc doar superlative deci e posibil să fi avut eu o zi proastă. Foarte posibil.

PPS Mulţumesc, L.!